ICCJ. Decizia nr. 326/2010. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 326/2010
Dosar nr. 129/59/2008
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 167 din 27 mai 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul F.N.I.,în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul F.N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul Românie, anularea art. nr. 52 alin. (2) din H.G.F. nr. 1897/2006 precum şi obligarea acestuia din urmă la plata daunelor morale în cuantum de 600.000 lei.
Reclamantul a arătat, în motivarea acţiunii că actul normativ atacat este contrar dispoziţiilor art. 44, art. 46 şi art. 45 din Legea nr. 275/2006, Legea nr. 30/1994, Legea nr. 554/2004 şi Legea nr. 103/2006, întrucât orice persoană are dreptul să refuze internarea sa în orice spital.
De asemenea reclamantul a mai susţinut că, în cazul său a fost obligat să accepte transferul la spitalul Penitenciar de la Colibaşi.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
A mai constat prima instanţă că H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal atacată a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 86 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În ceea ce priveşte dispoziţia din alin. (2) al art. 52 referitoare la sintagma „Sunt considerate persoane fără mijloace băneşti persoanele care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în contul personal" este legală, fiind în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 275/2006.
Totodată instanţa a apreciat că alin. (3) al aceluiaşi articol care menţionează că „cheltuielile ocazionate de exercitarea drepturilor de petiţionare şi la corespondenţă, prin trimiteri poştale în alt regim decât cel simplu, sunt suportate în totalitate de persoanele private de libertate" nu încalcă dreptul celui deţinut la petiţionare ci doar statuează condiţiile în care sunt suportate cheltuielile pentru trimiterile poştale altele decât cel în regim simplu.
In ceea ce priveşte art. 137 criticat de către reclamant Curtea constată că prin această dispoziţie legală legiuitorul reglementează internarea şi separarea în spitale şi infirmerii. Se arată în articolul menţionat că persoanele private de libertate bolnave nu pot refuza internarea într-un penitenciar-spital sau infirmerii din subordinea A.N.P. În alin. (2) se arată că regimul aplicat persoanelor private de libertate internate în penitenciarele-spital sau infirmerii se subordonează nevoilor de tratament medical, potrivit normelor prevăzute de M.S.P. şi a caselor de asigurări de sănătate. Separarea se realizează după criterii medicale şi după sexul persoanelor private de libertate.
Concluzionând, prima instanţă a constatat că acest articol nu contravine dispoziţiile Legii nr. 275/2006, sau unei alte prevederi invocată de către reclamant. în ceea ce priveşte justificarea concretă a măsurii internării obligatorii persoanelor deţinute care sunt bolnave aceasta este determinată de înlăturarea posibilităţii agravării stării de sănătate a celor a căror stare de sănătate este precară şi de evitarea contaminării şi celorlalte persoane private de libertate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs reclamantul F.N.I.
Înalta Curte învestită cu soluţionarea recursului declarat, mai înainte de a cerceta motivele invocate, constatată că, deşi, recurentul a fost citat cu menţiunea achitării taxei datorate pentru soluţionarea recursului declarat, conform dovezii anexate la fila57 dosar recurs, acesta nu s-a conformat cerinţelor legale.
În conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurentul-reclamant nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior - deşi a fost citat cu menţiunea timbrării - devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul F.N.I. împotriva sentinţei nr. 167 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 324/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 329/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
