ICCJ. Decizia nr. 333/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 333/2010
Dosar nr. 2985/2/2008
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţi de Apel Bucureşti - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamanta SC T.M.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Supraveghere Accize si Operaţiuni Vamale, M.E.F. A.N.A.F anularea procesului verbal de control ulterior al ANV DSAOV si a deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare nr. 5615/SAFV din 31 ianuarie 2008, astfel cum au fost modificate, prin decizia nr. 103 din 31 martie 2008 emisă de A.N.A.F.
În subsidiar, reclamanta a solicitat reducerea sumei de plată stabilite în sarcina sa, reprezentând accesorii aplicate cu nerespectarea legii în cuantum de 515458 lei si reducerea sumei de plată stabilite în sarcina sa, calculate în baza unor declaraţii vamale de import care se referă la alte produse decât cele ce au făcut obiectul controlului vamal ulterior, fie nu există în evidenţa reclamantei, în cuantum de 301319 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada 1 noiembrie 2007-31 ianuarie 2008 s-a desfăşurat un control având ca obiect verificarea corectitudinii încadrării tarifare pentru produsele denumite generic „cacao granule, cu adaos de zahăr si vitamine - B.", produse ce au fost importate în perioada 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2006 şi care au fost încadrate prin declaraţiile vamale la codul tarifar 1806 octombrie 20.
În raport de acest cod tarifar au fost stabilite şi încasate toate drepturile vamale.
În urma controlului s-a stabilit prin procesul verbal atacat şi decizia de regularizare că produsele sus indicate au fost încadrate în mod eronat la codul tarifar 1806 octombrie 20, codul tarifar corect fiind 1806.90.70.
A mai arătat reclamanta că a formulat contestaţie împotriva procesului verbal de control şi a deciziei pentru regularizarea situaţiei, iar prin Decizia nr. 103 Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF a admis în parte contestaţia.
Reclamanta a invocat faptul că a intervenit prescripţia dreptului de modificare a declaraţiilor vamale deoarece potrivit art. 221 alin. (3) C. vam. Comunitar termenul de prescripţie este de 3 ani de la data la care a luat naştere datoria vamală.
Trebuia aplicată legislaţia comunitară faţă de prevederile art. 100 din Legea nr. 86/2006.
Prin Decizia nr. 103 A.N.A.F. a constatat că sunt prescrise doar drepturile vamale aferente perioadei 1 ianuarie 2003-31 ianuarie 2003.
S-a mai arătat că a fost calculată eronat datoria vamală deoarece au fost luate în calcul alte produse (cacao "A.", "V.", "D." sau ciocolata calda "L.").
S-a susţinut că reclamanta a încadrat corect produsele în Tariful Vamal de import, iar aplicarea majorărilor este lipsită de temei legal, iar reclamanta nu are nici o culpa pentru neplata diferenţei de taxe vamale stabilite prin decizia pentru regularizarea situaţiei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenţia Naţională a Vămilor, a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.
La termenul din 10 septembrie 2008 instanţa a pus în discuţie părţilor oportunitatea introducerii în cauză a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi, faţă de precizarea reclamantei a introdus în cauză în calitate de pârâtă pe aceasta.
La 31 octombrie 2008, pârâta Agenţia Naţională a Vămilor (ANV) a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii arătând că reclamanta nu a înţeles să atace Decizia nr. 103 din 31 martie 2008 a ANAF ci numai procesul verbal de control şi decizia de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal.
