ICCJ. Decizia nr. 3930/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Decizii ICCJ 2010 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3930/2010

Dosar nr. 769/44/2010

Şedinţa publică din 5 iulie 2011

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrative şi fiscal, la data de 7 iunie a.c, reclamanţii S.M. şi C.D.S., au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, anularea pe cale de ordonanţă preşedinţială a următoarelor acte administrative:

- Ordinul nr. 69589 din 23 aprilie 2009, cu privire la eliberarea reclamantei S.M. din funcţia publică de conducere de Director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea.

- Ordinul nr. 69694 din 23 mai 2009, cu privire la numirea reclamantei S.M. în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior treapta 1 de salarizare în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea.

- Ordinul nr. 69590 din 23 aprilie 2009, cu privire la eliberarea reclamantului C.D.S. din funcţia publică de conducere de Director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea.

- Ordinul nr. 69696 din 23 mai 2009, cu privire la numirea reclamantului C.D.S. în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal treapta 1 de salarizare în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa.

- Ordinul nr. 1620 din 31 mai 2010, referitor la încetarea aplicabilităţii Ordinului Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1163 din 07 mai 2010 cu privire la exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea de către reclamantul C.D.S.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea aceleiaşi pârâte la emiterea ordinelor de repunere a reclamanţilor în funcţiile de conducere de directori executivi adjuncţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii, reclamanţii au învederat instanţei, în esenţă, că eliberarea din funcţie şi respectiv, numirea lor în alte funcţii publice s-a făcut în temeiul unui act normativ declarat ulterior neconstituţional.

Reclamanţii nu şi-au întemeiat în drept acţiunea, şi nici nu au argumentat admisibilitatea în speţă a procedurii speciale reglementate de art. 581 C. proc. civ.( Ordonanţa preşedinţială).

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, apreciind că nu se poate soluţiona o astfel de cerere pe calea procedurală indicată de reclamanţi, fără a se prejudicia fondul.

În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii, apreciind că ordinele de eliberare a reclamanţilor din funcţia de director executiv era în concordanţă cu disp. OUG nr. 37/2009 în vigoare la acel moment (23 aprilie 2009), în baza cărora funcţiile ocupate până atunci de reclamanţi erau desfiinţate.

La termenul de judecată din 9 septembrie, reclamanţii au învederat instanţei că doresc soluţionarea cererii pe calea dreptului comun, fără a indica însă vreun temei de drept pentru solicitarea de anulare a actelor administrative în discuţie.

Prin sentinţa nr. 204/F din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrative şi fiscal, a respins acţiunea reclamanţilor ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că în raport cu data emiterii ordinelor din 23 aprilie 2009, eliberarea din funcţie a reclamanţilor s-a făcut în conformitate cu disp. OUG nr. 37/2009 care în art. III prevedea desfiinţarea funcţiilor ocupate de reclamanţi.

Faptul că, ulterior, respectivele dispoziţii din actul normativ indicat mai sus au fost declarat neconstituţionale este irelevant în cauză, a stabilit Curtea, deoarece deciziile Curţii Constituţionale nu retroactivează. Astfel, reglementările constituţionale şi legale din România prevăd expres efectul ex nune al deciziilor Curţii Constituţionale în art. 147 alin. (8) din Constituţie şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Instanţa de fond a apreciat că aplicarea principiului neretroactivităţii în cadrul deciziilor Curţii Constituţionale are la bază considerentul că eventualele efecte ex tune ar bulversa situaţiile juridice apărute sub imperiul legii care îşi încetează aplicabilitatea în urma declarării neconstituţionalităţii, încălcându-se astfel principiul securităţii raporturilor juridice.

Prezumţia de neconstituţionalitate este înlăturată numai odată cu Decizia Curţii Constituţionale, de aceea aplicarea legii în perioada dintre intrarea ei în vigoare şi constatarea neconstituţionalităţii nu poate fi înlăturată, deoarece ar determina afectarea gravă a drepturilor persoanelor dobândite în temeiul legii respective.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii S.M. şi C.D.S., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 147 din Constituţia României, în legătură cu efectele Deciziilor Curţii Constituţionale.

Declararea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe produc întotdeauna efecte asupra actelor administrative individuale emise în executarea actelor normative declarate neconstituţionale.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, însă, aşa cum se desprinde din acest text, după publicarea în Monitorul Oficial, fără a produce efecte retroactive asupra unor cauze definitive soluţionate, aflate sub autoritatea lucrului judecat, deciziile Curţii Constituţionale produc efecte în cauzele aflate în curs de soluţionare, aşa cum este cazul în speţa de faţă, sau care se vor soluţiona pe viitor.

Au mai susţinut recurenţii că lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora.

