ICCJ. Decizia nr. 329/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 329/2010

Dosar nr. 8287/3/2009

Ședința publică de la 26 ianuarie 2010

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe,

Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin încheierea din şedinţa publică pronunţată în data de 15 aprilie 2009 a dispus suspendarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului de fond,până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamantă, sesizându-se în acest sens Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.

Hotărârea Curţii de Apel

Investită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor mai sus menţionate, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 156 din 5 octombrie 2009, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtul Guvernul României şi, pe cale de consecinţă,a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamanta D.L.

Totodată, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

Pentru a pronunţa astfel instanţa a reţinut, aşa cum reiese din considerentele hotărârii,următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Guvernul României, instanţa a respins-o ca având în vedere că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă la excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, alin. (2) al aceluiaşi articol,nefăcându-se distincţie între actul administrativ caracter normativ şi cel cu caracter individual.

Pe fondul cauzei, instanţa a constat că, din analiza art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,naşterea este definită ca aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii”, astfel că adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcându-se astfel principiul egalităţii de tratament dintre copiii proveniţi dintr-o simplă naştere şi copiii proveniţi dintr-o naştere multiplă, precum şi principiul nediscriminării prevăzut de C.E.D.O.

Recursurile declarate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Prahova motive pe carele-au încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 şi 304 1 C. proc. civ.

În motivarea recursurilor, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, instanţa de fond apreciind greşit că dispoziţiile actului atacat sunt nelegale în privinţa definirii termenului de „naştere”, întrucât recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.

Recurenţii au învederat, de asemenea, că măsurile de protecţie socială prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 şi reluate de prevederile actului administrativ atacat urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului aşa cum eronat a reţinut prima instanţă.

De asemenea, recurenţii au invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, pe motiv că aceasta se referă la un act administrativ cu caracter individual iar nu normativ.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, formulată, intimata-reclamantă a răspuns criticilor formulate în cele două cereri de recurs,solicitând respingerea acestora.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a actelor administrative normative, se va reţine că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepţiei de nelegalitate, dar chiar şi pe calea acţiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din Legea susmenţionată „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”, însă acest text trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiaşi articol, în care legiuitorul nu diferenţiază între actele administrative cu caracter individual şi actele administrative cu caracter normativ.

Într-adevăr, potrivit alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „ În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Rezultă, aşadar, din coroborarea textelor de lege citate, că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data apariţiei Legii nr. 554/2004, este admisibilă.

Pe fondul cauzei, se va reţine, de asemenea, că argumentele recurenţilor nu sunt întemeiate.

Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).

Or, definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului O.U.G. nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ iar prin modul în care a fost definită naşterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele menţionate, Înalta Curte va respinge recursurile în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că prevederile din actul administrativ normativ atacate nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, sentinţa atacată este legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi A.J.P.S. Prahova împotriva sentinţei nr. 156 din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 329/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs