ICCJ. Decizia nr. 3292/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3292/2010
Dosar nr. 1386/36/2010
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 89 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de către reclamanta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa în contradictoriu cu pârâţii - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Locale Constanţa şi S.A.F. - Activitatea de Inspecţie Fiscală Constanţa şi în consecinţă a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 6321 din 21 iulie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 6321 din 21 iulie 2010 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea adresată instanţei la data de 19 octombrie 2010 reclamanta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi S.A.F. - Activitatea de Inspecţie Fiscală Constanţa şi a solicitat în contradictoriu cu acestea să se dispună anularea Deciziei nr. 115 din 27 septembrie 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 6321 din 21 iulie 2010 emise de A.N.A.F. - D.G.F.P. Constanţa, precum şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 6321 din 21 iulie 2010 emis de D.G.F.P. Constanţa, acte prin care s-au reţinut în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare reprezentând TVA în sumă de 1.012.132 lei şi majorări de întârziere în sumă de 1.838 lei.
Reclamanta a mai solicitat a se dispune şi suspendarea efectelor actelor administrative contestate, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, arătând că s-a dispus anterior suspendarea aceloraşi acte, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
In motivarea cererii de suspendare reclamanta a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege invocat ca temei legal al cererii de suspendare, respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004, în sensul că există un caz bine justificat, iar măsura e necesară pentru prevenirea unei pagube iminente care s-ar produce în patrimoniul reclamantei, ca urmare a executării silite.
Cu privire la prima condiţie, se arată că reclamanta este o regie autonomă având ca obiect de activitate construirea, repararea precum şi întreţinerea curentă şi periodică a drumurilor judeţene care este efectuată în judeţul Constanţa numai de către R.A.J.D.P. Constanţa şi nu se pune problema unei concurenţe în domeniu, iar conform art. 127 alin. (6) Cod Fiscal, pentru veniturile astfel realizate nu datorează TVA.
Organul fiscal greşit a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (4) Cod Fiscal, fără a se avea în vedere că aceste lucrări nu au determinat distorsiuni concurenţiale.
In legătură cu cea de-a doua condiţie, se arată că reclamanta este o instituţie publică care desfăşoară activităţi cu caracter de utilitate publică, iar continuarea executării silite ar perturba executarea în continuare a acestor activităţi. De asemenea, regia s-ar afla în imposibilitate de a mai participa la desfăşurarea unor licitaţii, riscând descalificarea pentru neîndeplinirea cerinţelor de exigibilitate.
Analizând cererea de suspendare a executării silite a actelor administrative fiscale, în raport de materialul probator administrat în cauză, precum şi de disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că este fondată, pentru cele ce urmează:
Prin raportul fiscal nr. 6321 din 21 iulie 2010, organul fiscal a arătat că motivul pentru care reclamanta nu este scutită de TVA [respectiv, nu sunt aplicabile disp. art. 127 alin. (7) Cod Fiscal], şi anume faptul că din actele de înfiinţare şi organizare ale regiei nu rezultă că activităţile sale nu creează distorsiuni concurenţiale, respectiv că activitatea reclamantei pentru care a stabilit TVA nu poate fi exercitată şi de alţi agenţi economici.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, iar potrivit art. 15 suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. In acest caz, instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.
Sunt cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar paguba iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public [art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004].
Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, ele determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi, invers, nu poate fi vorba de iminenţa pagubei când cazul nu este bine justificat.
In speţă, stabilirea suplimentară a TVA prin actele administrative fiscale a căror suspendare se solicită, precum şi a penalităţilor de întârziere, creează o serioasă îndoială în privinţa legalităţii acestora, întrucât art. 127 pct. 6 Cod fiscal prevede care sunt activităţile instituţiilor publice supuse taxării, iar cea desfăşurată de reclamantă nu se regăseşte printre acestea.
De altfel, chiar organul fiscal în raportul de inspecţie arată că reclamanta ar fi beneficiat de această scutire dacă i se aplicau prev. art. 127 alin. (7) Cod Fiscal, respectiv prin activitatea desfăşurată aceasta nu trebuia să distorsioneze mediul concurenţial.
Ori, în cauză, nu rezultă că activitatea reclamantei pentru care s-a perceput suplimentar TVA urma să fie exercitată şi de alţi agenţi economici, pentru ca acesteia să nu-i fie aplicabile disp. art. 127 alin. (7) Cod Fisca.
Mai mult decât atât, prin raportul de inspecţie fiscală, nu i s-au stabilit şi alte obligaţii fiscale suplimentare, deşi controlul a vizat şi alte capitole bugetare.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că şi aceasta este îndeplinită, întrucât, prin executarea actelor administrative fiscale, datorită cuantumului sumelor prevăzute, s-ar putea perturba activitatea acestei regii care execută un serviciu public (repararea şi întreţinerea drumurilor şi podurilor).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, în nume propriu şi pentru Activitatea de Inspecţie Fiscală Constanţa.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de Legea nr. 554/2004, în sensul că actele administrative a căror suspendare se solicită creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestora, întrucât art. 127 pct. 6 Cod Fiscal prevede care sunt activităţile instituţiilor publice supuse taxării, iar cea desfăşurată de reclamantă nu se regăseşte printre acestea.
