ICCJ. Decizia nr. 2929/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2929/2010
Dosar nr. 1502/2/2010
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 1502/2 din 18 februarie 2010, reclamanta B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia la a-i primi cererea de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele necesare în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi obligare pârâtului la acordarea de daune cominatorii de 100 de lei pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi până la momentul primirii efective a cererii.
In motivarea acţiunii , a arătat reclamanta, că la data de 6 octombrie 2009, s-a adresat cu o primă cerere scrisă către Ministerul Afacerilor Externe din Bucureşti cu rugămintea de a o înainta către Secţia Consulară a Ambasadei României din Chişinău, instituţie competentă, conform Legii cetăţeniei române nr. 21/1991 modificată şi republicată, să primească cererile de redobândire a cetăţeniei române din partea solicitanţilor care au domiciliul în R. Moldova.
A mai precizat reclamanta că, in luna septembrie 2009, s-a prezentat personal la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire împreună cu actele necesare la dosar, dar i-a fost refuzată primirea acesteia şi i s-a comunicat să formuleze o cerere scrisă de programare prin poştă, recomandată, cu confirmare de primire, pentru a fi invitată să depună această cerere de redobândire împreună cu actele care demonstrează că îndeplineşte condiţiile legale, cerere pe care a expediat-o.
Prin adresa G5-1/P/2496 din 20 octombrie 2009 pârâtul a refuzat să-i primească cererea pe motive organizatorice fără a menţiona în concret când aceasta urmează a fi primită.
La data de 18 decembrie 2010, reclamanta a arătat că a revenit cu o nouă cerere prin care a solicitat Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe din Bucureşti sa-i fie primite actele necesare redobândirii cetăţeniei române.
Prin adresa nr. G5-1/P/4112 din 22 decembrie 2009 Ministerul Afacerilor Externe a refuzat, din nou, să-i primească actele necesare redobândirii cetăţeniei române din motive organizatorice fără a preciza care este temeiul legal al acestei masuri.
Ulterior, la data de 22 ianuarie 2010 a revenit cu o nouă cerere prin care a solicitat, din nou, să-i fie primite actele necesare redobândirii cetăţeniei române.
Prin adresa nr. G5-1/P/325 din 22 ianuarie 2010 Ministerul Afacerilor Externe a refuzat, din nou, să-i primească actele necesare redobândirii cetăţeniei române fără a menţiona în concret care este temeiul legal al acestui refuz.
La momentul introducerii prezentei acţiuni, a învederat reclamanta, niciuna dintre solicitările sale nu a fost soluţionată, aceasta atitudine a Secţiei Consulare a Ambasadei României din R. Moldova reprezentând în fapt şi în drept refuz nejustificat de a-i soluţiona cererea .Prin adresa G5-1/P/2496 din 20 octombrie 2009 pârâtul a refuzat să-i primească cererea pe motive organizatorice fără a menţiona în concret când aceasta urmează a fi primită.
Având în vedere acest refuz, la data de 18 decembrie 2010, reclamanta arată că a revenit cu o noua cerere prin care a solicitat Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe din Bucureşti să-i fie primite actele necesare redobândirii cetăţeniei române.
Prin adresa nr. G5-1/P/4112 din 22 decembrie 2009 Ministerul Afacerilor Externe a refuzat, din nou, să-i primească actele necesare redobândirii cetăţeniei române din motive organizatorice fără a preciza care este temeiul legal al acestei masuri.
Ulterior, la data de 22 ianuarie 2010 a revenit cu o nouă cerere prin care a solicitat, din nou, să-i fie primite actele necesare redobândirii cetăţeniei române.
Prin adresa nr. G5-1/P/325 din 22 ianuarie 2010 Ministerul Afacerilor Externe a refuzat, din nou, să-i primească actele necesare redobândirii cetăţeniei române fără a menţiona în concret care este temeiul legal al acestui refuz.
La momentul introducerii prezentei acţiuni, a învederat reclamanta, niciuna dintre solicitările sale nu a fost soluţionată, aceasta atitudine a Secţiei Consulare a Ambasadei României din R. Moldova reprezentând în fapt şi în drept refuz nejustificat de a-i soluţiona cererea.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa pronunţată în dosarul nr. 1824/2/2009 de această instanţă, la data de 12 mai 2009.
Prin sentinţa nr. 2389 din 18 mai 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul la primirea cererii în maxim 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii sub sancţiunea daunelor cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere de la expirarea termenului de executare a obligaţiei la îndeplinirea acesteia şi a obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepţia invocată, Curtea a constatat că acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1824/2/2009 privea refuzul nejustificat de a răspunde la cererea cu acelaşi obiect, dar formulată anterior la 3 decembrie 2008.
Astfel instanţa a constatat că nu se poate reţine identitatea de obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre,pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că autoritatea pârâtă a refuzat să primească cererea depusă de reclamantă de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil.
