ICCJ. Decizia nr. 275/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 275/2010

Dosar nr. 407/59/2009

Ședința publică de la 21 ianuarie 2010

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1366 din 04 decembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de A.S.P. Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 1200 din 12 septembrie 2008 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantului M.V.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului şi suplimentului treptei de salarizare, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară existenţa unor dispoziţii date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999.

Or, câtă vreme nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului şi a suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de-o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanţă, în raport de diferite criterii, ceea ce ar veni în contradicţie cu decizia Curţii Constituţionale nr. 820/2008, instanţele judecătoreşti neavând competenţa de a se substitui legiuitorului.

Împotriva deciziei sus-menţionate, a formulat la data de 03 aprilie 2009, cerere de revizuire M.V.

Revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., şi anume, existenţa unor hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de recurs, motivând că în unele cazuri, acelaşi complet, a admis acţiuni având acelaşi obiect, în care părţi au fost salariaţii aceleiaşi pârâte.

La termenul de judecată din 21 ianuarie 2010, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii cererii de revizuire, în raport de prevederile art. 324 alin. (1) C. proc. civ.

Deliberând cu prioritate asupra acestei excepţii, care face de prisos cercetarea fondului, în baza art. 137 alin. (1) C.proc.civ, Înalta Curte apreciază că revizuirea este tardiv formulată, pentru considerentele arătate în continuare.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7) alin. (2) C. proc. civ. şi este îndreptată împotriva Deciziei nr. 1366 din 04 decembrie 2008 pronunţată Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de recurs.

Conform dispoziţiilor art. 324 alin. (1) C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţa de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2), de la pronunţarea ultimei hotărâri.

În speţă, hotărârea potrivnică la care face referire revizuentul este Decizia nr. 1366 din 04 decembrie 2008 pronunţată Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cererea de revizuire a fost depusă prin poştă, la data de 03 aprilie 2009 (fila 38 dosar curte de apel) iar în raport cu data pronunţării hotărârii atacate, respectiv 04 decembrie 2008, se constată că a fost declarată cu mult peste termenul de o lună, prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ.

În concluzie, instanţa va admite excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi pe cale de consecinţă, va respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată M.V. împotriva Deciziei nr. 1366 din 04 decembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 275/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond