ICCJ. Decizia nr. 3672/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3672/2010
Dosar nr. 5458/2009
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4471 din 18 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.N. şi C.M.P., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. şi a obligat pârâta să transmită Dosarele nr. 16877/CC şi nr. 41755/CC unor evaluatori autorizaţi în vederea întocmirii raportului de expertiză şi să emită deciziile conţinând titlurile de despăgubiri aferente.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Dispoziţia Primarului Municipiului Ploieşti nr. 10030 din 11 august 2008 s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în numerar pentru imobilul situat în Ploieşti str. D., în favoarea reclamantei C.N., iar prin Dispoziţia nr. 4731 din 21 iunie 2005 s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în numerar pentru imobilul situat în Ploieşti, str. N.B., în favoarea reclamantului C.M.P.
Dosarele aferente dispoziţiilor de restituire au fost înaintate, potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pârâtei C.C.S.D., în anul 2007, până la momentul pronunţării hotărârii pârâta neefectuând niciunul dintre actele necesare verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilelor menţionate sau evaluării acestora, potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile legale menţionate.
Invocarea de către pârâta C.C.S.D. a ordinii aleatorii de selectare a dosarului de despăgubire şi a evaluatorului autorizat a fost apreciată de către instanţă ca nerelevantă în cauză, în condiţiile în care de la data transmiterii dosarului şi până la data sesizării instanţei, au trecut mai bine de 2 ani, termen care nu poate fi apreciat ca rezonabil, în contextul normelor interne şi al celor comunitare, care reglementează necesitatea soluţionării oricărei cereri într-un interval de timp rezonabil.
În condiţiile în care pârâta C.C.S.D., autoritate cu competenţe în ceea ce priveşte emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubiri, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 modificată şi republicată, nu a efectuat nici un act din cele prevăzute în procedura reglementată de dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deşi dosarul aferent dispoziţiei de restituire i-a fost înaintat în luna ianuarie 2007, apreciind ca nerezonabilă durata de soluţionare a cererii reclamantei, instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor şi a obligat pârâta C.C.S.D. la transmiterea Dosarelor nr. 16877/CC şi 41755/CC unor evaluatori autorizaţi - în vederea întocmirii rapoartelor de expertiză, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi la soluţionarea acestor dosare în sensul emiterii deciziilor conţinând titlurile de despăgubire.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs atât reclamanţii C.N. şi C.P., cât şi pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. În motivarea recursului declarat de C.N. şi C.P. se arată că singurul motiv pentru care au declarat recurs reclamanţii împotriva acestei sentinţe este acela că instanţa nu a dispus şi obligarea pârâtei C.C. la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia acestui proces, aşa cum au solicitat şi oral în instanţă atunci când s-au pus concluziile pe fond, precum şi prin petitul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, fiind convinşi că pârâta C.C.S.D. va declara recurs împotriva acestei sentinţe, recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei civile, în sensul acordării cheltuielilor de judecată, atât pentru fond, cât şi în recurs.
II. Prin motivele de recurs formulate, Statul Român prin C.C.S.D. arată că instanţa de fond în mod greşit şi-a întemeiat soluţia pronunţată pe aspectele legate de stabilirea criteriului aleatoriu în privinţa ordinii de soluţionare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Referitor la etapa evaluării, recurentul arată că în privinţa Dosarului nr. 41755/CC a fost desemnat un evaluator, fiind efectuat şi raportul de evaluare, care a fost supus aprobării C.C. în şedinţa din data de 29 ianuarie 2010, aşa cum rezultă din înscrisul anexat în copie la dosar.
În privinţa Dosarului nr. 16877/CC, se menţionează că etapele verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat de reclamantul C.M.P., respectiv a evaluării, sunt condiţionate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D., care a înlocuit Decizia nr. 2/2006 privind stabilirea criteriului aleatoriu la care face referire instanţa de fond.