Totodată recurenţii au invocat practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că "neconstituţionalitatea ordonanţei reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ emis în vederea punerii în executare a acestei ordonanţe - prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere a unui serviciu deconcentrat şi eliberarea din funcţie a persoanei care a ocupat postul respectiv.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanţii S.M. şi C.D.S., au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, anularea următoarelor acte administrative:

Temeiul juridic al ordinelor contestate nr. 69589 din 23 aprilie 2009 şi nr. 69590 din 23 aprilie 2009, de eliberare a reclamanţilor din funcţiile publice de conducere îl constituie, aşa cum rezultă în mod explicit din preambulul ordinelor, în principal, prevederile OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii, se impune prezentarea următoarelor consideraţii cu privire la instituţia juridică a excepţiei de neconstituţionalitate şi la efectele acesteia, care îşi găsesc aplicarea în speţă.

Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Drept urmare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.

Or, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.

Cu privire la acest aspect, este semnificativă Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999, în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.

De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.

In considerentele deciziilor sus menţionate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.

In plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.

Acelaşi text de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi legale declarate neconstituţionale.

După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate de reclamanţi au avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Drept urmare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea reclamanţilor din funcţia publică pe care o deţineau, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.

Tot astfel, legalitatea actelor contestate în cauză nu poate fi susţinută nici de argumentul privind neretroactivitatea deciziei Curţii Constituţionale, având în vedere că, în interpretarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, însă, aşa cum se desprinde din acest text, după publicarea în Monitorul Oficial, produc efecte în cauzele aflate în curs de soluţionare, aşa cum este cazul în speţa de faţă, sau care se vor soluţiona pe viitor, fără a produce efecte retroactive asupra unor cauze definitive soluţionate, aflate sub autoritatea lucrului judecat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reţine că actele şi măsurile adoptate în baza OUG nr. 37/2009 sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al acestei ordonanţe şi, în consecinţă, se impun a fi anulate.

In ceea ce priveşte Ordinul nr. 69694 din 23 mai 2009 şi Ordinul nr. 69696 din 23 mai 2009 de numire a reclamanţilor în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, în cadrul D.S.V.S.A. Vrancea, Înalta Curte urmează a proceda şi la anularea acestor ordine.

Acestea au fost emise urmare eliberării reclamanţilor din funcţiile de conducere deţinute, în baza unui act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituţionale iar opţiunea reclamanţilor, de a fi trecuţi pe o altă funcţie publică, a fost impusă de desfiinţarea funcţiei deţinute.

Nu se poate inversa raportul de cauzalitate între ordinele de eliberare din funcţie şi opţiunea de a trece pe o funcţie de execuţie, acreditând ideea că voinţa reală a reclamanţilor a fost în sensul modificărilor raporturilor de serviciu.

In ceea ce priveşte desfiinţarea funcţiilor publice deţinute se retine că măsura contravine Constituţiei.

Relativ la Ordinul nr. 1620 din 31 mai 2010, privind încetarea aplicabilităţii Ordinului Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1163 din 07 mai 2010 de exercitare, cu caracter temporar, a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea de către reclamantul C.D.S., Înalta Curte constată că acest reclamant nu a adus critici de nelegalitate a acestui ordin.

In consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va anula Ordinele Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 69589 din 23 aprilie 2009 şi nr. 69694 din 23 mai 2009 privind pe reclamanta S.M. precum şi Ordinele Preşedintelui A.N.S.V.S.A nr. 69590 din 23 aprilie 2009 şi nr. 69696 din 23 mai 2009 privind pe reclamantul C.D.S., va dispune reintegrarea reclamanţilor în funcţiile deţinute, cu plata drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei publice de conducere, începând cu data de 14 ianuarie 2010 şi până la reintegrarea efectivă.

Totodată va respinge capătul de cerere privind anularea Ordinului Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1620 din 31 mai 2010 şi va obliga intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de S.M. şi C.D.S. împotriva sentinţei nr. 204 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică, în tot hotărârea atacată în sensul că admite acţiunea reclamanţilor astfel cum a fost precizată.

Anulează Ordinele Preşedintelui A.N.S.V.S.A nr. 69589 din 23 aprilie 2009 şi nr. 69694 din 23 mai 2009 privind pe reclamanta S.M. precum şi Ordinele Preşedintelui A.N.S.V.S.A nr. 69590 din 23 aprilie 2009 şi nr. 69696 din 23 mai 2009 privind pe reclamantul C.D.S.

Dispune reintegrarea reclamanţilor în funcţia publică de conducere - director executiv adjunct la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea, deţinută anterior.

Dispune la obligarea intimatei pârâte la acordarea drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei publice de conducere - director executiv adjunct, către reclamanţi, începând cu data de 14 ianuarie 2010 şi până la reintegrarea efectivă.

Respinge capătul de cerere privind anularea Ordinului Preşedintelui A.N.S.V.S.A nr. 1620 din 31 mai 2010 formulat de reclamantul C.D.S.

Obligă intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi în cuantum de 2108 lei.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3614/2010. Contencios. Litigiu privind...		ICCJ. Decizia nr. 408/2010. Contencios →

ICCJ. Decizia nr. 3930/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3930/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs