ICCJ. Decizia nr. 3322/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3322/2010
Dosar nr.1281/44/2009
Şedinţa publică de Ia 23 iunie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 196 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantul I.F. în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., Ministerul întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri Bucureşti, M.D., având ca obiect suspendare executare acte administrative.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat suspendarea executării mai multor ordine emise de către autoritatea pârâtă după cum urmează:
Ordinului nr. 84 din 31 martie 2009 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică de inspector sef adjunct al fostului Oficiu Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Brăila;
Ordinului nr. 794 din 25 mai 2009 prin care a fost numită în funcţia de Director coordonator al aceluiaşi oficiu numitul M.D.;
Ordinului nr. 450 din 8 iulie 2009 prin care s-a dispus numirea sa în funcţia de Comisar I superior în cadrul aceluiaşi oficiu.
Analizând material probator administrat în cauză şi susţinerile reclamantului în motivarea cererii de suspendare, instanţa a apreciat că aceasta este nefondată urmând să o respingă ca atare.
Instanţa a reţinut că reclamantul a formulat cererea de suspendare a trei acte administrative, referindu-se şi motivând întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 doar la unul dintre acestea.
Chiar şi în aceste condiţii, dezvoltarea şi justificarea condiţiilor prevăzute de textul menţionat nu au fost susţinute în nici-un chip de către reclamant, care în dorinţa de altfel justificată de a-şi păstra postul, a solicitat suspendarea tuturor actelor de decizie privitoare la organizarea managementului O.P.C. Brăila.
Pe de altă parte, a reţinut instanţa de fond, în cererea introductivă reclamantul nu a făcut vorbire şi nu a motivat în nici-un chip îndeplinirea cerinţelor impuse de lege, nici în privinţa cazului bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, care îl defineşte ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, dar nici în privinţa pagubei iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionarii unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În cauza dedusă judecăţii, fără a prejudeca fondul, Curtea a constatat că nu au fost invocate motive justificate cu privire la suspendarea actului administrativ contestat de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a prezentat un istoric al situaţiei de fapt dedusă judecăţii, arătând că în perioada 31 martie 2009- 03 iulie 2009 s-a aflat în concediu medical, aşa cum a dovedit prin actele prezentate la dosarul cauzei, iar intimatul i-a adus la cunoştinţă, la data de 6 iulie 2009, prin adresa nr. 883/060709, că în funcţia de conducere de director coordonator a fost numită o altă persoană, în temeiul OUG nr. 37/2009. Totodată, prin aceeaşi adresă i s-a adus la cunoştinţă că postul deţinut de recurentul-reclamant a fost desfiinţat şi nu se mai regăseşte în statul de funcţii al instituţiei pârâte.
Recurentul a precizat că la aceeaşi dată intimata i-a comunicat preavizul de 30 de zile, cu începere de la data de 01 aprilie 2009, printr-o notificare ce poartă data de 31 martie 2009, precum şi Ordinul nr. 84 din 31 martie 2009 prin care s-a dispus eliberarea din funcţia publică deţinută din motive neimputabile, în temeiul HG nr. 284/2009, cu referire la art. 99 din Legea nr. 188/1999.
În ordine cronologică a faptelor prezentate, recurentul a arătat că a fost emis ordinul nr. 450 din 8 iulie 2009 prin care intimata a dispus numirea recurentului în funcţia publică de execuţie de comisar I superior, treapta I de salarizare în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Brăila pe o perioadă nedeterminată de timp.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond arătând că în mod greşit s-a reţinut că nu a motivat condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 decât pentru unul dintre actele contestate, întrucât instanţa nu a precizat pentru care act administrativ a considerat că a invocat motive de suspendare şi pentru care act nu a invocat.
A precizat în cererea de recurs faptul că a renunţat la capătul de cerere privind suspendarea ordinului nr. 794 din 25 mai 2009 şi îşi restrânge acţiunea numai la suspendarea ordinului nr. 84 din 31 martie 2009 şi a ordinului nr. 450 din 8 iulie 2009, arătând că a motivat, prin acţiunea introductivă, atât cazul bine justificat, cât şi paguba iminentă.
Recurentul a precizat că la dosarul cauzei au fost depuse actele pe care se sprijină situaţia de fapt descrisă în acţiune, s-a arătat modalitatea şi condiţiile de eliberare din funcţie, în perioada în care se afla în concediu medical, fără acordarea preavizului, fără însă a relua motivele invocate în plângerea prealabilă, anexată acţiunii introductive. Recurentul a arătat că, în acţiunea introductivă, a făcut trimitere la motivele prezentate în plângerea prealabilă, iar instanţa de fond dacă ar fi apreciat ca insuficientă trimiterea expresă la motivele din plângerea prealabilă, ar fi putut, în virtutea rolului activ, să solicite prezentarea motivelor necesare în cauză.
A invocat motivele de nelegalitate a actelor administrative atacate şi a arătat în concret care sunt aceste motive pe care se sprijină în susţinerea cererii de suspendare, considerând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege atât în privinţa cazului bine justificat, cât şi a pagubei iminente.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituţie) sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. l, întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care însă nu sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii prezentate de reclamant nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, in cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa de fond a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut că nu sunt indicate aspecte ale cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică, iar Înalta Curte a reţinut că această hotărâre este legală.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind suspendarea actului, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de I.F. împotriva sentinţei nr. 196 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3672/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2408/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
