ICCJ. Decizia nr. 4445/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4445/2010
Dosar nr.197/44/2010
Şedinţa publică de Ia 20 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 februarie 2010. Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea formulată de L.G. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar stabilite în Dosarul nr. 82/44/2010 al aceleiaşi instanţe, reţinând următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 197/44/2010 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, petentul L.G. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar stabilite în Dosarul nr. 82/44/2010.
Petentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, susţinând că nu datorează taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, întrucât acţiunea este scutită, conform art. 15 lit. m) din aceeaşi lege.
Curtea de apel a reţinut că dispoziţiile art. 1 şi 20 din Legea nr. 146/1997 stabilesc obligaţia ce incumbă părţii sub aspectul taxelor judiciare de timbru, datorate în mod diferenţiat, după obiectul acţiunilor şi cererilor introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege.
În speţă, în Dosarul nr. 82/44/2010 al Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de judecată a stabilit în sarcina contestatorului L.G. obligaţia satisfacerii taxei judiciare de timbru de 39 RON şi a timbrului judiciar în valoare de 3 RON. întrucât obiectul cauzei deduse judecăţii îl reprezintă acţiunea în pretenţii formulată de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, iar potrivit art. 3 lit. m) pct. 3 din Legea nr. 146/1997, cererile prin care se solicită repararea pagubei suferite se timbrează cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 RON. Totodată, instanţa a reţinut că cererea petentului a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004.
Împotriva încheierii din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul L.G., criticând-o sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi reiterând susţinerile formulate în faţa instanţei de fond referitoare la scutirea de plata taxelor judiciare de timbru.
Înalta Curte, înainte de a proceda la analiza în fond a susţinerilor din recurs, constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, în raport cu dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. coroborat cu art. 18 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform art. 18 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare:
„Art. 18. - (1) Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiţiei.
(2) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
(3) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă."
Potrivit art. 299 C. proc. civ., „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului1".
În raport cu dispoziţiile citate, în cauză fiind atacată o încheiere irevocabilă prin care a fost soluţionată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, recursul declarat de L.G. este inadmisibil.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 299 cu referire la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de L.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.G. împotriva încheierii din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4446/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3788/2010. Contencios. Conflict de... → |
---|