ICCJ. Decizia nr. 3417/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3417/2010
Dosar nr. 1045/39/2009
Ședința publică din 25 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 262 din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii B.C. şi B.N., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei să emită titlu de despăgubire pentru suma cuvenită prin reactualizarea la data plăţii a despăgubirilor în sumă de 199.894, 84 lei, calculată prin aplicarea indicilor de inflaţie pentru perioada septembrie 2003 - septembrie 2009. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
î n ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a reţinut că, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, reclamanţii au notificat A.N.R.P., M.F.P. şi C.C.S.D. intenţia de a introduce acţiune în contencios administrativ în cazul în care suma acordată cu titlu de despăgubiri nu va fi actualizată până în momentul plăţii efective, astfel încât procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost îndeplinită.
Asupra fondului s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 362 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Botoşani, secţia civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus obligarea Statului Român, prin M.F.P., la plata de despăgubiri reparatorii prin echivalent către reclamanţii B.C. şi B.N., constând în acordarea de titluri nominative de valoare nominativă folosite exclusiv în procesul de privatizare în valoare de 199.894, 84 lei, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 2.340 mp teren ce nu se poate restitui în natură; că prin Decizia nr. 5193 din 30 iunie 2009, C.C.S.D. a dispus emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 199.948,84 lei, reclamanţii solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să emită titlu de despăgubiri şi pentru diferenţa de sumă care reprezintă actualizarea valorii imobilului prin aplicarea indicelui de inflaţie în perioada septembrie 2003 - septembrie 2009.
Instanţa a reţinut că prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 au fost reglementate sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, avându-se în vedere anumite principii, între care şi acela al acordării unor despăgubiri juste şi echitabile în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, fără a fi prevăzută posibilitatea reactualizării despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu indicele de inflaţie, aşa cum solicită reclamanţii în temeiul art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.
Având în vedere şi cele statuate în soluţionarea recursului în interesul legii de Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, precum şi cele stabilite de către Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 431 din 26 martie 2009, curtea de apel a concluzionat că pretenţiile reclamanţilor sunt neîntemeiate.
2. Recursul exercitat de reclamanţi
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii B.C. şi B.N., invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii - reclamanţi au arătat că soluţia instanţei fond este consecinţa încălcării şi aplicării greşite a legii, determinate de aprecierea eronată a fondului şi sensului deciziei de recurs în interesul Legii nr. 52/2007, pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie.
În acest sens, recurenţii- reclamanţi au arătat că decizia menţionată a vizat înlăturarea procedurii administrative de evaluare a imobilelor în cazurile în care există o hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit valoarea acestora, fără a înlătura procedura de actualizare a valorii la data plăţii şi aplicarea întocmai a dispoziţiilor art. 3712 alin. (2) C. proc. civ. în actul de executare a hotărârii judecătoreşti, în vederea asigurării unei juste despăgubiri a persoanelor îndreptăţite.
3. Apărările intimatei - pârâte
Prin întâmpinarea depusă la dosar, C.C.S.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apărarea sa fiind centrată pe interpretarea dată prevederilor art. 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în decizia de recurs în interesul Legii nr. 52 din 4 iunie 2007 în cazul deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii şi contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Cu privire la susţinerile recurenţilor - reclamanţi, legate de incidenţa în cauză a prevederilor art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., intimata-pârâtă a arătat că litigiul nu este supus procedurii executării silite reglementate de Cartea V C. proc. civ., din care face parte textul legal menţionat, decizia contestată fiind emisă în cadrul procedurii administrative speciale instituite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În fine, intimata - pârâtă a făcut referire la principiul securităţii raporturilor juridice, consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi la considerentele reţinute de Curtea Constituţională în decizia nr. 431 din 26 martie 2009, publicată în M. Of. nr. 285 din 30 aprilie 2009, privind respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenţii - reclamanţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenţii- reclamanţi au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 5193 din 30 iunie 2009, emisă de C.C.S.D. în temeiul art. 1 alin. (1), art. 13 alin. (1) şi al art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, contestând cuantumul sumei stabilite cu titlu de despăgubire, în ceea ce priveşte refuzul actualizării sumei cu indicele de inflaţie.
Calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent şi cuantumul despăgubirilor au fost stabilite prin sentinţa nr. 362 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Botoşani, secţia civilă, pe baza unei expertize efectuate în luna septembrie 2003.
