ICCJ. Decizia nr. 2590/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2590/2010
Dosar nr. 1916/33/2009
Şedinţa publică de la 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul A.R. a solicitat suspendarea efectelor Ordinului nr. 2292 din 09 octombrie 2009 a Ministrului interimar al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1466 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a fost numit director coordonator în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş.
Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia lipsei de obiect şi, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii, ca nefondate.
Prin sentinţa civilă nr. 633 din 03 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect, a admis cererea formulată de reclamantul A.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a suspendat Ordinul nr. 2292 din 09 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale până la soluţionarea fondului cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că susţinerile pârâtei referitoare la imposibilitatea instanţei de a suspenda executarea unui act administrativ cu executare uno ictu (în susţinerea excepţiei de lipsă de obiect) nu pot paraliza ab initio demersul reclamantului de suspendare a executării actului administrativ, întrucât chiar legiuitorul a pus la dispoziţia persoanelor aflate într-o astfel de situaţie acest mijloc de apărare şi, prin aceasta, a asigurat şi accesul la o instanţă care să analizeze în concret îndeplinirea condiţiilor enunţate anterior. De altfel, dispoziţiile art. 14 nu fac nicio distincţie între actele administrative cu executare succesivă şi cele cu executare uno ictu, astfel încât unde legiuitorul nu distinge nici interpretul nu o poate face.
Instanţa de fond a apreciat că suspendarea executării actului administrativ unilateral se impune a fi dispusă în cauză, atât din perspectiva îndeplinirii cerinţelor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât şi datorită faptului că aceasta ar veni în acord cu Recomandarea nr. R (89) 8, adoptată la 13 septembrie de Comitetul de miniştri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia de obiect, întrucât actul de eliberare din funcţie a reclamantului a ajuns la termen anterior pronunţării hotărârii recurate şi chiar anterior introducerii acţiunii, rezultând din dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 554/2004, că legiuitorul a avut în vedere doar actele cu executare succesivă, iar nu şi actele cu executare dintr-o dată.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât condiţia existenţei unui caz bine justificat nu este îndeplinită atâta timp cât O.U.G. nr. 105/2009, în temeiul căreia a fost emis actul atacat, nu a fost declarată neconstituţională şi este în vigoare, nefiind îndeplinită nici condiţia referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material ireparabil, deoarece în ipoteza anulării actului de eliberare din funcţie şi repunerii în funcţia respectivă, i se vor acorda drepturile băneşti de care a fost lipsit în mod nelegal.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect, Înalta Curte reţine că în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond, cu motivarea că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincţie între actele administrative cu executare uno ictu şi actele administrative cu executare succesivă, iar legea trebuie să fie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel admisibilă cererea de suspendare a executării ordinului nr. 2292 din 09 octombrie 2009. A accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privinţa tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepţia fiind reprezentată de actele administrative cu caracter normativ. Este de reţinut şi faptul că ţine de esenţa instituţiei juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obţine întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu a actului.
Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M. Of. nr. 668/06.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 şi Anexa nr. 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere, fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 633 din 03 decembrie 2009 a Curţii de Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2013/2010. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 2692/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
