ICCJ. Decizia nr. 348/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 348/2010
Dosar nr. 345/2/2009
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii M.N. şi M.I. au solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române şi, pe cale de consecinţă, la obligarea acestuia la primirea cererii având în vedere că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii. Totodată, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat faptul că în luna septembrie 2006 au formulat prima cerere de redobândire a cetăţeniei române prezentându-se la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova. Mai arată reclamanţii că, deşi Secţia Consulară avea obligaţia de răspunde în termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoştinţă de solicitare,nici până în prezent nu au răspuns solicitărilor.
În drept au invocat prevederile art. 1, art. 2, şi art. 8 din Legea nr. 554/2004; art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română; art. 10 din Legea nr. 396/2002 care ratifică Convenţia Europeană a Consiliului Europei privind Cetăţenia şi art. 5 alin. (1) din Constituţia României.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat, în principal, respingerea acţiunii ca prescrisă şi, în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanţii au primit răspuns la cererea formulată, acesta neputând fi asimilat refuzului expres de a soluţiona cererea ţinând cont de capacitatea limitată a Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României la Chişinău de a procesa dosarele cuprinzând cererile de redobândire a cetăţeniei şi actele necesare a fi depuse pentru înaintarea solicitării la Ministerul Justiţiei care a impus organizarea unei programări.
Prin sentinţa nr. 1859 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, pe cale de consecinţă, a fost admisă,în parte, acţiunea reclamanţilor. Totodată, a obligat pârâtul să primească într-un termen scurt actele necesare soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române.
De asemenea, a respins cererea reclamanţilor privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia dreptului la acţiune invocată de pârât, instanţa a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în raport de noua cerere depusă în data de 8 decembrie 2008 de către reclamanţi.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că în cauză a fost depăşit termenul rezonabil administrativ de 6 luni pentru rezolvarea cererii reclamanţilor,arătând că prima cerere de redobândire a cetăţeniei a fost formulată de reclamanţi în luna septembrie 2006, pentru care s-a revenit în cursul anului 2008, aceştia sesizând instanţa, în termen, la data de 14 ianuarie2009.
Considerând-o netemeinică şi nelegală, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre interpretând greşit legea, astfel:
1) Respingerea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care, în raport cu cererile adresate Secţiei Consulare în lunile septembrie 2006, termenul de 6 luni în care trebuia formulată acţiunea în justiţie a fost cu mult depăşit.
2) Constatarea greşită a existenţei unui refuz de rezolvarea a cererilor reclamanţilor prin prisma definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004.
A arătat recurentul-pârât că instanţa de fond trebuia să evalueze corect situaţia specifică derulării activităţii în exteriorul României şi gradul în care Ministerul Afacerilor Externe îşi poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare care se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor.
În concluzie, a arătat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile existentei unui refuz de rezolvare a cererii reclamanţilor,conform definiţiei legale a acestei noţiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avută în vedere de legiuitor.
Prin întâmpinarea formulată, pe cale de excepţie, au solicitat constatarea nulităţii recursului, şi în consecinţă, respingerea acestuia ca atare.
Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că solicitarea lor a fost făcută în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română care stabilesc că „cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetăţenie”.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi, constată că nu este întemeiată şi o va respinge, având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată prin criticilor formulate de recurent dar si sub toate aspectele,în temeiul art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Începând cu luna septembrie 2006, intimaţii-reclamanţi s-au adresat în mod repetat Secţiei Consulare a Ambasadei din României din Chişinău cu solicitarea de a li se comunica data la care vor putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996, aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul de fond. De asemenea, în ceea ce priveşte întârzierea în efectuarea programărilor, Secţia Consulară a Ambasadei Românei în Republica Moldova a motivat-o prin numărul foarte mare de solicitări şi spaţiile limitate de care dispune ambasada pentru desfăşurarea activităţii cu publicul.
Aşadar, instanţa de fond, din înscrisurile depuse la dosar cât şi din dispoziţiile legale incidente în cauză, a încadrat corect acţiunea şi a constat că sunt îndeplinite condiţiile unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii intimaţilor - reclamanţi în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Într-adevăr, Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate potrivit art. 101, însă, atâta timp cât nu există o dată prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate susţine că intimaţii-reclamanţi ar fi depăşit termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune, luând în considerare cererile formulate în anul 2006 şi respectiv 2008.
Potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, termenul de introducere a acţiunii, curge de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, astfel, că soluţia Curţi de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei atât în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune cât şi cu privire la fondul cauzei.
Faţă de criteriile de apreciere a termenului rezonabil al duratei unei proceduri aplicabile şi celei administrative trebuie avut în vedere jurisprudenţa C.E.D.O., în aplicarea art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea dreptului şi libertăţilor fundamentale.
Astfel,dispoziţiile prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 şi art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei impun rezolvarea cererilor într-un termen rezonabil, încât, instanţa de fond a apreciat corect că trecerea unui termen de doi ani de la data primei cereri (26 septembrie 2006) este în măsură să nu dea eficienţă legii menţionate mai sus.
Rezolvarea cererii, în materia contenciosului administrativ, înseamnă nu numai emiterea unui act administrativ ci şi efectuarea unei operaţiuni administrative sau constatarea unor fapte.
Aşadar, cererea reclamanţilor - intimaţi nu este o „obligaţie de a face”, ci o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1859 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3417/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 35/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
