ICCJ. Decizia nr. 2408/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2408/2010
Dosar nr.678/59/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 366 din 16 noiembrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamantul L.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, a dispus anularea Ordinului nr. 3898 din 6 mai 2009 emis de pârât şi reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior, cu plata tuturor drepturilor salariale aferente, de la data eliberării din funcţie până la reintegrarea sa.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Ordinul nr. 5824 din 3 noiembrie 2008, reclamantul a fost numit în funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş, iar în baza acestui ordin s-a procedat la încheierea Contractului de management educaţional nr. 11185 din 5 noiembrie 2004, pe o perioadă de 4 ani.
Ulterior, prin Ordinului nr. 3898 din 6 mai 2009, s-a dispus încetarea contractului de management anterior menţionat şi eliberarea reclamantului din funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş.
În preambulul acestui act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispoziţiilor art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale.
Curtea a apreciat că prin OUG nr. 37/2009 s-a procedat în fapt la modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
În opinia primei instanţe, art. II din OUG nr. 37/2009 nu poate constitui temeiul de drept pentru eliberarea din funcţia publică deţinută de reclamant, întrucât prin această ordonanţă nu s-a procedat şi la modificarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 128/1997 privind eliberarea din funcţiile de conducere.
În plus, curtea a arătat faptul că în contractului de management anterior nominalizat se prevede încetarea acestuia ca urmare a eliberării din funcţie, în cazul neîndeplinirii din culpă sau cu rea-credinţă a obligaţiilor asumate ori în cazul în care, în urma evaluării anuale, managerul educaţional a obţinut calificativul nesatisfăcător, conform fişei de evaluare obiectivă.
Or, din interpretarea dispoziţiilor cuprinse în contractul de management rezultă că încetarea acestuia reprezintă un efect al eliberării din funcţie a managerului educaţional şi nu poate reprezenta o cauză pentru eliberarea din funcţie.
Curtea a concluzionat în sensul că încetarea contractelor de management educaţional, în temeiul art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2009 (articol care a fost abrogat prin OUG nr. 105/2009), reprezintă o încetare de drept care nu poate justifica măsura eliberării din funcţia publică iar, din această perspectivă, ordinul contestat este nelegal, întrucât a fost emis cu încălcarea actelor normative cu forţă juridică superioară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
1) În cauză, a fost respectat principiul simetriei actelor administrative, întrucât ordinul contestat a fost emis de aceeaşi autoritate publică care a dispus şi numirea în funcţia publică a intimatului;
2) Contractul de management are natura unui contract de mandat, motiv pentru care nu se poate dispune reintegrarea intimatului pe funcţia deţinută anterior şi plata drepturilor salariale.
3) Încetarea contractului de management conduce la reluarea activităţii de cadru didactic şi nu la eliminarea din sistemul naţional de învăţământ.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 3898 din 6 mai 2009 Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a dispus, începând cu data de 7 mai 2009, încetarea contractului de management educaţional al intimatului-reclamant şi eliberarea acestuia din funcţia publică de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 şi art. 101 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, precum şi HG nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, precum şi statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei, motiv pentru care în mod corect au fost anulate de instanţa de fond.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
În temeiul art. 274 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva Sentinţei nr. 366 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimat cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3322/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2405/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
