ICCJ. Decizia nr. 35/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 35/2010
Dosar nr. 7592/1/2009
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 176/F/CA/2009 pronunţată la data de 15 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile de nelegalitate invocate de reclamanta F.N.P.S. din România în contradictoriu cu pârâţii M.A.P.D.R., A.N.P.A., R.N.P.R. şi Guvernul României, privind H.G. nr. 259/2001 prin înlăturarea prevederilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 ca fiind contrare art. 6 din C.E.D.O. şi a H.G. nr. 229/2009 ca nefondată.
Excepţiile invocate de pârâtul Guvernul României şi R.N.P.R. cu privire la lipsa de interes a reclamantei şi lipsa legăturii între obiectul excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001 şi litigiul de fond au fost respinse ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în ce priveşte excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001, că reclamanta justifică atât interesul invocării excepţiei cât şi legătura între excepţie şi acţiunea de fond având ca obiect anularea Protocolului de colaborare înregistrat la M.A.P.D.R. la 28 aprilie 2009 încheiat între Romsilva şi A.N.P.A., prin care s-a delegat gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii şi organizarea activităţii de practicare a pescuitului recreativ/sportiv în apele de munte de pe teritoriul R.N.P.R., în concret admiterea excepţiei de nelegalitate ar conferi reclamantei calitatea procesuală activă în acţiunea de fond.
În ceea ce priveşte, excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001 ca act administrativ individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut că este întemeiată, dând eficienţă prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, în interpretarea căruia C.E.D.O. a statuat ca principiu fundamental care asigură exerciţiul real al acestui drept, principiul securităţii raporturilor juridice.
În aceea ce priveşte, excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 229/2009, instanţa de fond a considerat de asemenea că reclamanta justifică atât interes în constatarea neegalităţii art. 2 din anexa 1 pct. 30 din această H.G., cât şi legătura dintre acest act normativ şi actul atacat pe fond, însă în ceea ce priveşte fondul a statuat că excepţia este nefondată, dat fiind că prin acest text de lege se stabilesc atribuţiile R. în domeniul gestionării fondului piscicol, acesta fiind în concordanţă cu prevederile art. 11 alin. (1) raportat la art. 1 şi art. 58 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) din Legea nr. 46/2008.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta F.N.P.S. din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă prin motivele de recurs formulate că în mod greşit instanţa de fond a examinat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001 prin prisma dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O. câtă vreme A.G.V.P.S.R. are potrivit legii statutul de persoană juridică de drept public, fiind înfiinţată prin lege, iar potrivit art. 85 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, persoanele juridice de utilitate publică nu intră sub prevederile acesteia ci continuă să funcţioneze sub imperiul legilor în baza cărora au fost iniţiate.
În ce priveşte excepţia de nelegalitate a art. 2 pct. 30 şi 31 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 229/2009, recurenta reclamantă susţine că soluţia pronunţată de respingere a excepţiei este nelegală, susmenţionata H.G. încălcând dispoziţiile Legii nr. 46/2008, care contrar celor reţinute de instanţa de fond, se referă la albiile pâraielor, improprii în principiu dezvoltării resurselor acvatice vii, în România apele care pot susţine şi dezvoltat resursele acvatice vii fiind în administrarea A.N.A.R. şi nu în administrarea A.N.P.A. sau R.N.P.R.
Totodată, susţine recurenta - reclamantă, practicarea pescuitului recreativ sportiv este legiferat prin prevederile exprese ale Legii nr. 400/2005 Anexa 4 Cap. II pct. 8 ca un serviciu comun al administratorului apelor, respectiv A.N.A.R. şi a utilizatorului de apă, în speţă de asociaţiilor de pescari sportivi. Au fost invocate motivele de casare şi modificare a sentinţei prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Intimaţii - pârâţi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi R.N.P.R., au depus întâmpinări solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Intimatul pârât M.A.P.D.R. a depus concluzii scrise solicitând de asemenea respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat, în raport de actele şi lucrările dosarului şi legislaţia incidentă în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, astfel că îl va respinge în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează.
