ICCJ. Decizia nr. 3667/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3667/2010
Dosar nr. 487/54/2009
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, reclamantul T.A. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Craiova, Preşedintele României, B.L., A.V. - Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, D.C. - Preşedinte Curtea de Apel Craiova şi C.M. - Vicepreşedinte Curtea de Apel Craiova, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat Preşedintele României să retragă inamovibilitatea judecătorului A.C.P. pentru modul în care a soluţionat Dosarele nr. 4576/63/2008, 12074/63/2008, 2659/54/2008 şi obligarea pârâţilor la un milion de euro despăgubiri.
Reclamantul a mai solicitat să se constate abuzul judecătorilor ce au pronunţat decizia nr. 91 din 13 ianuarie 2009 în Dosarul nr. 12074/63/2008.
Prin aceeaşi cerere, reclamantul a arătat că înţelege să învestească instanţa cu cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din 02 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi în decizia nr. 91 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 12074/63/2008, precum şi cu plângere penală împotriva judecătorului A.C.P., referitor la aceasta din urmă solicitând în mod expres disjungerea cauzei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că deşi începând cu 01 aprilie 1998 deţine acte pentru spaţiul situat în Craiova, nu a obţinut recunoaşterea acestui drept în cauzele mai sus.
Prin cererea din data de 10 martie 2009, reclamantul a solicitat şi judecarea cauzei în lipsă.
Prin încheierea din 20 martie 2009, s-au disjuns cererile de îndreptare eroare materială a încheierii din 02 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova şi a deciziei nr. 91 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, dar şi plângerea penală formulată.
La data de 09 iulie 2009 reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că înţelege să cheme în judecată în calitate de pârâţi şi Ministerul Finanţelor Publice şi pe numitul P.I., judecător la Curtea Constituţională, a mai solicitat şi introducerea în cauză a posturilor de televiziune R. TV şi O. TV pentru opozabilitate şi pentru ca acestea să monitorizeze şi să informeze corect opinia publică asupra cauzelor reclamantului aflate pe rolul instanţelor din România.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin decizia nr. 412 din 30 octombrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului T.A.
Pentru a motiva soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, faţă de Preşedintele României şi Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa de fond a reţinut că art. 124 alin. (3) din Constituţie prevede că „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, că potrivit art. 125 alin. (1) din Constituţie judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, iar inamovibilitatea este o calitate pe care judecătorul o dobândeşte prin numirea sa în funcţie şi nu poate fi retrasă, aceasta încetând doar prin eliberarea din funcţie a judecătorului, în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.
Pentru ceilalţi pârâţi, capătul acesta de cerere a fost respins pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, reţinându-se lipsa de atribuţii în ceea ce priveşte numirea şi eliberarea din funcţie a judecătorilor.
Raportat la cel de-al doilea capăt de cerere referitor la obligarea pârâţilor la despăgubiri către reclamanţi, ca o consecinţă a modului în care un judecător a soluţionat anumite cauze, instanţa de fond a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor deoarece pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală este necesar ca temeiul acestei răspunderi să o constituie o faptă proprie, or, în speţă, se invocă răspunderea pârâţilor pentru modul în care un judecător a soluţionat anumite cauze, dar nu operează o răspundere similară celei a comitetului pentru fapta prepusului.
Referitor la capătul de cerere prin care se solicită să fie constatat abuzul judecătorului în cauzele în care reclamantul a avut calitatea de parte, instanţa a reţinut că săvârşirea unui „abuz” de către un judecător poate fi constatată fie în cadrul unui proces penal, fie în procedura răspunderii disciplinare a magistratului, potrivit legii organice a Consiliului Superior al Magistraturii.
În raport de dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat că acţiunea în constatare în faţa instanţei de contencios administrativ este inadmisibilă, ca şi precizarea reclamantului de sigilare a spaţiului comercial pentru că litigiul nu poartă asupra posesiei sau proprietăţii unui bun imobil, iar pârâţii pe care reclamantul a înţeles să-i cheme în judecată nu au posesia sau detenţia imobilului asupra căruia se cere instituirea sechestrului judiciar.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T.A. considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs se critică soluţia instanţei de fond că nu conţine motivele de fapt din acţiunea reclamantului, nu a fost citat martorul F.C., iar cererea a fost greşit încadrată.
Se mai arată şi faptul că instanţa de fond nu putea pronunţa decizii.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de fond este motivată, iar faptul că în motivare nu au fost reluate toate susţinerile reclamantului din cererea de chemare în judecată nu înseamnă că hotărârea nu este motivată, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Soluţia instanţei de fond a fost dată prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii faţă de unii pârâţi şi faţă de unele capete de cerere şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
În aceste condiţii, pentru că instanţa de fond nu a analizat fondul cauzei, ci a soluţionat cererea pe baza unor excepţii, nu era necesară citarea şi audierea unor martori.
Nu este incident în cauză nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că instanţa de fond a soluţionat cererea reclamantului aşa cum a fost formulată şi, ulterior precizată, şi nu s-a făcut o încadrare greşită, aşa cum susţine recurentul.
Celelalte susţineri ale recurentului referitoare la judecători şi justiţia din România nu sunt motive de recurs, ci sunt aprecierile recurentului care nu pot şi nu trebuie să fie analizate.
Este adevărat că instanţa de fond a numit hotărârea pronunţată „decizie”, dar aceasta este o simplă eroare materială, care poate fi îndreptată conform dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. şi nu este motiv de nulitate a hotărârii.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.A. împotriva deciziei nr. 412 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3666/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3678/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
