ICCJ. Decizia nr. 2647/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2647/2010
Dosar nr. 10543/1/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1298/42/2008, reclamanta Camera Medicilor Prahova, prin împuternicit dr. B.M., a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Sănătăţii Publice, Autoritatea de Sănătate Publică Prahova, Primarul municipiului Ploieşti, Consiliul local al municipiului Ploieşti şi Administraţia Centrului de Diagnostic şi Tratament, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să oblige pe pârâtul N.E.G. să publice în Monitorul Oficial al României situaţia topografică a Centrului de Diagnostic şi Tratament;
- să oblige Primăria municipiului Ploieşti, Primarul municipiului A.L.V., Consiliul local şi consilierii locali să pună în practică acordarea spaţiilor medicale şi a spaţiilor comune, serviciilor medicale, astfel cum au fost înaintate la Primăria Ploieşti, Autoritatea de Sănătate Publică Prahova şi Ministerul Sănătăţii Publice;
- să oblige Autoritatea de Sănătate Publică să înregistreze în registrul cabinetelor medicale noile cabinete ale medicilor Centrului de Diagnostic şi Tratament;
- să oblige Administraţia Centrului de Diagnostic şi Tratament să emită urgent documentele necesare îndeplinirii Ordinului MS nr. 316 din 30 martie 2006;
- să se dispună obligarea la plata de daune morale a ministrului N.E.G.. a directorului executiv al ASP T.G., a directorului adjunct P.C. şi a şefului de serviciu RUNOS C.E., în favoarea medicilor - membri ai Camerei Medicilor Prahova, care au contract de muncă pe durată nedeterminată cu Centrul de Diagnostic şi Tratament;
- să i se acorde cheltuieli de judecată.
Ulterior, la solicitarea instanţei, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că daunele morale la care a cerut să fie obligaţi N.E.G., T.G., P.C. şi C.E., înţelege să le pretindă în cuantum de 10 lei pentru fiecare medic membru al Camerei Medicilor Prahova care are, contract individual de muncă pe durată nedeterminată cu Centrul de Diagnostic şi Tratament (CDT).
Prima instanţă, la termenul din 12 februarie 2009 a admis excepţia de conexitate şi a dispus conexarea la dosarul cauzei a dosarului nr. 1337/42/2008, al aceleiaşi instanţe, la termenul din data de 5 martie 2009 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, precum şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Sănătăţii Publice şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, iar la termenul din 2 aprilie 2009 a dispus introducerea în cauză a persoanelor fizice la care s-a făcut referire în cererea precizatoare şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Ploieşti, calitate procesuală având Primarul şi Consiliul local.
Prin sentinţa nr. 116 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului N.E.G. şi a respins acţiunea în ceea ce-1 priveşte pe acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia de litispendenţă invocată de pârâtul G.Ţ., precum şi excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii de reprezentant şi a lipsei de obiect; a respins acţiunile conexe, precizate, formulate de reclamantă precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta Camera Medicilor Prahova, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 1591 din 19 martie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, a respins recursul declarat ca nefondat, reţinând următoarele considerente:
În esenţă, recurenta-reclamantă Camera Medicilor Prahova a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul intimatei-pârâte Direcţia de Sănătate Publică Prahova de a înregistra în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale, cabinetele medicale ale medicilor care îşi desfăşoară activitatea în Centrul de Diagnostic şi Tratament Ploieşti.
Centrul de Diagnostic si Tratament Ploieşti a fost înfiinţat în baza Ordinului ministrului sănătăţii nr. 90 din 20 decembrie 1999, începând cu data de 01 ianuarie 2000 având ca obiect de activitate tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor din municipiul Ploieşti, cât şi din Judeţul Prahova.
S-a reţinut că prin HGR. nr. 886/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al municipiilor, oraşelor şi comunelor şi în administrarea consiliilor locale respective, imobilul compus din construcţie şi teren aferent în care îşi desfăşoară activitatea Centrul de Diagnostic şi Tratament Ploieşti, a trecut din domeniul privat al statului şi administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în domeniul public al municipiului Ploieşti.