Referitor la excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001 privind recunoaşterea A.G.V.P.S. din România ca fiind de utilitate publică, în mod corect instanţa de fond a înlăturat aplicarea, în speţă, a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu motivarea că acestea sunt contrare dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
O constantă a jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost dată de adoptarea soluţiei de principiu conform căreia este neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Judecătorului naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei, îi revine obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice prevedere contrară din legislaţia naţională”.
Astfel, în considerarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii juridice reglementate de Convenţie, a principiilor statuate prin Codul bunei administraţii adoptat prin Recomandarea CM/REC din 20 iunie 2007 a Consiliului de Miniştri ai Uniunii Europene cât şi a practicii C.E.D.O. şi cea a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, instanţa de judecată prin soluţiile pronunţate trebuie să evite să aducă atingerea drepturilor câştigate şi situaţiilor juridice legal constituite.
Acceptarea unei teze contrare ar duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, principiu care impune stabilirea unei limite temporale în interiorul căreia să poată fi examinată legalitatea unui act administrativ individual, pentru proteguirea unor drepturi câştigate.
Cum H.G. nr. 259/2001, act administrativ cu caracter individual, a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în mod corect, prima instanţă a decis înlăturarea art. 4 din Lege, H.G. menţionată producând efecte juridice irevocabile.
Rezolvarea dată acestei excepţii de nelegalitate, fiind bazată pe netemeinicie face inutilă analizarea pe fond a acesteia, astfel cum pretinde recurenta.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea R.N.P.R. şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, se constată deasemeni, că instanţa de fond a dat o rezolvare corectă prin respingerea acesteia ca nefondată.
H.G. nr. 229/2009 a fost emisă prin însuşirea proiectului iniţiat de M.A.P.D.R., ca minister de resort cu atribuţii şi competenţe, în domeniu, cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, republicată şi de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1226/2007, în vigoare la acea dată, proiectul fiind avizat de instituţiile interesate, prin această H.G. dispunându-se reorganizarea R.N.P.R. ca regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului şi stabilindu-se ca atribuţii printre altele, atribuţii în domeniul gestionării fondului piscicol.
Aşa cum corect reţine şi instanţa de fond, potrivit art. 1 alin. (4) cu trimitere la Anexa 1 art. 2/ A pct. 30 şi 31, din H.G., în sarcina Romsilva se stabilesc atribuţii şi competente în domeniul silviculturii, exploatării şi prelucrării lemnului (…) şi de gestionare a fondului piscicol din apele de munte încredinţate spre administrare în condiţiile legii şi organizarea acţiunilor de vânătoare şi pescuit.
Legea nr. 46/2008, în art. 58 alin. (3), prevede că în categoria produselor specifice fondului forestier naţional intră şi peştele din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier, iar art. 3 din O.U.G. nr. 23/2008, prevede în mod expres că „Responsabilitatea privind definirea şi implementarea politicii referitoare la conservarea şi administrarea resurselor acvatice vii existente în apele maritime şi continentale, la acvacultura, procesarea şi organizarea pieţii produselor pescăreşti, la structurile de pescuit şi acvacultura revine autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi acvacultură, prin A.N.P.A.”
Deci, legiuitorul a conferit dreptul de administrare a resurselor acvatice vii A.N.P.A., drept ce presupune posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra acestor resurse.
Din coroborarea textelor de lege mai sus menţionate rezultă în mod neechivoc faptul că A.N.P.A. în calitate de administrator al resurselor acvatice şi R.N.P.R. în calitate de administrator al fondului forestier, care cuprinde şi peştele din apele de munte, sunt îndrituite să gestioneze „resursa acvatică vie, funcţie de apele în care se regăseşte aceasta, în scopul şi limita dată de legiuitor”.
Aşa fiind, stabilirea prin H.G. nr. 229/2009 a atribuţiilor R.N.P.R. în domeniul gestionării fondului piscicol este în concordanţă cu prevederile art. 11 alin. (1) rap. la art. 1 şi art. 58 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic, ele fiind legale, emise cu respectarea normelor aplicabile domeniului reglementat de actul administrativ contestat, astfel că nu pot fi primite susţinerile recurentei-reclamante şi care constituie motive de recurs.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar recursul formulat de reclamantă este nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ. acesta urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.N.P.S. din România împotriva sentinţei civile nr. 176/F/CA din 15 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 348/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3535/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