Se mai arată faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care s-a făcut referire mai sus, numai în cazul Dosarului nr. 41755/CC, motiv pentru care a fost efectuat raportul de evaluare a imobilului din Municipiul Ploieşti, Str. D., raport aprobat de C.C. în vederea emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei C.N.
Ulterior, recurenta C.C.S.D. a depus la dosar Decizia nr. 7709 din 29 ianuarie 2010, prin care s-a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantei C.N., în baza raportului de evaluare întocmit în Dosarul înregistrat cu nr. 41755/CC.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., având în vedere şi înscrisurile depuse în faţa instanţei de recurs, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte constată că în cauză, după pronunţarea instanţei de fond, a fost emisă Decizia nr. 7709 din 29 ianuarie 2010, prin care a fost emis titlul de despăgubiri în favoarea reclamantei C.N., în Dosarul nr. 41755/CC.
Având în vedere că obiectul acţiunii civile îl reprezintă pretenţia concretă a reclamantului şi este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 82 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că în speţă obiectul acţiunii l-a constituit trimiterea dosarelor la evaluator şi emiterea deciziei care să reprezinte titlul de despăgubire, instanţa reţine că în cauză cererea reclamantei C.N. a fost soluţionată şi în consecinţă, cererea de chemare în judecată în privinţa acesteia a rămas fără obiect.
Prin urmare, sub acest aspect, acţiunea reclamantei nu mai are obiect, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul mai sus arătat.
În ceea ce priveşte pe reclamantul C.M.P., Înalta Curte reţine următoarele:
Dosarul de despăgubire nr. 16877/CC, privind dispoziţia emisă în favoarea reclamantului C.M.P., a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2008, astfel încât la data introducerii acţiunii, 15 iunie 2009, nu se poate pune în discuţie încălcarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O., privind termenul rezonabil.
Înalta Curte constată astfel că în cauza dedusă judecăţii etapa transmiterii şi înregistrării dosarului a fost parcursă şi în privinţa dosarului privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului C.M.P., în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 4731/2005 a fost trimis de Primăria Municipiului Ploieşti Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 16877/CC.
În consecinţă, nefiind întrunite condiţiile pentru calificarea conduitei autorităţii publice ca exprimând un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului C.M.P., ca nefondată.
În ceea ce priveşte solicitarea recurenţilor-reclamanţi, de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faţa instanţei de fond şi în recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Dat fiind că acţiunea reclamantei a fost admisă de către instanţa de fond, iar Decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei a fost emisă după pronunţarea sentinţei de către această instanţă, pârâta datorează reclamantei cheltuieli de judecată în raport de dispoziţiile art. 274 şi 275 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedură şi impozitul proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc, dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta C.N. a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.
Astfel fiind, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată aferente judecării cauzei în faţa instanţei de fond către recurenta-reclamantă C.N.
Potrivit art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Din probele aflate la dosar nu rezultă că pârâta C.C.S.D. ar fi recunoscut pretenţiile reclamantei la prima zi de înfăţişare, ci în întâmpinare a explicat motivele pentru care nu a dat curs cererilor reclamanţilor.
Însă, în cauză, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv va proceda la reducerea onorariului de avocat la 1.000 RON.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de C.N., C.M.P. şi Statul Român prin C.C.S.D., în limitele considerentelor expuse şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind trimiterea dosarului la evaluator pentru întocmirea raportului de expertiză, respectiv emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, în ceea ce priveşte pe reclamanta C.N. şi va respinge acţiunea formulată de reclamantul C.M.P. ca neîntemeiată, obligând recurenta-pârâtă la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă C.N., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de C.N., C.M.P. şi Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 4471 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind trimiterea dosarului la evaluator pentru întocmirea raportului de expertiză şi emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, în ceea ce priveşte pe reclamanta C.N.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul C.M.P. ca neîntemeiată.
Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă C.N., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3788/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3322/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
