ICCJ. Decizia nr. 3424/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3424/2010
Dosar nr.2507/54/2009
Şedinţa publică din 25 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 405 din 30 octombrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii şi a dispus suspendarea executării Ordinului R/1681 din 28 august 2009 emis de Ministerul Sănătăţii, până la pronunţarea instanţei de fond.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut că prin ordinul a cărui suspendare a executării a fost solicitată s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de manager al Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, începând cu data de 02 septembrie 2009 şi tot cu aceeaşi dată s-a dispus încetarea contractului de management nr. 366/2007, încheiat între Ministerul Sănătăţii Publice şi reclamant, conform prevederilor lit. l) a capitolului VIII din acest contract.
A constatat instanţa, că reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva ordinului a cărui suspendare a executării a solicitat-o, aşa cum s-a dovedit prin actele anexate cererii, astfel că această condiţie prealabilă de admisibilitate a cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus precizate este îndeplinită.
Referitor la prezumţia de legalitate a actelor administrative invocată de către pârât prin întâmpinare a reţinut instanţa că în dreptul administrativ român aceasta operează ca principiu, însă nu poate determina inaplicabilitatea dispoziţiilor privind suspendarea actului administrativ fiscal, concluzie la care se ajunge dacă se absolutizează prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative.
Analizând îndeplinirea în cauza dedusă judecăţii a condiţiei cazului bine justificat, aşa cum este acesta definit prin dispoziţiile art. 2 alin.(l) lit. t) din Legea nr. 554/2004, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că argumentele aduse de reclamant, constituie împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ contestat. In acest sens, instanţa a constatat că ordinul analizat face trimiterea atât la revocarea din funcţie a managerului cât şi la încetarea contractului de management, în condiţiile în care lit. l) a capitolului VIII din contractul de management reprezintă în mod evident un caz de încetare a contractului, distinct reglementat de revocarea din funcţie ce se regăseşte la lit. b) a aceluiaşi capitol din contract, însă pentru alte situaţii.
Pe de altă parte, a reţinut instanţa, actul administrativ contestat nu arată în concret, în cuprinsul său, care sunt abaterile de la legislaţia în vigoare de care se face vinovat reclamantul, făcând sub acest aspect referire la raportul de control nr. 1B 8208/DC 350 din 27 august 2009, raport din analiza căruia, instanţa a constatat că cel puţin aparent, strict în sarcina managerului spitalului se pot reţine ca abateri doar neactualizarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare şi a Regulamentului Intern la spitalului, precum şi acordarea unor drepturi salariale necuvenite privind zilele de concediu neefectuate pe anul anterior - neajunsuri ce au fost apreciate de instanţă ca fiind neesenţiale, putând fi cu uşurinţă remediate.
Referitor la existenţa unei pagube iminente aşa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, curtea de apel a reţinut că şi această condiţie este îndeplinită în speţă fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantului prin executarea de îndată a actului administrativ contestat, şi mai mult, în raport de datele existente în cauză, curtea a apreciat că se poate reţine o pagubă iminentă şi în sensul de perturbare previzibilă gravă a funcţionării unităţii spitaliceşti al cărei manager este reclamantul în condiţiile în care acesta ar fi înlocuit imediat cu o persoană care nu are nici măcar calitatea de manager interimar, conform adresei nr. 4735 din 3 septembrie 2009, mai ales că activitatea de manager a reclamantului a fost apreciată pentru anii anteriori cu calificativul: „foarte bine".
2. Recursul declarat de Ministerul Sănătăţii
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul susţine că soluţia primei instanţe este greşită pentru că nu a sancţionat nemotivarea cererii de suspendare, deşi acest aspect s-a invocat prin întâmpinare.
Referitor la cele două condiţii legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurentul afirmă că instanţa a interpretat greşit probele administrate. Noţiunile „revocare" şi „încetare" fac obiectul a două articole diferite din contractul de management dar din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se deduce clar sensul revocării.
Instanţa nu a observat că numai la art. 2 din actul administrativ atacat s-a menţionat Cap. VIII lit. l) din contractul de management, când s-a făcut referire la încetarea contractului.
De asemenea, obligaţia motivării actului este îndeplinită, prin trimiterea la raportul de control nr. IB 8208/DC 350 din 27 august 2009.
Şi în privinţa pagubei iminente, recurentul a combătut concluzia instanţei, arătând că intră în competenţa sa evaluarea situaţiei din unitatea spitalicească respectivă, iar daunele suportate de reclamant nu au fost detaliate.
3. Procedura în faţa Înaltei Curţi
Intimatul G.M. nu a formulat întâmpinare.
