ICCJ. Decizia nr. 306/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 306/2010
Dosar nr. 189/43/2009
Ședința publică de la 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.S. SRL a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 31 din 24 februarie 2009, emisă de D.G.F.P. Mureş în baza Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 23 februarie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
De asemenea, s-a solicitat şi suspendarea deciziei prin care s-au stabilit obligaţiile de plată accesorii aferente celor principale stabilite prin Decizia de impunere nr. 67 din 6 aprilie 2009.
În motivarea cererii s-a arătat că în sarcina reclamantei, prin Decizia de impunere nr. 31/2009, s-au stabilit obligaţii fiscale, iar prin Decizia nr. 67/2009 s-au stabilit obligaţiile accesorii, obligaţii ce vizează sumele de bani datorate pentru persoanele cu handicap neîncadrate.
Reclamanta a menţionat că împotriva actelor administrative fiscale reclamanta a formulat contestaţie la organele fiscale competente şi că până la data introducerii cererii contestaţia nu a fost soluţionată.
î n drept, s-au invocat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, menţionându-se că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate a cererii prevăzute de acest text de lege.
S-a arătat că prin declanşarea executării silite, se determină blocarea derulării activităţilor specifice reclamantei, deoarece suma ce poate fi executată reprezintă mai mult de 25% cifra de afaceri lunară şi că datorită lipsei de lichidităţi, societatea reclamantă nu-şi va putea onora creditele, nu va putea plăti salariile angajaţilor, nici contribuţiile la bugetul de stat, nu-şi va putea onora obligaţiile financiare faţă de instituţii publice şi alte societăţi comerciale şi că este cel mai mare angajator din zona oraşului Sovata.
Reclamanta a achitat cauţiunea stabilită de instanţă, în condiţiile art. 215 din O.G. nr. 92/2003 republicată şi modificată.
Prin sentinţa nr. 89 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 31 din 24 februarie 2009 şi a Deciziei nr. 67 din 6 aprilie 2009 referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A constatat că reclamanta a sesizat autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat.
A considerat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. t) şi lit. ş) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate.
Astfel, instanţa a apreciat că în speţă există un caz bine justificat, reclamanta dovedind că are contracte în derulare, iar executarea ar însemna încetarea activităţii societăţii reclamantei, fapt ce ar afecta şi interesul pârâtei care nu ar mai putea beneficia de nici un fel de plăţi sau de contribuţii de la reclamantă.
Cât priveşte paguba iminentă, s-a considerat că aceasta rezultă din împrejurarea că reclamanta ar fi pusă în situaţia de a nu mai putea derula contractele de prestări de serviciu încheiat şi pe cale de consecinţă de a ajunge în incapacitate de plată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Mureş - A.F.C.M.M. şi a solicitat modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale, Decizie de impunere nr. 31 din 24 februarie 2009, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, respectiv a Deciziei nr. 67 din 06 aprilie 2009, privind obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale, ca nefondată.
Susţine recurenta că instanţa de fond a nesocotit faptul că, independent de depunerea cauţiunii în cuantum de 1% din valoarea sumei contestate, nu sunt îndeplinite celelalte două condiţii de admisibilitate a cererii, prevăzute de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se impun a fi îndeplinite cumulativ, mai ales că actele administrative a căror executare a fost suspendată, beneficiază de prezumţia de legalitate, nelegalitatea trebuind dovedită în primul rând, conform art. 64 din O.G.. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., fapt ce nu s-a întâmplat în cauză.
Cât priveşte condiţia,,prevenirii unei pagube iminente" de asemenea, nu o consideră îndeplinită, deoarece în esenţă, decizia de impunere este un titlu de creanţă fiscală, executoriu de drept. Cuantumul ridicat al sumei în discuţie nu este suficient prin el însuşi pentru a fi considerată îndeplinită condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Intimata- reclamantă prin concluziile sale a solicitat respingerea recursului, iar la dosar a depus sentinţa nr. 131 pronunţată la 29 octombrie 2009 de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 344/2009, prin care a fost admisă acţiunea, a fost anulată Decizia nr. 59/160 din 15 mai 2009 şi în parte Decizia de impunere nr. 31 din 24 februarie 2009 şi Decizia nr. 67 din 6 aprilie 2009 şi în consecinţă a exonerat reclamanta de la plata sumei de 766.627 lei reprezentând vărsăminte de la persoane fizice pentru persoane cu handicap neîncadrate şi accesoriile aferente.
Înalta Curte a respins recursul declarat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine jus tificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente că dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Din interpretarea sistematică a acestui text, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrativ-fiscal, prevederile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc. (în prezent, după republicare, art. 215 C. proc. fisc.) care instituie obligativitatea plăţii unei cauţiuni.
Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată, defineşte atât „cazurile bine justificate", cât şi „paguba iminentă".
Astfel, „paguba iminentă" este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În cauză s-a conturat îndeplinirea acestei condiţii şi anume prejudiciul material viitor şi previzibil, reclamanta făcând dovada astfel cum a reţinut prima instanţă pe baza probelor administrate că are contracte în derulare iar executarea ar însemna imposibilitatea efectuării altor plăţi, inclusiv a ratelor de credit, ceea ce ar duce inevitabil la faliment şi încetarea activităţii societăţii, iar începerea executării silite fată de reclamantă faţă de cuantumul ridicat al debitului, ar duce la încetarea automată a activităţii unei societăţi care, în prezent, are o poziţie stabilă pe piaţă.
Cea de-a doua condiţie impusă de lege este cea a „cazului bine justificat", definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Şi această condiţie este îndeplinită în cauză, având în vedere că au fost invocate motive de nelegalitate a actului atacat. Este adevărat că motivele de nelegalitate vor fi analizate de instanţa care verifică actul contestat, dar textul cere ca împrejurările de fapt şi de drept să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Au fost depuse la dosar înscrisuri din care rezultă verificarea reali tăţii tranzacţiilor vizate de actele fiscale.
De altfel, până la data soluţionării recursului, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 131 din 29 octombrie 2009, a anulat actele a căror suspendare s-a solicitat şi, chiar dacă hotărârea nu este irevocabilă, poate constitui un argument pentru a se menţine suspendarea actelor fiscale contestate.
De altfel, ar trebui amintit că prin Recomandarea, Consiliul de Miniştri cere protecţia persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic de nelegalitate a lui.
Raportat la aceste împrejurări, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea actului atacat.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca fiind nefondat.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimată în cuantum de 6.000 lei, Curtea apreciază că acestea nu pot fi acordate în totalitate raportat la dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că suma de 2.00 lei corespunde criteriilor prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv obiectul pricinii şi munca îndeplinită de avocat în prezentul recurs, soluţionat la primul termen, fără a se depune întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., această apreciere neducând însă atingere contractului încheiat de intimat şi reprezentantul său.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Mureş - A.F.C.M.M. împotriva sentinţei nr. 89 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC M.S. SRL suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată făcând aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 289/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 312/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
