ICCJ. Decizia nr. 3788/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3788/2010
Dosar nr. 1497/35/2009
Şedinţa de la 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 6047 din 11 noiembrie 2009, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către instanţă, din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare acţiunii formulate de creditoarea C.N.A.D.R. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, în contradictoriu cu debitoare SC Ş.T.F. SRL, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin cererea sa creditoarea a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată prin care să se dispună obligarea debitoarei la plată:
-echivalentului în RON al sumei de 144 euro conform OG nr. 15/2002, cu titlu de debit reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, rămase restante;
-echivalentul în RON al sumei de 207,36 euro, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 15 octombrie 2009 inclusiv, pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit conform contractului, a debitului şi mai departe până la achitarea lui integrală;
-echivalentul în RON al sumei de 13,82 euro, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit al ratelor eşalonate până la data achitării acestora;
-cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
A mai reţinut instanţa că potrivit art. 1 din OUG nr. 84/2003, modificată prin art. 1 din Legea nr. 47/2004, C.N.A.D.R. este persoană juridică de drept privat asimilată autorităţilor publice centrale, iar în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c) teza II din Legea nr. 554/2004 contractele încheiate de această autoritate sunt asimilate actelor administrative, al căror control se realizează în contencios administrativ.
Pe cale de consecinţă s-a constatat că, sub aspectul competenţei materiale sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare aparţinând în primă instanţă secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel iar sub aspectul competenţei teritoriale se aplică dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol care prevăd o competenţă alternativă a instanţei de la domiciliul reclamantului sau a celei de la domiciliul pârâtului, în speţă instanţa apreciind că aparţine Curţii de Apel Oradea competenţa de soluţionare a pricinii.
Primind cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 70/CA/2010 - PI din 15 februarie 2010 a admis la rândul său excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Satu Mare şi constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
În acest sens, instanţa a reţinut că, în speţă, contractul încheiat între părţi, având ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale, nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ, ci are natura unui contract comercial, astfel încât, în baza prevederilor art. 158 C. proc. civ., raportate de cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ., se impune declinarea competenţei la Judecătoria Satu Mare.
Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul litigiului şi având în vedere dispoziţiile legale incidente în cauză, competenţa materială revine Judecătoriei Satu Mare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, aşa cum rezultă din chiar conţinutul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl constituie emiterea unei ordonanţe de plată, în condiţiile OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Conform art. 10 alin. (1) din actul normativ susmenţionat, „În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată".
De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă".
În speţă, obiectul cererii îl formează obligaţii contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din OG nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.
Din conţinutul clauzelor contractului şi din prevederile OG nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eşalonarea tarifului de utilizare şi condiţionarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deţinute.
În cauză, deci, nu ne aflăm în prezenţa unui contract administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din OG nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eşalonarea plăţii în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.
De altfel chiar OUG nr. 119/2007, invocată în mod expres ca temei al cererii de chemare în judecată, vizează în mod explicit contractele comerciale, având ca obiect de reglementare măsuri de combatere a întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din astfel de contracte.
Faţă de cele arătate, cum în cauză este vorba de un contract de natură comercială, având în vedere valoarea obiectului şi ţinând seama de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, raportat la cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind C.N.A.D.R. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi SC Ş.T.F. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4445/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3672/2010. Contencios → |
|---|