În cadrul probei cu înscrisuri, admisibilă în recurs conform art. 305 C. proc. civ., intimatul a depus sentinţa nr. 205 din 8 aprilie 2010 prin care Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, i-a admis acţiunea şi a anulat Ordinul R/1681 din 28 august 2009 emis de Ministerul Sănătăţi.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent dar şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cererea de suspendare a executării formulată de intimatul-reclamant G.M. vizează Ordinul nr. R/1681 din 28 august 2009 emis de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, prin care începând cu data de 2 septembrie 2009 este revocat din funcţia de manager al Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu – Greci, judeţul Olt (art. 1), cu aceeaşi dată încetând contractul de management nr. 366 din 30 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare încheiat între părţi, conform prevederilor lit. l) a Cap. VIII din contract (art. 2).
Cererea de chemare în judecată este redactată conform art. 112 C. proc. civ., motivele de fapt fiind amplu expuse de reclamant, aşa încât instanţa de recurs nu decelează nici o neregulă procedurală, lăsată nesancţionată de către Curtea de apel.
Reclamantul s-a referit la ambele condiţii cerute de lege pentru acordarea suspendării executării actului administrativ, expunându-le, din propria perspectivă, în pagina a doua a acţiunii.
De altfel sancţiunea nulităţii acţiunii, potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., se poate dispune numai pentru neindicarea numelui părţilor, al obiectului cererii ori a semnăturii ceea ce, în mod evident, în cauză există.
Cererea de suspendare a executării actului administrativ individual s-a formulat în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care:
„În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
Prima instanţă a realizat o analiză pertinentă a celor două condiţii deduse din textul legal citat: cazul bine justificat şi paguba iminentă, în acord cu conţinutul acestor sintagme, indicat la art. 2 alin. (1) lit. t), respectiv ş) din acelaşi act normativ.
Referitor la cazul bine justificat, contrar susţinerilor recurentului, şi instanţa de recurs constată modul confuz de redactare a ordinului atacat, existând contradicţie între art. 1 şi art. 2 în privinţa temeiului legal al eliberării din funcţia de manager: revocarea (modalitate prevăzută la Cap. VIII lit. b) din contractul de management) şi încetarea exerciţiului funcţiei ca urmare a constatării unor abateri (modalitate prevăzută la Cap. VIII lit. l) din acelaşi contract).
În plus, actul administrativ este practic nemotivat, fiindcă referirea la raportul de control nr. IB 8208/DC 350 din 27 august 2009 aprobat de conducerea Ministerului Sănătăţii este generică, aşa încât controlul judecătoresc al legalităţii actului este greu de efectuat. Recurentul a distorsionat sensul acestui considerent al primei instanţe, afirmând că „este absurd a se copia un raport de control în cuprinsul unui act administrativ fie el şi cu caracter individual". Or, în mod evident, nu acesta a fost sensul celor reţinute de Curtea de apel, ci dimpotrivă, instanţa s-a referit la obligaţia emitentului de a indica faptele concrete pe care se fondează dispoziţia administrativă, cu atât mai mult cu cât actul de control (filele 53-63, dosar fond) sesiza mai multe nereguli în sfera de competenţă a mai multor persoane.
În fine, cazul bine justificat rezultă cu şi mai multă putere din faptul că acţiunea având ca obiect anularea acestui ordin a fost admisă de prima instanţă, după cum s-a arătat la pct. I.3 din decizie, situaţie în care, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 măsura suspendării se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Referitor la paguba iminentă, instanţa şi-a justificat soluţia prin invocarea celei de-a doua ipoteză a art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, respectiv prin „perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În acest sens este relevantă adresa nr. 4735 din 3 septembrie 2009 emisă de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Olt (fila 6, dosar fond), prin care este desemnat să exercite funcţia de manager un medic al spitalului, „până la numirea noului manager interimar", corect interpretată, prin prisma efectelor, de către Curtea de apel.
Împrejurarea că evaluarea situaţiei concrete de la unitatea spitalicească respectivă, sub aspectul impactului produs de încetarea intempestivă a efectelor contractului de management, se realizează, în primul rând de recurent, prin prisma atribuţiilor sale specifice, nu înseamnă că instanţa de contencios nu are competenţa ca în analiza celei de-a doua condiţii examinate: paguba iminentă, să aprecieze ea însăşi asupra modului în care autoritatea publică asigură echilibrul între interesul public, al comunităţii şi cel privat, al persoanei vizate de actul administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, văzând şi dispoziţiile art. 15 alin. (4) din acelaşi act normativ, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 405 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3411/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3426/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
