ICCJ. Decizia nr. 289/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 289/2010
Dosar nr. 21677/3/2008
Ședința publică de la 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind pe reclamantul C.N.S.A.S. şi pe pârâtul I.T. şi înaintarea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.
Reclamantul C.N.S.A.S. s-a adresat instanţei de judecată cu acţiune formulată împotriva pârâtului I.T. solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate calitatea pârâtului de colaborator al securităţii.
î n fapt, reclamantul a arătat că la data de 7 februarie 2008 a înregistrat o cerere din partea numitului I.S., prin care se solicita verificarea, sub aspectul posibilei calităţi de lucrător sau de colaborator al Securităţii a paratului, in prezent procuror in cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Aşa cum rezultă din cuprinsul notei de constatare din 9 mai 2008 pârâtul a fost recrutat la 15 septembrie 1976, în calitate de colaborator sub numele conspirativ de G., de către Biroul de Contrainformaţii din cadrul U.M. X Sfântu Gheorghe, fiind semnat la aceeaşi dată şi angajamentul olograf.
În anul 1981, după ce a reuşit la examenul de admitere de la Facultatea de Drept din Bucureşti a fost contactat de Securitatea Municipiului Bucureşti, i s-a făcut un instructaj general asupra problemelor pe care se impune sa le aibă în atenţie şi a fost înregistrat la C.I.D. (cartoteca informativ documetară) în calitate de colaborator.
Reclamantul a considerat ca sunt asigurate condiţiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securităţii în persoana pârâtului.
Astfel, informaţiile furnizate Securităţii, indiferent sub orice formă în perioada 1978-1980 se refereau la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi pe baza acestora s-a îngrădit libertatea de exprimare, prevăzută de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
p aratul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, apreciind că din înscrisurile depuse de reclamant nu se poate reţine calitatea sa de colaborator al Securităţii .
A menţionat că trebuie avute în vedere condiţiile în care a semnat angajamentul, contextul personal şi social al momentului şi faptul că din documentele depuse la dosar nu reies fapte concrete pe care le-ar fi săvârşit, şi care ar fi condus la încălcarea drepturilor fundamentale ale concetăţenilor.
Prin sentinţa civilă nr. 143 din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî în acest mod, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
A apreciat că din conţinutul materialelor operativ-informative aflate la dosar (rapoarte, note de analiză, note raport şi note informative), rezultă că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.nr. 24/2008 pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al securităţii.
A constatat că nici unul din actele dosarului nu relevă faptul că pârâtul ar fi furnizat informaţii despre opiniile politice, religioase sau de altă natură ale altor persoane care să denunţe activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist sau care să fi vizat îngrădirea dreptului la liberă exprimare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.N.S.A.S.
În motivarea cererii adresate Înaltei Curţi, recurentul a preluat motivele de fapt şi de drept al acţiunii prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului I.T., de colaborator al Securităţii.
Apreciază recurentul că în cauză este îndeplinită atât condiţia denunţării unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist, cât şi cea privind vizarea încălcării unor drepturi fundamentale ale omului, astfel că instanţa de fond a respins în mod neîntemeiat acţiunea.
În esenţă, susţine recurentul că informaţiile, indiferent de forma lor, note, rapoarte scrise, relatări verbale, consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale au valoare probatorie.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate, în raport de criticile formulate, precum şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În motivele de recurs sunt reluate aspecte ce vizează prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii potrivit cărora colaborator al securităţii este „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile şi atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
În cauză astfel cum a reţinut prima instanţă din conţinutul înscrisurilor, respectiv materialelor operativ-informative nu rezultă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al Securităţii.
Din analiza documentelor pe baza cărora recurentul-reclamant solicită ca intimatul-pârât să fie încadrat în categoria colaboratorilor securităţii, rezultă că în afară de angajamentul olograf, celelalte înscrisuri provenind de la alte persoane, care fac referiri la persoana acestuia, nu cuprind însă fapte concrete, sau informaţiile pe care le-a furnizat şi care ar fi condus la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.
De altfel, chiar recurentul-reclamant face referiri generale privind informaţiile furnizate de intimatul-pârât, bazate pe faptul că ofiţerii de legătură ai pârâtului nu ar fi făcut astfel de caracterizări, dacă nu ar fi fost încredinţaţi de faptul că intimatul I.T. şi-a îndeplinit obiectivul primit la recrutare.
Totodată pentru a putea atribui unei persoane calitatea de colaborator al securităţii, informaţiile pe care le-ar fi furnizat acesta, trebuiau să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Astfel, chiar dacă s-ar lua în considerare faptul că intimatul-pârât ar fi furnizat anumite informaţii, prin relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii, în baza angajamentului olograf, în speţă nu rezultă faptul că vreuna dintre consemnările făcute de organele de securitate cu privire la o pretinsă colaborare concretă a pârâtului cu acestea ar fi vizat îngrădirea unor drepturi ale altor persoane sau la denunţarea unor activităţi sau fapte concrete ale unor persoane, denunţare care să fi atras vreo sancţiune ce a vizat îngrădirea vreunui drept al acestora.
În consecinţă, Înalta Curte, analizând probele administrate reţine că informaţiile din notele depuse la fondul cauzei de reclamant nu îndeplinesc celelalte cerinţe ale legii referitoare la scopul comunicării acestor date, respectiv denunţarea activităţilor sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Se constată că informaţiile şi notele depuse la fondul cauzei nu sunt de natură să îndeplinească cerinţele legii, iar aprecierile pozitive făcute conjunctural de ofiţerii de securitate cu ocazia analizei activităţii lor cu o anumită persoană, nu pot face dovada calităţii acestuia de colaborator al Securităţii, astfel cum e definită de dispoziţiile O.U.G-nr. 24/2008.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a fost respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 1431 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 288/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 306/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