Instanţa a reţinut că dreptul reclamantei a fost încălcat prin refuzul nejustificat de a înregistra cererea de redobândire a cetăţeniei române şi a constatat că se impune admiterea cererii de daune morale întrucât reclamanta a avut speranţă legitimă de redobândire a cetăţeniei române însă a fost pusă în imposibilitate de a-şi valorifica acest drept o perioadă de timp datorită atitudinii abuzive a pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs recurentul-pârât arată că acţiunea de fond a rămas fără obiect deoarece procedura de invitare pe baza unei programări prealabile nu se mai regăseşte în practica Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, devenind caducă orice solicitare a cetăţenilor moldoveni de a fi invitaţi la o dată stabilită de autoritatea publică.
O altă critică vizează faptul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În opinia recurentului-pârât în mod greşit s-a reţinut că este întemeiată acţiunea deoarece i se încalcă reclamantei însăşi dreptul de petiţionare, nefiindu-i recunoscut dreptul de a formula o astfel de cerere însă, în realitate, nu i-a fost negat acest drept ci doar i-a fost adusă la cunoştinţă imposibilitatea procesării cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Susţine recurentul-pârât că nu se poate pune un semn al echivalenţei între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/ 2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţii române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei şi pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
Prin urmare, în lipsa unei culpe administrative nu poate fi reţinut refuzul nejustificat, iar simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezelor care pot încorpora un refuz de soluţionare a cererilor de depunere a dosarului.
De asemenea, se arată că puterea judecătorească nu poate stabili termene de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei române, neputându-se substitui puterii executive.
Referitor la acordarea daunelor cominatorii reclamantei, se menţionează că soluţia instanţei de fond este greşită.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul formulat în raport de criticile menţionate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ. apreciată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare, art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
In înţelesul acestei legi, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h)].
Recurentul-pârât a răspuns petiţionarului, iar în ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (1), lit. h) din Legea nr. 554/2004 nu se face nicio distincţie în funcţie de tipul soluţiei administrative oferită-favorabilă sau nefavorabilă.
Or, în aceste condiţii, tăcerea administraţiei ca act administrativ asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, nu poate fi reţinută, ipoteza art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinită.
Totodată, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, existenţa unei vătămări a reclamantei în interesul său legitim derivat din vocaţia dobândită în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se recunoaşte cetăţenia română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), teza I şi lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reţinută, impunându-se a se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor rezonabilităţii în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei.
Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili şi un termen în care autorităţile române trebuie să proceseze astfel de cereri.
Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Obligaţia astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcţie de toate circumstanţele relevante şi ţinând cont de criteriile consacrate în jurisprudenţa CEDO, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Din această perspectivă, nu se poate face abstracţie de faptul că cererea reclamantului de a fi programată pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetăţeniei nu a fost soluţionată nici până la această dată.
Prin urmare, având în vedere şi faptul că măsurile preconizate pentru deblocarea impasului creat, la care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit operaţionale, se impune a se concluziona că limita rezonabilităţii în soluţionarea cererii reclamantului, raportat desigur şi la obiectul acesteia, a fost depăşită, motiv pentru care soluţia adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
Nici motivele cu privire la modificările legislative intervenite nu pot fi primite de înalta Curte, pentru invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetăţeniei române, întrucât sunt apărări pe care înalta Curte nu le poate primi şi le va respinge ca nefondate, prin invocarea principiului tempus regit actum.
Înalta Curte a constatat că, până la data introducerii acţiunii, cererile reclamantei nu primiseră vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunţării hotărârii de fond, de asemenea nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziţia exprimată de autoritatea pârâtă.
Faptul că în prezent reclamanta ar putea să depună o cerere şi va fi imediat primită nu înseamnă ştergerea vătămării deja produse în privinţa acestuia.
In consecinţă, se apreciază că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică în ceea ce priveşte obligarea pârâtului să primească cererea reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române.
De altfel, această soluţie este în consens cu practica judecătorească care vizează modalitatea de soluţionare a unor astfel de cereri.
Cu privire la critica referitoare la greşita soluţionare a capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii se apreciază că aceasta este fondată deoarece instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală pe acest aspect.
În acelaşi timp trebuie precizat că în speţă nu sunt incidente normele de procedură civilă, ci dispoziţiile legale prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum se poate observa din cuprinsul sentinţei recurate, instanţa a stipulat ca daunele cominatorii să fie plătite ca mijloc de constrângere a pârâtului să-şi execute obligaţia.
Trebuie arătat că alin. (2) al articolului menţionat dă reclamantului dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu este pusă în executare în termenul legal.
Pe de altă parte, este de observat că alin. (3) al articolului aflat în discuţie face vorbire despre „hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile" ale instanţelor de contencios administrativ şi fiscal.
La momentul pronunţării sentinţei recurate, prima instanţă trebuia să aibă în vedere faptul că hotărârea în discuţie nu este irevocabilă, motiv pentru care, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
In consecinţă pentru acordarea acestor daune cominatorii era necesar ca hotărârea în discuţie să rămână irevocabilă. In speţă, această cerinţă nu este îndeplinită, întrucât hotărârea este în calea de atac a recursului, motiv pentru care capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii este prematur formulat.
In consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul formulat va fi admis, urmând a se modifica sentinţa recurată în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtului la acordarea daunelor cominatorii.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 2389 din 18 mai 2010 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2824/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3091/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
