ICCJ. Decizia nr. 2592/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2592/2010
Dosar nr. 1169/39/2009
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 271 din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de obiect şi excepţia inadmisibilităţii invocate de pârât, a admis cererea formulată de reclamantul T.I. şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2231 din 9 octombrie 2009 emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul T.I. a fost numit în funcţia de director coordonator Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Botoşani, prin Ordinul nr. 1071 din 28 mai 2009 al pârâtului, fiind încheiat şi contractul de management nr. 13 din 15 august 2009.
Prin Ordinul nr. 2231 din 09 octombrie 2009 s-a dispus acordarea preavizului de 15 zile lucrătoare începând cu 12 octombrie 2009, iar la expirarea perioadei de aviz încetarea aplicabilităţii Ordinului 1071 din 28 mai 2009, cu aceiaşi dată încetând şi contractul de management.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate, prima instanţă a reţinut că nu se poate constata lipsa de obiect a cererii de suspendare, deoarece ordinul atacat îşi produce efecte şi în prezent, iar reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva acestui ordin prin care a solicitat revocarea în întregime a actului atacat, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înregistrată la pârât la data de 16 octombrie 2009.
Pe fondul cererii a reţinut că, în măsura în care nu a fost menţionat vreun motiv pentru încetarea unilaterală a contractului de management încheiat între părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 lit. h) din contract, instanţa de fond a apreciat că este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, din împrejurările cauzei rezultând indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului.
De asemenea, prin înlăturarea reclamantului din funcţia de conducere este iminentă producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale, condiţia reglementată de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 fiind justificată şi prin posibilitatea perturbării previzibile grave a funcţionării autorităţii publice în care şi-a desfăşurat reclamantul activitatea, prin stoparea derulării planului de management în curs de implementare.
Constatând îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa a dispus suspendarea executării Ordinului 2231/2009.
Împotriva sentinţei civile nr. 271 din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a actului administrativ contestat în principal ca fiind lipsită de obiect şi în subsidiar ca neîntemeiată.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că prima instanţă era datoare să admită excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare, atâta timp cât actul de eliberare din funcţie a ajuns la termen anterior pronunţării şi chiar introducerii acţiunii. În opinia recurentului, art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 fixează limitele şi efectele unei hotărâri judecătoreşti date în aplicarea prevederilor alin. (1), în sensul că măsura suspendării are ca efect încetarea oricărei forme de executare, pentru viitor, până la expirarea duratei acesteia, rezultând din aceste prevederi că legiuitorul a vizat doar actele cu executare succesivă, nu şi pe cele cu executare dintr-o dată, cum eronat a reţinut instanţa de fond. Sub aspectul fondului cauzei, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului contestat întrucât, pe de o parte, acesta a fost emis în baza unui act normativ în vigoare, respectiv OUG nr. 105/2009, nedeclarată neconstituţională, iar pe de altă parte, în ipoteza anulării acestuia, reclamantul va fi repus în postul ocupat anterior, cu plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit în mod nelegal.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că nu subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, în considerarea argumentelor ce vor fi prezentate în cele ce urmează.
Astfel, se reţine că prin Ordinul nr. 2231 emis la 9 octombrie 2009, reclamantului i-a fost acordat un preaviz de 15 zile, începând cu data de 12 octombrie 2009, cu consecinţa încetării aplicabilităţii Ordinului nr. 1071 din 28 mai 2009 şi a contractului de management nr. 13 din 15 august 2009, la expirarea perioadei de preaviz. La data de14 octombrie 2009 reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea în tot a Ordinului menţionat şi reintegrarea sa în funcţia deţinută, iar la data de 28 octombrie 2009 a solicitat instanţei competente acordarea măsurii de protecţie provizorie a suspendării executării actului contestat până la pronunţarea instanţei de fond, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Raportat la această situaţie de fapt, prima instanţă a reţinut în mod corect că actul contestat este susceptibil de executare, producând efecte în curs, a căror stopare s-a urmărit prin formularea cererii de suspendare. Ca atare, susţinerile recurentului privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei de obiect a cererii de suspendare nu sunt justificate, neputând fi primite nici chiar situaţia când sesizarea instanţei s-ar fi realizat ulterior împlinirii termenului de preaviz, raportat la efectele ulterioare ale acestuia, expres prevăzute în art. 2 al Ordinului contestat.
Sub aspectul fondului cauzei, se constată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul cenzurării legalităţii lui de către instanţa competentă, constituie o măsură de excepţie presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor doua condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege. Îndeplinirea respectivelor condiţii se examinează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul concret supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauzei, pe baza actelor dosarului şi a aspectelor prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este neîndoielnică. Curtea Constituţională a reţinut astfel, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, că soluţia adoptată de Guvern de a emite, chiar în ziua premergătoare celei în care instanţa constituţională urma să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, o nouă OUG prin care o abrogă pe cea aprobată de Parlament, dar preia integral conţinutul acesteia, pune în discuţie comportamentul constituţional de ordin legislativ al executivului faţă de Parlament şi, nu în cele din urmă, faţă de Curtea Constituţională. Or, în raport cu această statuare, judecătorul fondului a reţinut în mod corect că există, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ atacat.
Neconstituţionalitatea prevederilor din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, preluate din OUG nr. 37/2009, a fost constatată, de altfel, prin Decizia nr. 1629/2009. Totodată, în condiţiile în care măsura dispusă prin ordinul contestat nu a fost însoţită de trecerea reclamantului într-o funcţie de execuţie, s-a concluzionat în mod corect că pierderea integrală a drepturilor salariale reprezintă un prejudiciu iminent, cu consecinţe grave de ordin material.
În raport de cele mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 271 din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei 271 din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2954/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2479/2010. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