La data de 5 noiembrie 2008, prin întâmpinarea formulată, pârâta ANAF a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată, iar cu privire la capătul de cerere privind calcularea eronată a datoriei vamale, a arătat că acest capăt de cerere este inadmisibil întrucât, reclamanta nu a înţeles să invoce pe calea contestaţiei şi aspectele ce ţin de calculul eronat al datoriei vamale, nefiind îndeplinită procedura prealabilă.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, prin sentinţa civilă nr. 769 din 25 februarie 2009, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi, pe cale de consecinţă a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil. Totodată, a respins, în rest, acţiunea reclamantei SC T.M.R. SRL,în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Supraveghere Accize si Operaţiuni Vamale şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele: în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâta A.N.V. a arătat că, deşi reclamanta în petitul acţiunii nu a invocat expres ca solicită si anularea deciziei nr. 103 din 31 martie 2008 emisa de ANAF DGSC, totuşi din formularea petitului acţiunii reiese ca în fapt reclamanta a contestat si decizia nr. 103/2008, deoarece a solicitat anularea procesului verbal de control ulterior nr. 62270/SAFV din 31 ianuarie 2008 a ANV si Decizia pentru Regularizarea Situaţiei privind obligaţiile suplimentare nr. 5615/SAFV din 31 ianuarie 2008 astfel cum au fost modificate prin decizia nr. 103/2008 a ANAF.
Aşadar, arată instanţa nu se poate susţine că reclamanta nu a avut în vedere şi contestarea deciziei ANAF, deoarece aceasta a menţinut în parte actele contestate expres de reclamanta în acţiunea sa şi a respins-o ca atare.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii a capătului 3 de cerere, respectiv cel prin care se solicită reducerea sumei de plată, ca urmare a faptului că sumele calculate se referă la alte produse decât cele care au făcut obiectul controlului vamal ulterior, fie că nu există în evidenţa reclamantei, instanţa a reţinut că această excepţie este întemeiată.
S-a reţinut că în contestaţia înregistrată sub nr. 7924 din 11 februarie 2008 la ANAF - ANV, reclamanta nu a adus nici o critică a procesului verbal de control şi deciziei contestate sub aspectul că s-ar fi calculat greşit drepturile vamale şi accesoriile pentru produse ce nu au făcut obiectul controlului sau pentru produse din declaraţii vamale ce nu există în evidenţele reclamantei.
Prin urmare, neformularea unei contestaţii la organele fiscale care să vizeze şi aceste aspecte a calcului eronat al datoriei vamale pentru motivele indicate la capătul 3 din acţiune, echivalează cu lipsa procedurii prealabile.
Acesta este motivul pentru care nici Decizia nr. 103 din 31 martie 2008 a ANAF nici nu a analizat aspectele sus indicate.
Mai arătă instanţa că reclamanta nu a îndeplinit astfel procedura prealabilă prevăzută de art. 205-218 C. proc. fisc. şi art. 7 din Legea nr. 554/2004, în privinţa cuantumului datoriei vamale sub aspectul că s-ar fi calculat eronat datoria vamală prin luarea în considerare şi a altor produse sau a unor declaraţii vamale ce nu există în evidenţa reclamantei.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Actele atacate nu sunt nelegale deoarece ar fi intervenit prescripţia dreptului de modificare a declaraţiilor vamale în baza dispoziţiilor art. 221 alin. (3) C. vam. Comunitar (Regulamentul Consiliului CEE nr. 2913/92).
Contrar opiniei instanţei care a pronunţat sentinţa civilă depusă ca practică judiciară de către reclamantă la 3 februarie 2009, instanţa a apreciat că normele comunitare nu sunt aplicabile în cauză deoarece nu vizează operaţiuni vamale care s-au născut după aderarea României la Uniunea Europeana, sau care ar fi fost în curs de desfăşurare la momentul aderării.
Astfel, importul mărfurilor care au făcut obiectul controlului şi la care se referă procesul verbal de control ulterior şi decizia de regularizare a situaţiei contestate, s-a făcut în perioada 2003-2005 (a se vedea susţinerile reclamantei din acţiune şi anexa 3 la procesul verbal contestat - filele 19-25 din dosar, precum şi declaraţiile vamale aflate la dosar), perioadă anterioară aderării României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
Aşadar, legislaţia aplicabilă în cauză nu poate fi decât legislaţia internă pentru a respecta principiul constituţional şi legal prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 1 C. civ., acela al neretroactivităţii legii.
