ICCJ. Decizia nr. 2692/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2692/2010
Dosar nr. 1112/1/2010
Şedinţa publică de la 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 946 din 25 septembrie 2009, Plenul C.S.M. a respins contestaţia formulată de A.P.I. împotriva hotărârii nr. 308 din 18 septembrie 2008 a secţiei pentru judecători a C.S.M., reţinând, în esenţă, că în mod corect, prin hotărârea nr. 37 din 08 septembrie 2008 a Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 05 octombrie 2008, a fost respinsă cererea domnului judecător de înscriere la concursul respectiv pentru neîndeplinirea condiţiei referitoare la vechimea minimă de 5 ani în funcţia de judecător, prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, şi de art. 5 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului C.S.M. nr. 621/2006.
În acest sens, s-a reţinut că la data de 05 octombrie 2008, stabilită pentru desfăşurarea concursului, A.P.I., judecător la Judecătoria Constanţa, avea, potrivit art. 44 din Legea nr. 304/2004, o vechime de 3 ani, 1 lună şi 23 de zile în funcţia de judecător (începând cu data de 12 august 2005).
S-a reţinut, totodată, că perioada în care A.P.I. a îndeplinit anterior funcţia de consilier juridic (15 februarie 1999-01 martie 2001 la Corpul Gardienilor Publici Călăraşi; 01 martie 2001-12 august 2005 la Prefectura Judeţului Călăraşi) nu poate fi avută în vedere la calculul vechimii minime prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, şi de art. 5 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului C.S.M. nr. 621/2006.
Împotriva hotărârii nr. 946 din 25 septembrie 2009 a Plenului C.S.M. a declarat recurs A.P.I., în temeiul art. 29 din Legea nr. 317/2004, republicată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul faptului că în mod nelegal la calcularea vechimii necesare pentru participarea la concursul din 05 octombrie 2008 nu a fost luată în considerare şi vechimea în funcţia de consilier juridic, ceea ce constituie un act de discriminare a consilierilor juridici în raport cu avocaţii, fapt sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin hotărârile nr. 48/2007 şi nr. 461/2007.
Prin motivele de recurs, recurentul a arătat că prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sunt discriminatorii şi contravin dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, republicată, ale Directivei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind egalitatea la locul de muncă şi ale art. 6 parag. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum şi principiilor reţinute de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în cauza „Lawrie Blum vs. Land Baden Wurttemberg” nr. 66/85 din 03 iulie 1986, precum şi în cauza „Marshall vs. Southampton South-West Hampshire Area Health Authority (Marshall 1)” nr. 152/84,1986 şi principiului nediscriminării consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În dezvoltarea ulterioară a motivelor de recurs, recurentul a criticat hotărârea recurată şi sub următoarele aspecte:
- hotărârea a fost adoptată de Plenul C.S.M. cu încălcarea dispoziţiilor procedurale referitoare la incompatibilitate şi abţinere (art. 24, 25, 27 pct. 7 C. proc. civ.), precum şi a dreptului la un proces echitabil (art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), întrucât judecătorii care au participat la pronunţarea hotărârii nr. 308 din 18 septembrie 2008 a secţiei pentru judecători a C.S.M. au participat şi la pronunţarea hotărârii nr. 946 din 25 septembrie 2008 adoptate de Plenul C.S.M. în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva primei hotărâri;
- faţă de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorilor, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile sale, întrucât se rezumă la constatarea faptului că nu au fost formulate noi motive de contestaţie faţă de cele învederate secţiei pentru judecători;
- având în vedere că, potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004, Plenul C.S.M. se constituie în instanţă de judecată atunci când soluţionează contestaţiile formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile C.S.M., recurentul a invocat nerespectarea următoarelor dispoziţii din C. proc. civ.: art. 85 (pentru că a fost adoptată fără citarea petentului), art. 258 (pentru că nu a fost redactată minuta hotărârii şi pentru că hotărârea nu a fost pronunţată în şedinţă publică şi nu a fost consemnată într-un registru special), art. 261 pct. 8 teza a II-a (pentru că nu este semnată de toţi magistraţii care au participat la şedinţa Plenului C.S.M.), art. 264 (pentru că nu a fost redactată şi motivată de judecători);
- hotărârea recurată a fost adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 29 pct. 4 din Legea nr. 317/2004, întrucât şedinţa Plenului C.S.M. în care a fost adoptată nu a fost publică, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii actului.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat casarea hotărârii nr. 946/2008 a Plenului C.S.M., desfiinţarea hotărârii secţiei pentru judecători nr. 308/2008 şi, rejudecând cauza în fond, Înalta Curte să îi admită cererea reţinând că şi vechimea de consilier juridic poate fi luată în calcul alături de cea de avocat şi magistrat pentru a participa la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie.
În esenţă, recurentul a susţinut că dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 instituie o situaţie de discriminare între avocaţi şi consilierii juridici, situaţie constatată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea nr. 48 din 24 ianuarie 2007 şi care contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, solicitând totodată să se dea eficienţă şi să fie aplicate direct în dreptul intern prevederile art. 21 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului potrivit cărora pot fi numiţi judecători şi juriştii având o competenţă recunoscută.
Recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (2) şi art. 87 din Legea nr. 303/2004 în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie.
Prin încheierea din 18 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (2) şi art. 87 din Legea nr. 303/2004, reţinând, în esenţă, că recurentul tinde la completarea sau modificarea dispoziţiilor respective, excepţia fiind astfel inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi în considerarea Deciziilor nr. 410/2007 şi nr. 1123/2007 ale Curţii Constituţionale.
Prin încheierea din 10 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea recurentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi hotărârea ce formează obiectul cauzei.
Recursul declarat de A.P.I. împotriva încheierii din 18 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 342 din 08 mai 2009 a Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată din 01 aprilie 2009, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 143 din Constituţie.
Prin decizia nr. 191 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins recursul declarat ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prin Decizia nr. 785 din 12 mai 2009 a Curţii Constituţionale s-a constatat că sunt neconstituţionale prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
De asemenea, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
S-a considerat că în acord cu dispoziţiile citate, ca urmare a Deciziei nr. 785/2009 a Curţii Constituţionale, prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi-au încetat efectele juridice la data de 31 iulie 2009, prin împlinirea a 45 de zile de la data de 15 iunie 2009, când decizia a fost publicată în M. Of. al României.
Pe cale de consecinţă, începând cu această dată, condiţia de vechime impusă judecătorilor şi procurorilor pentru participarea la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare este reglementată de dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a apreciat că, fiind obligatorie decizia Curţii Constituţionale, legalitatea hotărârii recurate urmează a se aprecia prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 pentru că dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 la care se face referire în recurs, şi-au încetat efectele juridice la data de 31 iulie 2009 şi pentru că recurentul avea la data concursului o vechime de 3 ani, 1 lună şi 23 zile nu îndeplinea condiţiile de vechime pentru a participa la concursul din 05 octombrie 2008.
Instanţa de recurs a apreciat că efectul deciziei Curţii Constituţionale a fost acela de a înlătura orice discriminare şi la calcularea vechimii prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se va avea în vedere numai vechimea în funcţia de judecător sau procuror, fără a mai fi posibilă luarea în considerare a perioadei în care judecătorul sau procurorul a îndeplinit anterior alte funcţii de specialitate juridică, astfel că hotărârea adoptată de Plenul C.S.M. este legală.
Au fost respinse şi criticile referitoare la nerespectarea de către intimat a dispoziţiilor procedurale referitoare la desfăşurarea şedinţelor Plenului C.S.M. în care a fost adoptată hotărârea atacată şi s-a considerat că aceasta a fost emisă în cadrul unei proceduri de recurs administrativ, astfel că nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor procedurale invocate de recurent aplicabile prevederilor desfăşurate în faţa unei instanţe de judecată.
Nu au fost primite nici susţinerile recurentului referitoare la aplicarea în dreptul intern a prevederilor din tratatele internaţionale la care România este parte referitoare la condiţiile de numire a judecătorilor instanţelor internaţionale, întrucât îndeplinirea condiţiilor de promovare în funcţia de judecător naţional nu poate fi analizată prin prisma prevederilor şi condiţiilor convenite de state în privinţa numirii judecătorilor instanţelor internaţionale.
Împotriva deciziei nr. 191 din 20 ianuarie 2010 a fost formulată cerere de revizuire de către A.P.I., în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, solicitându-se admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea deciziei atacate şi să se dispună rejudecarea cauzei, iar pe fond, admiterea recursului, dând prioritate normelor europene invocate şi făcând abstracţie de dreptul intern.
În motivarea cererii de revizuire se arată că în decizia atacată a fost respins recursul fără a se da eficienţă şi aplica cu prioritate normele dreptului european.
S-a arătat că neluarea în calcul a vechimii de consilier juridic în vederea participării la concursul de promovare a judecătorilor contravine normelor europene cu privire la condiţiile de eligibilitate în funcţia de judecător european pentru că, potrivit acestora, vechimea în activitatea juridică (fără a face diferenţiere între judecători, procurori, avocaţi, consilieri juridici sau alte funcţii juridice) este luată în calcul la numirea în funcţia de judecător la cele mai înalte instanţe – Curtea Europeană de Justiţie, Tribunalul Penal Internaţional, Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
S-a solicitat să se facă abstracţie de textul naţional şi să se dea eficienţă textelor europene, în raport de dispoziţiile art. 20 şi 149 alin. (2) din Constituţia României.
Pentru că art. 167 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, art. 253 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, art. 36 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 111 din 13 martie 2002 pentru ratificarea Statutului Curţii Penale Internaţionale, art. 21 din Legea nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt reglementări care fac parte din dreptul intern şi recunosc vechimea în funcţia de consilier juridic pentru a fi luată în calcul la numirea ca judecător la instanţele de cel mai înalt grad, atunci, cu atât mai mult, trebuie recunoscută vechimea în activitatea juridică la numirea în funcţii de nivel inferior la instanţele naţionale.
Dar instanţa de recurs a dat o soluţie prin care a refuzat să aplice cu prioritate normele europene şi de aceea s-a solicitat admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea deciziei nr. 191 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi să se dispună rejudecarea cauzei, iar pe fond, admiterea recursului.
După examinarea motivelor invocate în cererea de revizuire, a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată”.
Pentru a fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, trebuie să fie pronunţată o hotărâre cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.
Într-adevăr, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne”, iar art. 20 alin. (1) din Constituţia României prevede că „dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”, iar alin. (2) prevede că „dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Revizuentul susţine că instanţa de recurs a nesocotit prevederile din tratate internaţionale la care România este parte şi care recunosc vechimea în funcţia de consilier juridic la numire în funcţia de judecător la diferite instanţe europene, iar dispoziţiile din dreptul intern (art. 44 din Legea nr. 303/2004) nu recunosc această vechime pentru promovare în funcţii la instanţe superioare.
Nu se poate spune că hotărârea atacată în prezenta cauză a fost dată cu încălcarea normelor dreptului comunitar.
Aşa cum chiar revizuentul a arătat în cererea sa, dispoziţiile invocate (art. 167 din Tratatul de instituire al Comunităţii Economice Europene, art. 253 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dar şi norme din legi prin care au fost ratificate convenţii internaţionale) fac referire la „condiţiile cerute de exercitarea celor mai înalte funcţii jurisdicţionale, în ţările din care provin sau care sunt jurişti cu competenţe recunoscute”, „mare experienţă într-o profesiune juridică ce prezintă interes pentru activitatea judiciară”, „să fie jurişti având o competenţă recunoscută”, iar prin aceste formulări nu înseamnă că în funcţiile respective ar putea fi numiţi cei care pe o perioadă de timp au exercitat funcţii juridice pentru că se cere „competenţă recunoscută, „mare experienţă într-o profesie juridică” şi nu se poate spune despre orice jurist care îşi desfăşoară activitatea că îndeplineşte aceste condiţii.
Şi legislaţia naţională, respectiv art. 44 din Legea nr. 304/2004, prevede respectarea unor condiţii pentru a se putea ocupa funcţii de execuţie la nivelul instanţelor judecătoreşti, iar stabilirea unui criteriu de vechime în funcţia de judecător pentru a putea îndeplini aceste funcţii nu înseamnă nerespectarea normelor de drept comunitar, mai ales că este necesară, indiferent de profesia exercitată anterior, dobândirea unei experienţe profesionale prin exercitarea funcţiei de judecător, pentru a putea fi numit într-o funcţia de execuţie la o instanţă superioară (Tribunal, Curte de apel).
Apreciind că soluţia instanţei de recurs nu a fost dată cu nerespectarea dreptului comunitar, cererea de sesizare formulată va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A.P.I. împotriva deciziei nr. 191 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2590/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 337/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
