ICCJ. Decizia nr. 2593/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2593/2010
Dosar nr. 1180/39/2009
Şedinţa publică de la 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.S.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 1865 din 19 octombrie 2009 şi a Ordinului nr. 1879 din 21 octombrie 2009 emise de Ministerul Tineretului şi Sportului, precum şi a concursului pentru ocuparea funcţiei de director coordonator al Direcţiei Judeţene de Tineret Suceava din 26 octombrie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 243 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclama S.S.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1865 din 19 octombrie 2009 şi a Ordinului nr. 1879 din 21 octombrie 2009 emise de Ministerul Tineretului şi Sportul până la soluţionarea în fond a cauzei, a luat act că reclamanta a renunţat la judecarea capătului de cerere privind suspendarea organizării concursului pentru ocuparea funcţiei de director coordonator al Direcţiei Judeţene de Tineret Suceava.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că cererea formulată de reclamantă, pentru suspendarea executării celor două ordine, este fondată deoarece în cauză sunt îndeplinite cele două condiţii, cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că reclamanta a făcut dovada că ne aflăm într-un caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Totodată, instanţa de fond a luat act că reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind suspendarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director coordonator al Direcţiei Judeţene de Tineret Suceava din data de 26 octombrie 2009.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în ceea ce priveşte ordinul nr. 1865 din 19 octombrie 2009, reclamanta nu a invocat nicio împrejurare care să se constituie într-un caz bine justificat.
În ceea ce priveşte ordinul nr. 1879 din 21 octombrie 2009, de asemenea, nu ne aflăm în situaţia unui caz bine justificat deoarece la data de 03 noiembrie 2009 Ministerul Tineretului şi Sportului a numit în funcţia de director coordonator al Direcţiei Judeţene de Tineret Suceava pe F.A.C., director care va prelua şi atribuţiile de ordonator terţiar de credite începând cu data de 09 noiembrie 2009, dată la care expira preavizul reclamantei, astfel că susţinerea acesteia că activitatea Direcţiei Judeţene de Tineret Suceava va fi imposibil de gestionat nu avea niciun temei. Totodată, potrivit ordinului nr. 1879 din 21 octombrie 2009, contabilul-şef al Direcţiei Judeţene de Tineret Suceava preia şi atribuţiile de ordonator terţiar de credite începând cu data de 21 octombrie 2009 până la data de 09 noiembrie 2009, dată la care aceste atribuţii vor fi preluate de directorul coordonator numit de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Inexistenţa unei pagube iminente care nu ar putea fi înlăturată în altă modalitate trebuie să rezulte din fapte concrete care să fie supuse analizei instanţei, nefiind suficientă invocarea faptului de către reclamantă că prin aplicarea acestui ordin, respectiv prin împlinirea termenului de preaviz, reclamantei i s-ar crea un prejudiciu financiar şi profesional şi asta pentru că, prin acelaşi ordin nr. 1865, reclamantei i se punea la dispoziţie un alt post, acela de consilier I în cadrul aceleiaşi Direcţii pentru Tineret Judeţene Suceava - art. 3, alin. (1) din ordinul nr. 1865 din 19 octombrie 2009.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu cercetează îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond corect a apreciat că situaţia prezentată de reclamantă este de natură a concluziona ca îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Înalta Curte apreciază că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamanţilor în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 243 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 1704/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2595/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