Dacă un termen de prescripţie a început să curgă în perioada 2003-2005, atunci se are în vedere termenul de prescripţie existent la acea dată şi nu un altul care se aplică numai situaţiilor şi operaţiunilor juridice intervenite în cazul de faţă după 1 ianuarie 2007.
Termenul de prescripţie priveşte un drept al organelor vamale de a constata datorii vamale în urma unui control ulterior şi nu introducerea unei acţiuni.
Prin urmare, nu se poate reţine că a intervenit prescripţia dreptului organelor vamale de a constata datorii vamale rezultând din operaţiuni vamale derulate anterior aderării României la UE şi pentru care nu pot fi aplicabile dispoziţiile Codului Vamal Comunitar.
În caz contrar s-ar putea ajunge la situaţia aberantă ca în cazul unor controale vamale ulterioare datei de 1 ianuarie 2007 pentru operaţiuni vamale anterioare acestei date, dar controale efectuate chiar în termenul de prescripţie prevăzut de art. 221 alin. (3) C. vam. Comunitar organele vamale să aplice legislaţia comunitară şi astfel legea să fie aplicată retroactiv la situaţii şi operaţiuni ce au fost încheiate ulterior intrării sale în vigoare.
În privinţa încadrării tarifare, din toate actele normative incidente, respectiv Tariful vamal de import al României (formele în vigoare în perioada 2003-2006) reiese ca grupa 1806.10, din care face parte codul tarifar 1806 octombrie 20 m este intitulată "pudra de cacao, cu adaos de zahăr sau alţi îndulcitori".
Din actele de la filele 91 si 93 depuse de reclamanta şi din cele aflate la filele 399 şi următoarele reiese că nu poate fi vorba despre pudra de cacao deoarece din specificaţiile produsului este vorba despre granule si nu pulbere.
Pe de altă parte adaosul nu este numai din zahăr şi alţi îndulcitori ci cuprinde vitamine, lecitină, calciu etc., ori din observarea tuturor poziţiilor tarifare din grupa 1806.10 se observă că singurul adaos al acestor produse era din zahăr sau alţi îndulcitori.
Astfel destinaţia produsului pentru băuturi era mai mult decât certă si neechivocă.
În ceea ce priveşte majorările de întârziere, în mod corect organele vamale şi ANAF au arătat că, potrivit art. 119 si 122 din O.G. nr. 92/2003, accesoriile se calculează începând cu ziua următoare scadente acestora până la data stingerii diferenţelor.
Ziua următoare scadenţei este cea în care mărfurile au fost importate potrivit dispoziţiilor art. 223 şi următoarele din Legea nr. 86/2006 şi art. 141 şi următoarele din Legea nr. 141/1997.
Prevederile art. 111 alin. (2) C. proc. fisc. nu sunt incidente în ceea ce priveşte modul de calcul al majorărilor de întârziere şi nu modifică scadenţa datoriilor vamale, textul referindu-se doar la termenul de plată al diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi accesorii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs SC T.M.R. SRL solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Prima instanţă a admis eronat excepţia inadmisibilităţii capătului 3 din cererea de chemare în judecată, prin care s-a solicitat exonerarea de la plata sumei de 301.319 lei reprezentând obligaţii vamale care fuseseră calculate pe baza unor declaraţii vamale de import care fie se refereau la alte produse decât cele ce au făcut obiectul controlului vamal ulterior, fie nu existau.
Prin contestaţia depusă în faza procedurii prealabile, reclamanta a solicitat anularea în totalitate a procesului verbal de control şi a deciziei de regularizare, astfel încât critica referitoare la suma de 301.319 lei nu reprezintă o cerere nouă, ci o critică suplimentară adusă deciziei de regularizare.
Calea de atac exercitată împotriva deciziei nr. 103 din 31 martie 2008 este o cale de atac devolutivă, instanţa putând analiza cauza sub toate aspectele, iar părţile se vor putea folosi de motive de apărare şi de dovezi noi, altele decât cele invocate în prima instanţă (în speţă, în cadrul procedurii administrative prealabile).
Prima instanţă a respins în mod greşit critica vizând emiterea deciziei de regularizare după împlinirea termenul legal de prescripţie, reţinând că ar trebui aplicat termenul de prescripţie reglementat de Codul vamal, în vigoare la data realizării importurilor. În realitate, conform art. 249 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, regulamentele comunitare sunt de imediată aplicare, prin urmare, dispoziţiile Codului Vamal Comunitar, care instituie un termen de prescripţie de 3 ani, trebuie aplicate cu prioritate faţă de prevederile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 (care prevăd cu termen de prescripţie de 5 ani). În cazul în care legea nouă (în speţă, Codul Vamal Comunitar) scurtează termenul de prescripţie care era în curs la momentul intrării respectivei legi în vigoare, se va aplica noul termen, pentru că legea nouă neatingând nici o situaţie juridică definitivă, nu este împiedicată în forţa sa obligatorie imediată.
În ceea ce priveşte încadrarea produselor în Tariful vamal de import, prima instanţă a soluţionat cauza fără a face nici o referire la regulile generale pentru interpretarea Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor. Din perspectivă tehnică, „pulbere”, conformă Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, reprezintă un material solid transformat în particule (sau granule) mici şi fine, praf pudră, astfel că rezultă fără dubiu că produsele importate nu se pot prezenta altfel decât sub formă de granule care împreună alcătuiesc o pudră de cacao, iar argumentaţia instanţei că nu poate fi vorba de pudră de cacao deoarece din specificaţiile produsului este vorba de granule, apare ca lipsită de logică. În ceea ce priveşte aşa – zisul „adaos” trebuie subliniat că pudra de cacao conţine în mod natural o serie de ingrediente (substanţe chimice) precum magneziu, fier, vitamina B 12, vitamina C, antioxidanţi, or, pe raţionamentul din hotărârea recurată, ar fi imposibil de încadrat oricare tip de cacao la poziţia tarifară 1806 octombrie 20, datorită conţinutului chimic natural al acestui tip de produs, iar în ceea ce priveşte destinaţia produsului este de remarcat că pudra de cacao este folosită la fabricarea băuturilor ca oricare alt preparat din sau pe bază de cacao.
Din punct de vedere juridic, încadrarea mărfurilor în Tariful vamal de import se realizează cu respectarea regulilor generale pentru interpretarea Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor (anexă la Legea nr. 98/1996).
În realitate, încadrarea tarifară a Produselor la subpoziţia 1806.10 - „Pudră de cacao, cu adaos de zahăr sau alţi îndulcitori, cod tarifar 1806 octombrie 20 (subpoziţia cu două liniuţe) - Cu un conţinut de zaharoză de minimum 5%, dar sub 65% din greutate (inclusiv zahăr invertit calculat în zaharoză), sau izoglucoză calculată în zaharoză" este cea corectă, iar nu încadrarea stabilită prin Procesul-verbal de control şi anume, subpoziţia 1806.90 - „Altele", cod tarifar 1806.90.70 -„Preparate conţinând cacao, pentru băuturi”.
Într-adevăr, conform dispoziţiilor Regulii nr. 6 prevăzute în Regulile Generale pentru Interpretarea Sistemului Armonizat „încadrarea mărfurilor în subpozitiile unei poziţii se efectuează, în mod legal, prin respectarea termenilor acelor subpoziţii şi ale notelor de subpoziţii, cu care se afla în relaţie şi cu respectarea regulilor de mai sus, înţelegând prin aceasta că nu pot fi comparate decât subpozitiile aflate pe acelaşi nivel". De asemenea, Notele Explicative ale Regulilor Generale pentru Interpretarea Sistemului Armonizat prevăd pentru aplicarea Regulii nr. 6 că „atunci când alegerea subpoziţiei cu o liniuţă a fost făcută, atunci şi numai atunci, se ia în considerare textul subpoziţiilor cu doua liniuţe pentru a determina care dintre aceste subpoziţii trebuie reţinută”.
În virtutea regulilor de interpretare menţionate mai sus, rezultă că nu se poate face o comparaţie în vederea încadrării tarifare între subpoziţia 1806.10 - „Pudră de cacao, cu adaos de zahăr sau alţi îndulcitori” şi subpoziţia cu două liniuţe 1806.90.70 - „Preparate conţinând cacao, pentru băuturi”, aşa cum greşit sugerează prima instanţă, deoarece acestea nu se află pe acelaşi nivel.
Conform Regulii nr. 6 citate mai sus, nu pot fi comparate decât subpoziţiile aflate pe acelaşi nivel şi anume: (i) subpoziţia 1806.10 şi (ii) subpoziţia 1806.90 -„Altele".
Prin compararea acestor două subpoziţii rezultă fără îndoială că încadrarea tarifară efectuată prin declaraţiile vamale de către T. este cea corectă, subpoziţia 1806.10 („pudră de cacao cu adaos de zahăr şi alţi îndulcitori") corespunzând în totalitate caracteristicilor şi compoziţiei Produselor, anume pudră de cacao (16,5%), zahăr rafinat (63,5%), glucoza (19%), altele - vitamine, calciu, sare, lecitină (1%), oferind descrierea cea mai precisă şi completă.
Aceasta încadrare este conformă şi cu Regula nr. 3 a) care prevede că „poziţia cea mai specifică are prioritate fata de poziţiile cu un conţinut mai generat”. Metoda de clasificare formulată de Regula nr. 3 a) stabileşte că poziţia cea mai specifică trebuie să aibă prioritate asupra poziţiilor cu un conţinut mai general, iar Notele Explicative ale Regulilor Generale pentru Interpretarea Sistemului Armonizat prevăd că o poziţie care denumeşte un anumit articol este mai specifică decât cea care indică o familie de articole şi că „trebuie considerată mai specifică, poziţia care identifică mai clar marfa considerată, urmând o descriere mai precisă şi completă".
Or, este evident că poziţia purtând denumirea „Pudră de cacao, cu adaos de zahăr sau alţi îndulcitori" (selectată de subscrisa) este mai specifică, identificând mai clar Produsele (anume cacao granule, cu adaos de zahăr şi vitamine) decât poziţia denumită „Altele".
Decizia 103 realizează în mod greşit o comparaţie între poziţiile 1806.90.70 şi 1806 octombrie 20, ignorând aplicarea coroborată a prevederilor Regulii nr. 6 şi ale Regulii nr. 3. De altfel, Decizia 103 se bazează numai pe o adresă a organelor vamale, în care se precizează că aplicarea Regulii nr. 3 nu poate fi reţinută. Această afirmaţie este contrazisă chiar în cuprinsul Decizie 103, care face o aplicare a Regulii nr. 3 atunci când se consideră că poziţia 1806.90.70 este mai specifică ca poziţia 1806 octombrie 20 (deşi după cum am demonstrat aceste poziţii nu trebuie comparate direct).
În plus faţă de cele precizate mai sus, încadrarea corectă efectuată de către T. la poziţia 1806 octombrie 20 este dovedită şi de practica altor autorităţi vamale din comunitatea europeană. Astfel, autorităţile din Germania au considerat corectă încadrarea Produselor la codul tarifar 1806 octombrie 20, luând în considerare şi posibilităţile multiple de utilizare a Produselor (Anexa 3) (decorarea de prăjituri, îngheţate şi budinci sau adaos de Cappucino şi alte deserturi).