Având în vedere intervalul mare de timp, de aproape şase ani, scurs până la data emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, refuzul actualizării sumei cu indicele de inflaţie are caracter nejustificat, pentru că aceasta este unica modalitate de reparare efectivă a prejudiciului produs părţilor prin menţinerea pe o perioadă îndelungată a stării de incertitudine în privinţa bunului lor – dreptul de creanţă împotriva statului reprezentând un bun, în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În acest sens, Înalta Curte reţine că judecătorul naţional este chemat în mod direct şi nemijlocit să facă efective drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţia europeană, aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa C.E.D.O., cu respectarea unui just echilibru între interesul general al comunităţii şi imperativul salvgardării drepturilor fundamentale ale individului.
Motivul pe care intimata - pârâtă şi-a întemeiat refuzul, însuşit şi de judecătorul fondului, a constat în interpretarea dată art. 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin decizia de recurs în interesul Legii nr. 52 din 4 iunie 2007, prin care Înalta Curte a stabilit că prevederile menţionate nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
a parent, dispozitivul deciziei de recurs în interesul legii este lipsit de nuanţe, dar examinarea lui prin prisma considerentelor reţinute de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi conduce la concluzia că interpretarea dată prevederilor legale care au generat soluţii contrare în practica judiciară a avut sensul de a înlătura procedura administrativă de evaluare a imobilelor şi de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru situaţiile în care acestea fuseseră făcut prin hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 sau în cazurile în care, la data intrării în vigoare a noii legi, pe rolul instanţelor civile se aflau litigii care vizau atât îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, cât şi natura sau întinderea reparaţiilor, iar nu de a înlătura dreptul la o reparaţie justă şi echitabilă, prin actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflaţie la data plăţii lor efective.
Astfel, motivarea deciziei porneşte de la distincţia pe care primele două alineate ale art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 o fac între notificările deja soluţionate la data intrării în vigoare a legii şi cele care nu erau încă soluţionate, reţinând că deciziile sau dispoziţiile contestate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti deja învestite, pentru că aplicarea imediată a noilor norme ale Legii nr. 247/2005 şi refuzul de a se da curs căii de atac legal exercitate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „ar constitui o ingerinţă nepermisă în dreptul celor având vocaţia de a primi despăgubirea, incompatibilă cu reglementarea dată protecţiei populaţiei prin art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale”.
Cu alte cuvinte, interpretarea dată art. 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu a fost una restrictivă pentru persoanele îndreptăţite, ci a urmărit, dimpotrivă, să le protejeze faţă de restrângerea sferei măsurilor reparatorii, în acord cu exigenţele impuse de art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Prin actualizarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin decizii/dispoziţii administrative sau hotărâri judecătoreşti anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 nu se încalcă principiul securităţii juridice ori cel al puterii de lucru judecat, pentru că actualizarea cu indicele de inflaţie se referă la o perioadă ulterioară, ţinând de executarea lor efectivă.
Un argument de text, în acest sens, oferă chiar actul normativ în discuţie, care în art. 16 alin. (9) stabileşte că „în cazul prevăzut la alin. (8) [când prin decizii sau ordine emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001 s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire n.n], titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie”.
Prin urmare, chiar dacă - în pofida celor susţinute de recurenţii - reclamanţi - Înalta Curte reţine că în speţă nu sunt aplicabile în litera lor prevederile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., care privesc numai procedura de executare silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, aşa cum este reglementată în Cartea a V-a a C. proc. civ., legea naţională, interpretată potrivit art. 20 din Constituţia României, într-un sens care să nu contravină reglementărilor internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului, conţine prevederi care confirmă justeţea „pretenţiilor” recurenţilor- reclamanţi.
Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curţii Constituţionale nu poate fi reţinută în sensul dorit de intimata-pârâtă şi avut în vedere în considerentele sentinţei atacate, pentru că în motivarea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanţa de contencios constituţional s-a referit numai la „posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor” stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
Or, art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 conţine prevederi distincte pentru evaluare, reevaluare şi actualizare cu indicele de inflaţie.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 din (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii reclamanţilor, menţinând dispoziţia privind respingerea excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenţii - reclamanţi B.C. şi B.N. împotriva sentinţei nr. 262 din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamanţilor şi anulează parţial Decizia nr. 5193 din 30 iunie 2009 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate.
Obligă pârâta să actualizeze despăgubirile cuvenite prin aplicarea indicilor de inflaţie începând cu septembrie 2003 până la data plăţii efective.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 338/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 348/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
