ICCJ. Decizia nr. 336/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 336/2010
Dosar nr. 2481/2/2009
Ședința publică de la 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi, ulterior precizată, reclamantul D.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., suspendarea executării dispoziţiei din data de 12 martie 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea actului anterior amintit.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că actul a cărui suspendare o solicită este nelegal, având în vedere că actul normativ în temeiul căruia a fost sancţionat (Ordinul nr. 400/2004) nu a fost publicat în M. Of.
A mai susţinut reclamantul că măsura luată prin decizia amintită anterior este de natură a-i prejudicia situaţia financiară, având în vedere că acesta este lipsit de drepturile salariale ce i se cuvin cu consecinţe asupra asigurării traiului zilnic şi a achitării datoriilor bancare.
Pârâtul, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia prematurităţii acţiunii în raport de împrejurarea că potrivit art. 65 alin. (1) din Ordinul M.A.I. din 2004, aplicarea sancţiunii se suspendă până la soluţionarea contestaţiei
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, nefiind deţinută existenţa unor motive care să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului contestat şi nici vătămarea iminentă şi ireparabilă cauzată ca efect al aplicării actului administrativ atacat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1684 din data de 16 aprilie 2009, a respins excepţia prematurităţii cererii, ca întemeiată. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării dispoziţiilor din data de 12 martie 2009, formulată de reclamantul D.P. în contradictoriu cu pârâtul pârât I.G.P.R.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă,a reţinut,în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei,următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia prematuriţătii cererii invocată de pârât în raport de împrejurarea că potrivit art. 65 alin. (1) din Ordinul M.A.I. din 2004, aplicarea sancţiunii se suspendă până la soluţionarea contestaţiei, instanţa a respins-o ca nefondată, întrucât dreptul reclamantului privind suspendarea executării dispoziţiei de destituire este actual.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele statuate prin art. 14 din legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente arătând că reclamantul, în calitate de agent al Poliţiei rutiere I.P.J. Teleorman, a fost supus testelor privind integritatea profesională, testatorul depăşind viteza legală de deplasare pe sectorul de drum pe care reclamantul îşi desfăşura activitatea.
Mai mult, după oprirea testatorului, reclamantul nu a dispus sancţionarea testatorului, conform dispoziţiilor legale în materie, primind de la acesta suma de 3.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D.P. solicitând admiterea recursului şi, pe fond, să se admită cererea de suspendare a deciziei atacate, apreciind că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.
Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - nelegalitatea hotărârii poate fi reţinută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricini, fiind încălcat astfel principiul general consacrat prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care obligă judecătorul să motiveze hotărârile în mod clar, convingător şi pertinent.
De asemenea a mai susţinut recurentul că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit materialul probator administrat în cauză pentru că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la temeiul bine justificat al cererii de suspendare, recurentul reinterând susţinerile de la prima instanţă, a arătat că cererea de suspendare ar putea fi admisibilă având în vedere că destituirea acestuia a fost nelegală, fără a se respecta prevederile din Ordinul din 2004 emis de M.A.I.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora dar este o situaţie de excepţie care se poate dispune numai în condiţiile legii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-au stabilit condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ca să se poată dispune suspendarea actului administrativ: să existe un caz bine justificat şi să dovedească paguba iminentă.
Chiar legea defineşte cele două condiţii în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 au fost definite „cazurile bine justificate” ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: să existe un caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Lege şi prin măsura dispusă să fie prevenită o pagubă iminentă, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ.
Ambele cerinţe trebuie să fie temeinic dovedite şi argumentate, ceea ce nu este cazul în speţă, reclamantul limitându-se a enumera o serie de aspecte care ar fi fost încălcate ce nu pot demonstra aparenţa de nelegalitate a actului administrativ a căror executare s-a solicitat a fi suspendată.
Instanţa de fond a constatat în mod întemeiat că din împrejurările cauzei nu rezultă aceea îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
În ceea ce priveşte prevenirea pagubei iminente este corectă motivarea instanţei în sensul că argumentele invocate de reclamant nu sunt suficiente pentru a demonstra producerea acelui prejudiciu astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul D.P. împotriva sentinței nr. 1684 din data de 16 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 329/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 347/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