În baza Hotărârii Consiliului Local Ploieşti nr. 135/2004 privind transmiterea bunurilor (clădiri şi terenuri) ce aparţin domeniului public al municipiului Ploieşti în care îşi desfăşoară activitatea unităţile sanitare de interes local în administrarea acestora, imobilul din str. A. nr. 56 în care funcţiona Centrul de Diagnostic şi Tratament a fost trecut în administrarea acestuia.
Ulterior, prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 316 din 30 martie 2006 privind reorganizarea unei unităţi sanitare din judeţul Prahova a fost aprobată reorganizarea Centrului de Diagnostic şi Tratament în cabinete medicale grupate cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 933/2003.
Pentru punerea în aplicare a acestui din urmă ordin, invocat de recurentă în susţinerea demersurilor sale administrative, era necesară înregistrarea cabinetelor medicale în Registrul unic al cabinetelor medicale, dar această operaţiune nu a fost posibilă pentru că medicii reprezentaţi de recurentă nu au prezentat documentaţia prevăzută la art. 20 din Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 153/2003.
A reţinut instanţa că imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Centrul de Diagnostic şi Tratament Ploieşti aparţine domeniului public al municipiului Ploieşti, astfel că el nu poate fi înstrăinat către medici sub nicio formă, opunându-se dispoziţiile legale corect indicate de judecătorul fondului, respectiv art. 136 alin. (4) din Constituţie şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte a constatat că din pricina opoziţiei exprimate de medici nu au putut fi încheiate contracte de închiriere, iar cum autoritatea publică locală nu a fost de acord să încheie contracte de folosinţă gratuită (comodat), astfel că recurenta nu a probat că este în posesia unei dovezi de spaţiu, şi, deci, refuzul exprimat de intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică Prahova, apare ca justificat.
Instanţa de recurs a mai reţinut că documentele prezentate de medici cu titlu de „dovadă de spaţiu" nu pot avea o atare semnificaţie întrucât reprezintă de fapt o adeverinţă-tip („se adevereşte prin prezenta că ...") eliberată în baza contractului de administrare nr. 15936 din 28 decembrie 2006 încheiat între Municipiul Ploieşti şi Centrul de Diagnostic şi Tratament, care indică spaţiile ocupate de fiecare medic solicitant, multe dintre acestea fiind folosite în comun de mai multe persoane, fără a întruni cerinţele art. 20 lit. f) din Norme, precitat.
In fine a reţinut Înalta Curte, nu s-a demonstrat că autorităţile publice chemate în judecată au acţionat cu exces de putere, ci, dimpotrivă, că recurenta-reclamantă, prin modul în care a gestionat interesele medicilor pe care îi reprezintă nu a ales căile administrative şi procedurale cele mai adecvate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare Camera Medicilor Prahova, invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 318 C. proc. civ.
A susţinut contestatoarea că instanţa de recurs a deliberat asupra recursului fără a realiza procedura de citare cu toate persoanele implicate, cei 17 medici nominalizaţi şi mai ales cu Centrul de Diagnostic şi Tratament.
A mai arătat de asemenea că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra tuturor mijloacelor de probă, motivelor de recurs şi cererilor formulate. Astfel a ignorat că motivarea soluţiei de respingere a cererii Camerei Medicilor Prahova constă în aceea că nu se pot vinde spaţiile către medici întrucât aparţin domeniului public al Primăriei Ploieşti. Or, a susţinut contestatoarea, conform Hotărârii nr. 184 din 27 iulie 2006 a Consiliului Local Ploieşti spaţiile au trecut din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploieşti.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că cererea este neîntemeiată.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute în art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. Nu pot fi invocate pe această cale, aspecte legate de greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care pot constitui doar motive de reformare a hotărârii în cadrul recursului.