Prima instanţă a făcut, de asemenea, o interpretare greşită în ceea ce priveşte majorările de întârziere, reţinând că trebuie calculate începând cu ziua următoare realizării importurilor şi că plata majorărilor nu este condiţionată de existenţa culpei.
În realitate, din interpretarea prevederilor art. 45 C. proc. fisc. rezultă că majorările de întârziere nu pot fi calculate retroactiv, cu numai de la data expirării termenului de plată prevăzut în comunicare.
Potrivit unui principiu fundamental de drept nu poate fi aplicată o sancţiune (aşa cum sunt majorările de întârziere) în absenţa culpei.
În speţă, lipsa culpei reclamantei este evidentă, deoarece aceasta a achitat la momentul depunerii declaraţiilor vamale taxele datorate, astfel că nu i se poate imputa pasivitatea organelor de control.
Declaraţiile vamale depuse de reclamantă au fost acceptate de autorităţile vamale, care au acordat liberul de vamă fiind pe deplin informate despre compoziţia şi caracteristicile produselor importate, precum şi despre încadrarea tarifară aleasă, prin urmare, se dispunea de toate elementele necesare pentru verificare încadrării tarifare încă de la momentul întocmirii declaraţiilor vamale. Art. 100 alin. (3) C. vam. dau dreptul autorităţii vamale să ia măsuri pentru regularizarea situaţiei doar în cazurile în care după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor date inexacte sau incomplete, or, reclamanta nu a oferit niciodată astfel de informaţii, întotdeauna prezentându-se întocmai conţinutul produselor importate.
Recursul este nefondat.
Prima instanţă a admis corect excepţia inadmisibilităţii capătului 3 din cererea de chemare în judecată, prin care s-a solicitat exonerarea de la plata sumei de 301.319 lei.
Art. 7 din Legea contenciosului administrativ reglementează o procedură extrajudiciară în cadrul căreia cel ce se consideră vătămat într-un drept sau într-un interes legitim printr-un act administrativ, anterior sesizării instanţei de judecată, se adresează emitentului actului solicitându-i retractarea sau reformarea acestuia, parcurgerea procedurii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ.
În termenii art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 procedura administrativă prealabilă este descrisă astfel:
„Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată intr-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta exista”.
Având ca reper textul de lege precitat rezultă neechivoc că trebuie să existe identitate deplină între cererile formulate în reclamaţia administrativă şi cele din acţiunea în contencios administrativ, altfel prevederile ce reglementează procedura administrativă prealabilă ar fi lipsite de efecte juridice. Evident nu este vorba de criticile formulate la adresa actului administrativ contestat, ci de ceea ce se solicită emitentului său, pe de o parte şi ceea ce se solicită instanţei de judecată, pe de altă parte. Cu siguranţă că prin acţiunea în contencios administrativ se pot formula şi critici noi la adresa actelor contestate ori critici diferite de cele din reclamaţia administrativă, în totalitate, ce vizează demonstrarea vătămării reclamantului, în condiţiile descrise în art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar părţile pot utiliza mijloace de apărare şi dovezi noi despre care să nu se fi făcut vorbire în reclamaţia administrativă (în speţă, contestaţia la care se referă art. 205 alin. (1) C. proc. fisc.), însă în cauza de faţă nu este vorba de această ipoteză, după cum se susţine în motivele de recurs. În realitate, contestarea de către reclamantă a sumei de 301.319, direct prin acţiune, reprezintă o cerere nouă care nu a fost formulată şi în procedura administrativă prealabilă în condiţiile în care procesul verbal de control nu a fost atacat pentru nelegalitate şi în privinţa obligării reclamantei la plata sumei amintite, în baza art. 205 alin. (1) C. proc. civ.
În privinţa prescripţiei dreptului organelor vamale de a recalcula datoria vamală, prima instanţă a respins în mod corect excepţia invocată de reclamantă.
