ICCJ. Decizia nr. 288/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 288/2010
Dosar nr. 8671/2/2008
Ședința publică de la 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi cadrul procesual al invocării ei.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul Y.A.H.A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, anularea Deciziei nr. 2170276/TD/S2/D3 din 28 noiembrie 2008 prin care i s-a respins cererea de acordare a dreptului de şedere permanentă în România.
l a data de 16 iunie 2009, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei de părăsire a teritoriului României din 30 noiembrie 2006.
În motivarea excepţiei de nelegalitate reclamantul a susţinut că a părăsit teritoriul României imediat după miezul nopţii zilei de 30 noiembrie 2006, la acel moment dreptul său de şedere fiind legal, iar dispoziţia contestată a fost emisă în interiorul celor 60 de zile prevăzute de art. 58 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002.
În drept s-au invocat prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea pronunţată la data de 16 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Curtea de Apel Alba Iulia cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Pârâtul, Oficiul Român pentru Imigrări a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată deoarece termenul de 2 zile acordat în vederea părăsirii teritoriului României nu reprezintă un drept de şedere, drept ce nu este influenţat de data susţinerii de către reclamant a examenului de specialitate.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 202/F/CA din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamant şi a constatat nelegalitatea Dispoziţiei de părăsire a teritoriului României din 30 noiembrie 2006 emisă de pârâtul Biroul pentru Străini Sibiu.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că Dispoziţia de părăsire a teritoriului a cărei nelegalitate s-a invocat nu este conformă cu prevederile art. 80 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 şi cu scopul acestui act normativ.
A observat că în dispoziţia de părăsire a teritoriului s-a apreciat greşit că la data de 30 noiembrie 2006 reclamantul avea o zi de şedere ilegală în ţară, întrucât adeverinţa care a stat la baza emiterii dispoziţiei de părăsire, emisă de pârâtul Biroul pentru Străini Sibiu a confirmat dreptul valabil de şedere în ţară al reclamantului până la ora 2400 din data de 30 noiembrie 2006, astfel că motivele de nelegalitate ale dispoziţiei atacate au fost apreciate ca fiind fondate în raport cu dispoziţiile art. 80 alin. (1) lit. a) din O.U.G.nr. 195/2002.
3. Recursul pârâtului
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, Oficiul Român pentru Imigrări, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul - pârât a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt şi de drept avute în vedere la emiterea dispoziţiei de părăsire a teritoriului României şi a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit că în momentul emiterii actului atacat pe calea excepţiei de nelegalitate intimatul-reclamant avea drept de şedere pe teritoriul ţării.
A precizat că autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea viitoare, dar certă, previzibilă a şederii ilegale de o zi, în considerarea cererii intimatului- reclamant de a i se elibera dispoziţia de părăsire a teritoriului României, formalitate necesară pentru ca autorităţile poliţiei de frontieră să îi permită ieşirea din ţară.
În susţinerea acestui considerent a făcut referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a reţinut că legalitatea unui act administrativ se apreciază prin raportare la situaţia de fapt şi de drept existentă la momentul emiterii ori adoptării sale, iar nu în funcţie de evenimente ori împrejurări ulterioare şi imprevizibile (Decizia nr. 1210 din 21 martie 2008).
De asemenea, recurentul-pârât a arătat că intimatul-reclamant a părăsit teritoriul României ca urmare a emiterii dispoziţiei, deşi avea posibilitatea să o conteste, în temeiul art. 82 alin. (1) din O.U.G.nr. 194/2002.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de autoritatea publică recurentă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 este Dispoziţia de părăsire a teritoriului României din 30 noiembrie 2006, emisă de Autoritatea pentru Străini - Biroul pentru Străini Sibiu în temeiul art. 80 alin. (1) lit. a) din O.U.G.nr. 194/2002.
În fapt, actul administrativ a fost motivat pe împrejurarea că destinatarul lui are o şedere ilegală de o zi în România, întrucât nu a părăsit teritoriul ţării la expirarea dreptului de şedere conferit prin adeverinţa din 20 septembrie 2006.
Art. 80 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, în forma în vigoare la data respectivă, defineşte dispoziţia de părăsire a teritoriului României ca fiind decizia autorităţii competente sau a formaţiunilor sale teritoriale de a obliga un străin să părăsească teritoriul României într-un termen stabilit, litera a) referindu-se la cazul străinului căruia i-a fost anulată sau revocată viza, care a intrat ilegal în România sau a cărui şedere a devenit ilegală.
În speţă, intimatul-reclamant a avut drept de şedere în România până la data de 30 noiembrie 2006, dar întrucât şi-a procurat bilet de avion pentru data de 1 decembrie 2006, ora 430, a fost nevoit să solicite dispoziţia de părăsire a teritoriului României pentru că, în caz contrar, după cum arată recurentul-pârât, poliţia de frontieră nu i-ar fi permis ieşirea din ţară. Practic, şederea ilegală a durat 4 ore şi 30 de minute.
În raport cu această bază factuală, instanţa de fond a reţinut corect că, deşi dispoziţia îndeplineşte condiţiile referitoare la competenţa autorităţii emitente şi la procedura de emitere, nu îndeplineşte toate cerinţele de legalitate.
Într-adevăr, controlul de legalitate al actului administrativ nu se limitează la dimensiunea lui formală, exigenţele bunei administrări impunând ca autorităţile publice să-şi exercite dreptul de apreciere astfel încât să aleagă soluţii adecvate scopurilor urmărite, cu asigurarea unui just echilibru între măsurile individuale dispuse şi interesul public ocrotit. limita legală a dreptului de apreciere este raportată la scopul legii, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, disproporţionate în raport de obiectivele propuse.
Tocmai de aceea, Legea nr. 554/2004 a inserat expres excesul de putere printre temeiurile acţiunii în contencios administrativ, conferind fundament normativ ideii că oportunitatea este o componentă a legalităţii, iar nu o noţiune exterioară acesteia.
Or, ţinând seama de contextul şi motivele pentru care a fost emisă dispoziţia de părăsire a teritoriului României, efectele pe care le poate produce ea asupra demersurilor ulterioare de reglementare a dreptului de şedere al intimatului - reclamant sunt disproporţionate în raport cu scopul urmărit.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a aplicat în mod corect regulile şi principiile specifice controlului de legalitate al actului administrativ, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări-Biroul pentru Imigrări Sibiu împotriva sentinţei nr. 202/F/CA din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 282/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 289/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