I. În ceea ce priveşte motivul întemeiat pe art. 317 alin. (1) pct. l C. proc. civ.
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. Când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;"
Înalta Curte constată că, în cauză, acest motiv nu este incident.
Dosarul nr. 1298/42/2008, în care s-a pronunţat Decizia contestată, a avut ca părţi, încă de la înregistrarea dosarului pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, Camera Medicilor Prahova, P.C., Ministerul Sănătăţii Publice, Direcţia de Sănătate Publică Prahova, Primarul municipiului Ploieşti, Administraţia Centrului de Diagnostic şi Tratament, N.E.G., T.G. şi C.E.
Astfel că, susţinerea, într-o cale extraordinară de atac, că pricina s-a soluţionat fără citarea medicilor G.I., ş.a., ca beneficiari ai contractelor de vânzare cumpărare, nu poate fi primită de instanţă ca reprezentând o încălcare a normelor procedurale de citare la data soluţionării pricinii. Aceştia nu au avut calitatea de părţi la judecarea pe fond a dosarului iar contestatoarea de fată nu a invocat, ca motiv de recurs încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., privind rolul activ al instanţei.
Nu poate fi primită nici susţinerea contestatoarei în sensul că motivul invocat pe calea contestaţiei în anulare echivalează cu „arătarea titularului dreptului" având în vedere că instituţia reglementată de art. 64 C. proc. civ. vizează pârâtul dintr-o cauză civilă iar nu reclamantul cum este în cazul de faţă şi o astfel de cerere, de „arătare a titularului dreptului" se poate face doar la judecata în fond până la prima zi de înfăţişare.
II. În ceea ce priveşte motivul întemeiat pe art. 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite, reglementare de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze, din greşeală, vreunul dintre motivele de modificare sau de casare - teză pe care s-a întemeiat calea de atac exercitată în cauză, contestatoarea susţinând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra tuturor mijloacelor de probă, motivelor de recurs şi cererilor formulate.
In cauza de faţă din conţinutul deciziei contestate, expus în considerentele prezentei hotărâri, rezultă însă că instanţa de recurs a examinat în profunzime toate motivele de recurs invocate de parte, referindu-se în detaliu la argumentele subsumate acestora.
De altfel, contestatoarea, deşi generic susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor de recurs, în concretizarea acestui motiv susţine că „instanţa a ignorat că motivarea soluţiei de respingere a cererii Camerei Medicilor Prahova constă în aceea că nu se pot vinde spaţiile către medici întrucât aparţin domeniului public al Primăriei Ploieşti. Or, a susţinut contestatoarea, conform Hotărârii nr. 184 din 27 iulie 2006 a Consiliului Local Ploieşti spaţiile au trecut din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploieşti."
Or, acest motiv nu se încadrează în teza a II a art. 318 C. proc. civ.
Înalta Curte retine că nu poate fi aplicată nici prima teză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la erorile materiale.
Norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului, ca de exemplu, respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea lui ca netimbrat şi alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. In orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia" hotărârii, nu însă şi o greşeală materială de natură să justifice contestaţia în anulare.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
In speţă, contestatoarea invocă faptul că instanţa de recurs a apreciat în mod necorespunzător materialul probator administrat în cauză, ceea ce a determinat pronunţarea unei soluţii greşite.
Astfel, în concepţia Înaltei Curţi, contestatoarea invocă o greşeală de judecată, iar nu o greşeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., în raport de argumentele juridice anterior expuse.
Prin urmare, instanţa supremă reţine faptul că susţinerile contestatoarei fac trimitere la greşeli de judecată ce nu pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare şi nu o cale de reformare a soluţiei atacate.
Ca atare, Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestatoare în sprijinul incidenţei acestui temei juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 318 teza I C. proc. civ.
In consecinţă, în baza art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare întemeiată pe textul legal mai sus indicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Camera Medicilor Prahova împotriva Deciziei nr. 1591 din 19 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 252/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2824/2010. Contencios → |
|---|