Chestiunea care se cere a fi lămurită este aceea de a stabili care este legislaţia aplicabilă în cazul în care organele vamale au exercitat controlul ulterior şi au modificat declaraţiile vamale luând măsuri de recuperare a datoriei vamale în cazul în care datoria vamală a luat naştere înainte de data aderării României la Uniunea Europeană.
În speţă, importurile în discuţie au fost efectuate în perioada 1 ianuarie 2003 – 31 decembrie 2006, reclamanta susţinând că drepturile autorităţilor vamale de a efectua controlul vamal ulterior s-a prescris. Conform reclamantei, în condiţiile în care prin art. 249 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se stipulează principiul aplicării imediate a dreptului comunitar şi principiul superiorităţii acestuia faţă de dreptul intern, dispoziţiile Codului Vamal Comunitar (care instituie un drept de prescripţie de 3 ani, mai scurt decât cel de 5 ani din legislaţia internă) trebuie aplicate cu prioritate faţă de prevederile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. În cazul în care legea nouă scurtează termenul de prescripţie, apreciază reclamanta, se aplică noul termen pentru că lega nouă neatingând nici o situaţie juridică definitivă, nu este împiedicată, în forţa sa obligatorie imediată.
Susţinerea reclamantei în sensul că ar fi intervenit prescripţia este eronată, în alin. (19) din anexa 5 la Protocolul de adresare, parte Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, precizându-se că, dacă datoria vamală a luat naştere înainte de data aderării, recuperarea se efectuează în condiţiile în vigoare în noul stat membru interesat înainte de aderare, de către acesta şi în favoarea acestuia”.
Este vorba aşadar, de o excepţie de la regula potrivit căreia pentru statele noi membre recuperarea se efectuează în condiţiile legislaţiei comunitare, măsura fiind una tranzitorie.
Este cert că declaraţiile vamale au fost întocmite şi depuse în perioada cuprinsă între 2003-2006, aşadar înainte de aderare, astfel că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, în baza cărora „Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală, pe de o parte, iar pe de alta, în baza art. 19 din anexa 5 la Protocolul de aderare, datoria vamală să fie recuperată în condiţiile prescrise în legislaţia naţională înainte de aderare.
De asemenea soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte încadrarea produselor în Tariful vamal de import este corectă, criticile formulate în recurs de reclamantă urmând a nu fi primite.
Reclamanta, cu toate că apelează la Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, face o interpretare greşită a înţelesului noţiunilor de pudră şi granule, omiţând a observa că acelaşi dicţionar distinge clar între noţiunile amintite, pudra fiind definită ca o pulbere fină, iar granulele ca particule mici, asemănătoare cu un grăunte, diferenţa fiind aşadar evidentă.
În privinţa argumentaţiei din recurs cu privire la adaosuri, este şi aceasta eronată. În mod evident adaosurile despre care se reţine că intră în compoziţia produsului importat de reclamantă („cacao granule, cu adaos de zahăr şi vitamine – B.”) nu sunt ingrediente care intră în mod natural în compoziţia produsului cacao, ci este vorba de substanţe adăugate (zahăr, lecitină, sare, aromă sintetică, etil vanilină, complex de vitamine) ingredientului principal – cacao -, adaosuri care, după cu se poate observa nu se limitează la zahăr şi alţi îndulcitori.
În ceea ce priveşte aplicarea regulilor generale pentru interpretarea sistemului armonizat, susţinerile reclamantei sunt, de asemenea, nefondate.
Aşa cum au stabilit autorităţile vamale cu ocazia controlului ulterior, încadrarea tarifară a produsului denumit „B. Instant cacao + 10 vitamine” este la poziţia 1806 90 70, prin aplicarea regulilor 1 şi 6 pentru interpretarea sistemului armonizat.
