ICCJ. Decizia nr. 388/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 388/2010
Dosar nr. 8476/1/2009
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cu cererea înregistrată sub nr. 8476/1 la data de 29 octombrie 2009, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 4232 din 13 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se reţin următoarele:
Prin Decizia nr. 4232 din 13 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile declarate de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva sentinţei nr. 206/F din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Din considerentele deciziei pronunţate rezultă că instanţa de control judiciar a înlăturat criticile formulate de recurenţi împotriva sentinţei instanţei de fond, statuând că aceasta a fost pronunţată cu respectarea legii.
S-a considerat neîntemeiat motivul de recurs invocat în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reţinându-se că soluţia instanţei de fond a fost argumentată prin referire la probele administrate şi la dispoziţiile legale invocate de părţi, fiind examinate toate cererile şi apărările formulate de acestea, fiind respectate deci dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Criticile comune formulate de recurenţi în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţine instanţa de recurs, sunt nefondate, instanţa de fond interpretând corect prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938 şi ale Decretului-Lege nr. 485/1944, în sensul că imobilele vizate de decizia de retrocedare nu sunt sub incidenţa reglementării dată de O.U.G. nr. 94/2000, aceste imobile fiind preluate de către Statul Român la data de 8 octombrie 1944, anterior datei de 6 martie 1945.
Imobilele respective, reţine instanţa de control judiciar, au fost înscrise în C.F. Sibiu şi au trecut în proprietatea Statului Român ca urmare a aplicării Decretului-Lege nr. 485/1944, publicat în M. Of. nr. 233 din 8 octombrie 1944, prin care s-a abrogat Legea nr. 830/1940 şi s-a prevăzut că Statul Român devine titularul tuturor drepturilor aparţinând Grupului Etnic German din România, subrogându-se acestuia, urmând ca instanţele de Carte funciară să procedeze din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri.
Statul Român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut Grupului Etnic German de la data intrării în vigoare a Decretului-Lege nr. 485/1944, care este anterioară perioadei de referinţă prevăzută în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, dobândind proprietatea prin efectul legii, astfel că nu prezintă relevanţă data înscrierii dreptului în Cartea funciară, cum neîntemeiat au susţinut recurenţii.
Împotriva acestei decizii, recurentul-pârât Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza I şi II C. proc. civ. - „dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.
Susţine contestatorul în motivarea contestaţiei în anulare formulată, că instanţa de recurs a omis să facă menţiunea despre C.F. Sibiu ca dovadă a înscrierii dreptului de proprietate în favoarea Consistoriul Superior, probă ce nu a fost analizată la momentul dezlegării pricinii, aspect ce constituie greşeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.
Totodată, susţine contestatorul, instanţa, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze unul dintre motivele de casare şi anume acela că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aprecierea greşită a probelor, anumite probe (C.F. Sibiu, contractul de vânzare-cumpărare, expertizele - judiciară şi extrajudiciară) nefiind analizate.
Intimata Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, susţinând că este întemeiat al doilea motiv de contestaţie în anulare, „instanţa de fond omiţând să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”, acela că „instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aprecierea greşită a probelor” - art. 318 teza II C. proc. civ.
A solicitat admiterea contestaţiei în anulare formulată de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România şi pe cale de consecinţă anularea Deciziei nr. 4232 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Au mai depus întâmpinări intimaţii Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu, ambii solicitând respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Contestaţia în anulare formulată este nefondată şi urmează a fi respinsă potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 318 alin. (1)1 C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Într-un prim motiv al contestaţiei în anulare, contestatorul susţine că instanţa de recurs a omis a face referire la C.F. Sibiu ca dovadă a înscrierii dreptului de proprietate a sa, astfel că nefiind analizată această probă a săvârşit o greşeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.
Or, analizând legalitatea titlului în baza căruia Statul Român a devenit proprietarul imobilelor, instanţa de control judiciar a hotărât că instanţa de fond a analizat corect situaţia de carte funciară evidenţiată în încheierile de intabulare, precum şi celelalte înscrisuri depuse de părţi, stabilind judicios că, simpla notare în C.F. Sibiu a dreptului de proprietate asupra imobilului, fără să fie probat cu înscrierea în foile de proprietate şi fără încheierea de intabulare, nu dovedeşte dreptul de proprietate pretins de recurentul pârât.
Totodată, a reţinut instanţa de recurs, notarea nu s-a făcut în baza unui titlu, înscrisurile prezentate de recurentul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România reprezentând numai un început de dovadă scrisă, care, fiind contestată impunea completarea probatoriului cu încheierea de intabulare şi dovada înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate pe care l-ar fi avut asupra imobilelor retrocedate.
Dar înainte de a analiza aceste aspecte, trebuie precizat că motivul invocat nu întruneşte condiţiile textului de lege.
În sensul textului de lege, citat mai sus, „greşeală materială” înseamnă greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Cu alte cuvinte trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Deci, greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, circumscris tezei a II-a a art. 318 C. proc. civ. - instanţa a omis din greşeală să cerceteze unul dintre motivele de casare şi anume acela că a pronunţat o hotărâre cu apreciere greşită a probelor, se constată că şi acesta este neîntemeiat.
Din interpretarea textului de lege rezultă că omisiunea există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a discutat motivul de casare în hotărârea sa, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea motivelor, întrucât între ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, nefiind necesar a răspunde punct cu punct tuturor motivelor formulate.
Textul se referă deci la motive de casare, nu la argumente, care oricât de larg ar fi dezvoltate ele sunt totdeauna subsumate motivelor de recurs pe care le sprijină.
Contestatorul nu precizează în concret care motiv de recurs nu a fost analizat, susţinând generic faptul că instanţa a pronunţat soluţii în urma aprecierii greşite a probelor.
Din cele precizate anterior, rezultă că instanţa a făcut o analiză detaliată a motivelor invocate de recurenţi, răspunzând prin considerentele deciziei tuturor criticilor formulate de recurenţi.
Pe de altă parte, contestaţia în anulare, astfel cum este reglementată nu vizează greşeli de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural, acestea fiind motive de reformare a hotărârilor, posibilă doar în recurs.
Pentru toate aceste considerente, constatând nefondată contestaţia în anulare formulată, aceasta urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva Deciziei nr. 4232 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 380/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 396/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