Potrivit prevederilor art. 127 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările aplicabile până la 31 decembrie 2006 inclusiv, sunt asimilate instituţiilor publice, în ceea ce priveşte regulile aplicabile din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată, orice entităţi a căror înfiinţare este reglementată prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru activităţile prevăzute prin actul normativ de înfiinţare, care nu creează distorsiuni concurenţiale, nefiind desfăşurate şi de alte persoane impozabile.
Întrucât actul de înfiinţare al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, respectiv Decizia nr. 56/1995 şi OG nr. 69/1994 privind unele măsuri pentru reorganizarea regiilor autonome de interes local, republicată, nu stabilesc ca activităţile de construire, întreţinere şi modernizare a drumurilor de interes judeţean şi local a podurilor, precum şi a altor activităţi de interes public nu vor fi desfăşurate şi de alte persoane impozabile, nu puteau fi aplicate prevederile art. 127 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare aplicabile până la 31 decembrie 2006, inclusiv, şi prin urmare regia era obligată să colecteze taxa, pe valoare adăugată aferentă perioadei ianuarie 2004 - 13 decembrie 2005 pentru serviciile facturate Consiliul Judeţean Constanţa şi consiliile locale din judeţ în perioada respectivă.
Oricum, dacă reclamanta datorează sau nu taxa pentru valoare adăugată stabilită de organele de inspecţie fiscală şi materializată prin actul administrativ fiscal contestat pe cale administrativă, sau dacă este stabilită potrivit prevederilor legale de către organele fiscale, urmează a se stabili pe de o parte în urma soluţionării contestaţiei pe cale administrativă şi ulterior pe cale judecătorească potrivit Legii nr. 554/2004 în urma administrării probelor, neputându-se aprecia la momentul învestirii instanţei de fond cu soluţionarea cererii de suspendare că din actele administrative atacate rezultă acea îndoială asupra legalităţii actului.
Or, motivele pentru care instanţa de fond a admis cererea de suspendare, respectiv, - organele de control au arătat în raportul de inspecţie fiscală că reclamanta ar fi beneficiat de această scutire dacă i se aplicau prevederile art. 127 alin. (7) Cod Fiscal, - sau că nu a fost dovedit în speţă că activitatea reclamantei pentru care s-a perceput suplimentar TVA urma să fie exercitată şi de alţi agenţi economici pentru ca acesteia să nu-i fie aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (7) Cod Fiscal, sunt neîntemeiate şi reprezintă concluziile instanţei asupra fondului cauzei, acestea neputând fi asimilate "unor cazuri bine justificate" astfel cum este definită în Legea nr. 554/2004.
De asemenea nici cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită, susţinerile instanţei că datorită cuantumului s-ar perturba activitatea regiei nu pot fi reţinute în suspendarea actului administrativ fiscal.
Recursul este nefondat.
In art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt fixate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Acestor trei condiţii li se adaugă în materia contenciosului fiscal, condiţia plăţii anticipate a unei cauţiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proCod Fiscal
In speţă, recurenta contestă îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi prevenirii unei pagube iminente.
În privinţa condiţiei definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat), Înalta Curte constată că in mod corect prima instanţă a reţinut că este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerinţe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalităţii actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simpla „pipăire" a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa conformităţii acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat. Or, reclamanta a invocat, iar prima instanţă a reţinut motivat în hotărârea recurată, împrejurarea că art. 127 pct. 6 Cod Fiscal, exclude din sfera activităţilor supuse plăţii taxei pe valoarea adăugată, pe cea exercitată de către reclamantă, ceea ce creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrativ fiscale în discuţie, raportul de inspecţie fiscală nr. 6321 din 21 iulie 2010 şi Decizia de impunere, cu acelaşi număr şi din aceeaşi dată. Analiza pe care o propune recurenta în privinţa art. 127 pct. 6 şi 7 Cod Fiscal, practic, vizează fondul cauzei, astfel că excede competenţei judecătorului învestit cu soluţionarea cererii de suspendare a actelor administrative, acesta fiind limitat la examinarea sumară a actelor infralegislative.
In privinţa condiţiei pagubei iminente, prima instanţă, de asemenea, corect a reţinut că este îndeplinită, întrucât nu poate fi ignorat că executarea sumei de 2.850.253 lei i-ar putea cauza reclamantei un prejudiciu material în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, şi nici că Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa execută un serviciu public (repararea şi întreţinerea drumurilor şi podurilor), care poate fi perturbat ca urmare a executării actelor administrativ-fiscale.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanta, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Locale Constanţa în nume propriu şi pentru Activitatea de Inspecţie Fiscală Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 89/CA din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3113/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3424/2010. Contencios → |
|---|