Astfel, regula 1 prevede că: „Enunţul titlurilor secţiunilor, capitolelor sau subcapitolelor este considerat ca având numai o valoare indicativă, încadrarea mărfii considerându-se legal determinată atunci când este în concordanţă cu textul poziţiilor şi al notelor de secţiuni şi de capitole şi atunci când nu sunt contrare termenilor utilizaţi în acele poziţii şi note, [..]”
Regula 6 are următorul conţinut: „Încadrarea mărfurilor în subpoziţiile unei poziţii se efectuează, în mod legal, prin respectarea termenilor acelor subpoziţii şi ale notelor de subpoziţii, cu care se află în relaţie şi cu respectarea regulilor de mai sus, înţelegând prin aceasta că nu pot fi comparate decât subpoziţiile aflate pe acelaşi nivel. în sensul acestei reguli, se utilizează şi notele de secţiuni şi capitole corespunzătoare, cu excepţia cazului în care conţin dispoziţii contrare".
Prin aplicarea acestor reguli, pentru determinarea subpoziţiei din cadrul poziţiei 1806, organele vamale au comparat corect numai subpoziţiile aflate pe acelaşi nivel din cadrul poziţiei 1806, în funcţie de numărul de liniuţe. Astfel, la nivel de o liniuţă, în cadrul poziţiei 1806 s-au comparat subpoziţiile 1806.10, 1806.20 şi 1806.90.
Cum produsul în discuţie conţine şi alte ingrediente decât zahăr şi îndulcitori, nu poate fi încadrat la poziţia 1806.10 (cacao, cu adaos de zahăr sau alţi îndulcitori), încadrarea corectă fiind, la nivel de subpoziţie cu o liniuţă la 1806.90 – Altele -, pentru că nu poate fi încadrat nici la 1806.20.
Aşadar, încadrarea tarifară la poziţia 1806.90.70 este mai specifică decât încadrarea la care se referă reclamanta – 1806 octombrie 20 – „ au un conţinut de zaharoză de minimum 5% dar sub 65% din greutate, inclusiv invertit calculat în zaharoză sau izoglucoză calculată în zaharoză”.
Regula nr. 3 la care se referă reclamanta, nu este incidentă în cauză, aceasta aplicându-se doar în ipoteza în care produsul importat ar putea fi încadrat la două sau mai multe poziţii, or, prin aplicarea regulilor 1 şi 6, în speţă, a fost posibilă încadrarea tarifară la poziţia 1806.90.70.
Nici critica privind majorările de întârziere nu poate fi primită.
Pentru declaraţiile vamale depuse în perioada 1 februarie 2003-27 mai 2004, majorările de întârziere se datorează în baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997, în vigoare în perioada respectivă, calculată după expirarea termenului de plată de 7 zile de la data comunicării acestor diferenţe şi până la achitarea datoriei vamale.
În ceea ce priveşte declaraţiile vamale depuse după data de 28 mai 2004, sunt incidente prevederile art. 119 şi 120 C. proc. fisc., potrivit cărora accesoriile pentru diferenţele vamale se calculează începând cu ziua următoare scadenţei acestora.
În mod evident culpa pentru greşita încadrare a produsului importat de reclamantă aparţine acesteia, declaraţiile vamale fiind întocmite şi depuse la respectiva societate comercială. Obţinerea liberului de vamă nu transferă răspunderea de la reclamantă la autorităţile vamale, încadrarea tarifară greşită aparţinând în exclusivitate reclamantei, autoritatea vamală având dreptul de a modifica declaraţiile vamale în exercitarea dreptului de control ulterior.
Art. 100 alin. (3) C. proc. fisc., invocat de reclamantă, nu este incident în speţă, textul referindu-se la ipoteza în care se descoperă că regimul vamal a fost stabilit pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, după controlul ulterior, or în cauză modificarea declaraţiilor vamale a fost dispusă în timpul controlului ulterior.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.M.R. SRL Vălenii de Munte, împotriva sentinţei civile nr. 769 din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a - VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3267/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 5047/2010. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
