ICCJ. Decizia nr. 7/2011. Completul de 7 Judecători
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 14 decembrie 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 8152/1/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 3002și art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului D.N. și a fost menținută măsura arestării preventive.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat în esență, că nu au survenit modificări de esență ale situației de fapt și de drept, ulterior termenului din 10 noiembrie 2010 la care s-a examinat legalitatea și temeinicia arestării preventive, care să impună o reconsiderare a opțiunii instanței cu privire la menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, evoluția cercetării judecătorești relevând o nouă schimbare a declarației unei părți vătămate, împrejurare care, fără a fi considerată ca imputabilă inculpatului, a fost apreciată ca justificând presupunerea rezonabilă că astfel de modificări pot surveni și în viitor.
Astfel, prima instanță a concluzionat în sensul că temeiurile care au determinat luarea măsurii nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, învederând, în esență, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului desemnat din oficiu, că temeiurile avute inițial în vedere, la dispunerea măsurii preventive, nu subzistă, astfel că se impune revocarea măsurii arestării preventive, având în vedere și împrejurarea că în prezent nu mai există posibilitatea de influențare a martorilor și a părții vătămate, aceștia fiind audiați.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Din analiza actelor dosarului rezultă că prin încheierea nr. 768 din 4 mai 2010, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.N., în temeiul prevederilor art. 160a alin. (1) și (4) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. b) C. proc. pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 4 mai 2010, până la 2 iunie 2010 inclusiv.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat în cursul urmăririi penale, în perioada 2 aprilie 2009 - 17 aprilie 2009, iar, ulterior, trimis în judecată pentru comiterea a trei infracțiuni de lipsire de libertate prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), constând în aceea că în noaptea de 26 ianuarie 2009, acționând împreună cu coinculpații D.Șt.F., Z.C.O., M.M. și P.M. le-au imobilizat și răpit pe părțile vătămate S.C.D., N.T. și M.Șt. prin exercitarea de violențe asupra acestora, inculpatul P.M. fiind înarmat cu o armă neletală, supusă autorizării pe care a folosit-o împotriva părții vătămate N.T., după care, împotriva voinței părților vătămate, le-au dus într-un local din orașul Voluntari, județul Ilfov, unde le-au sechestrat aproximativ 2 ore, supunându-le la suferințe fizice și psihice și obligându-le să scrie declarații prin care recunoșteau comiterea unei infracțiuni, cauză penală ce formează obiectul dosarului nr. 8152/1/2009, aflat în curs de cercetare judecătorească în primă instanță.
S-a avut în avut în vedere împrejurarea că, în perioada 3 februarie - 5 februarie 2010, aflându-se încarcerat în Penitenciarul Rahova (arestat în altă cauză), în aceeași celulă cu învinuitul G.V.R., inculpatul a făcut repetate apeluri telefonice de la numărul de telefon către partea vătămată S.C.D., pentru a-l determina să-și modifice declarațiile date în cursul urmăririi penale, în legătură cu infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză.
Constatându-se că cercetarea judecătorească este în curs de desfășurare, efectuându-se, în continuare, audieri de martori, s-a apreciat că arestarea preventivă a inculpatului fiind în continuare oportună pentru desfășurarea în condiții normale a procesului penal, protejarea ordinii publice și garantarea administrării în condiții legale a probatorului strâns la urmărirea penală, cu atât mai mult cu cât partea vătămată S.C.D. a solicitat reaudierea sa în cauza de față, ca, de altfel, și partea vătămată M.Șt., prima instanță concluzionând că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost menținută de către instanță, în cursul judecății.
Din analiza normelor incidente în cauză rezultă că dispozițiile art. 160b C. proc. pen., prin raportare la art. 3002C. proc. pen., prevăd că în cursul judecății instanța "verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive", iar în cazul în care se constată că "temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate" se dispune menținerea arestării preventive.
Din analiza actelor dosarului se constată că instanța de fond a procedat legal, punând în discuție legalitatea și temeinicia stării de arest a inculpatului, reținând că temeiurile ce au justificat arestarea se mențin, privarea de libertate impunându-se în continuare pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Instanța de recurs consideră că se mențin temeiurile inițial avute în vedere la dispunerea măsurii arestării, acestea nefiind infirmate în raport cu probele sau indiciile temeinice ce fac rezonabilă presupunerea săvârșirii faptelor în sensul art. 143 C. proc. pen., afirmațiile apărării cu privire la nesubzistența temeiurilor arestării, nefiind susținute de actele dosarului.
De asemenea, se constată că menținerea măsurii arestării preventive răspunde exigențelor impuse de dispozițiile art. 5 din C.E.A.D.O.L.F.
Durata măsurii arestării preventive nu a fost și nu este nici în prezent excesivă prin raportare la complexitatea cauzei, la stadiul procesual și la activitățile și diligențele depuse de instanță pentru derularea în termen rezonabil și în condiții de legalitate a cercetării judecătorești.
Se constată, în acest sens că este, în continuare, necesară reaudierea părților vătămate S.C.D. și M.Șt., care până în prezent nu au fost reaudiate (la termenul de judecată din 14 decembrie 2010 instanța punând în discuție și examinând exclusiv legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului), existând motive verosimile să se creadă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată și că există date ce creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.
Legitimitatea detenției rezultă din persistența motivelor care au întemeiat luarea măsurii, autoritățile depunând diligențele necesare derulării cu celeritate a procesului penal, iar garanțiile prevăzute de art. 5 din C.E.A.D.O.L.F. au fost respectate, măsura arestării preventive fiind dispusă de către judecător, privarea de libertate a inculpatului fiind supusă controlului judiciar independent.
Privită prin prisma temeiului care a justificat luarea măsurii preventive privative de libertate [(art. 148 lit. b) C. proc. pen.)] și a conduitei procesuale a inculpatului, menținerea acesteia apare ca necesară, având în vedere stadiul cercetării judecătorești care nu a fost finalizată, din motive neimputabile primei instanțe.
Așa fiind, se reține că privarea de libertate a inculpatului este de natură a asigura administrarea în condiții normale a probelor în vederea aflării adevărului în cauză .
Se constată, așadar că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. b) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (2) C. proc. pen., astfel că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive, susținerile apărării fiind neîntemeiate, având în vedere probele ce urmează a se administra de către prima instanță, după cum s-a motivat și anterior.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de către inculpat va fi respins ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2011. Completul de 7 Judecători | ICCJ. Decizia nr. 2685/2010. contencios → |
|---|
