ICCJ. Decizia nr. 3614/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3614/2010
Dosar nr. 4575/2/2009
Şedinţa de la 19 august 2010
Asupra conflictului de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.R. a chemat în judecată pârâţii A.N.R.P. şi Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea pârâţilor să-i plătească suma de 26.350 euro la care are dreptul în baza raportului de evaluare, a unui teren de 0,170 ha. situat în comuna Ogrezeni, judeţul Giurgiu, trecut în proprietatea statului.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în luna februarie 2009 a notificat A.N.R.P. pentru a-i plăti suma de bani la care are dreptul, iar în luna aprilie 2009 i s-a răspuns prin adresa din martie 2009 că nu poate fi emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire întrucât nu s-a parcurs toată metodologia eliberării acesteia.
Reclamanta a menţionat că suma de bani pe care o solicită, reprezintă contravaloarea terenului trecut abuziv în proprietatea statului care nu a putut fi restituit în natură şi cu toate că toată documentaţia se află la A.N.R.P., acesta nu a despăgubit-o până în prezent.
Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că Decizia de acordare a despăgubirilor se emite de Comisia Centrală în urma parcurgerii procedurii administrative prev. de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pe fondul cauzei a arătat că a fost emisă Decizia nr. 7905/FF din 7 iulie 2009 reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei.
Pârâtul M.F.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii întrucât în materia contenciosului administrativ M.F.P. nu poate sta în judecată decât în condiţiile prevăzute de acte normative speciale şi prin autorităţile publice despre care se prevede în mod expres că reprezintă statul român în acele litigii.
A fost invocată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât motivarea cererii de chemare în judecată nu cuprinde nicio referire la Statul Român prin M.F.P., astfel încât indicarea acestuia printre pârâţii în contradictoriu cu care înţelege reclamanta să se judece, nu conduce automat la a-i conferi calitatea procesuală.
S-a invocat, de asemenea, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. în reprezentarea Statului Român, în raport cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 247/2005 conform cărora litigiile se soluţionează în contradictoriu cu statul reprezentat prin C.C.S.D., precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită chemarea în judecată şi a C.C.S.D., iar ulterior emiterii Deciziei nr. 7905/FF din 7 iulie 2009 reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 94.620 ron, a menţionat că renunţă la chemarea în judecată a acestei pârâte, solicitând obligarea A.N.R.P. la plata sumei de 94.620 ron.
Prin sentinţa civilă nr. 115 din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând în esenţă că analiza de legalitate a actelor administrative ale A.N.R.P. în materia despăgubirilor stabilite de legile reparatorii (Legea nr. 9/1998, Legea nr. 290/2003, Legea nr. 247/2005), revine în primă instanţă Tribunalului.
La rândul ei şi această instanţă, prin încheierea pronunţată la data de 27 mai 2010 în dosarul nr. 4575/2/2009, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut în hotărâre următoarele considerente:
Prin acţiunea dedusă judecăţii, astfel cum a fost precizată la 18 noiembrie 2009 reclamanta a chemat în judecată A.N.R.P. şi Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 94.620 lei stabilită conform Deciziei nr. 7905/FF din 7 iulie 2009 emisă de C.C.S.D. şi reclamând, în esenţă, refuzul nejustificat, în opinia sa, al acestora de a-i achita suma respectivă, învestind cu soluţionarea acestei cereri Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cum prin acţiunea formulată, partea reclamă refuzul nejustificat al autorităţii iar pârâta, A.N.R.P. reprezintă o autoritate centrală, organizată la nivel naţional, competenţa de a analiza legalitatea actelor administrative ale acestei instituţii revine, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile în care, nicio altă lege organică nu prevede derogări, în sensul de a stabili competenţa tribunalelor în litigiile având ca obiect actele administrative ale A.N.R.P.
În acest sens, a mai susţinut Tribunalul, nu se poate susţine incidenţa dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 şi nici a celor prevăzute de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, acestea având în vedere strict hotărârile Comisiilor centrale constituite în vederea aplicării acestor legi, derogările la care se face referire în articolele anterior menţionate neputându-se extinde şi asupra actelor A.N.R.P., constituită cu alte atribuţii, conform Legii nr. 247/2005.
Pentru aceleaşi considerente nu poate fi reţinută nici aplicabilitatea dispoziţiilor din Titlul I al Legii nr. 247/2005, ce se referă la modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001, art. II şi III neavând în niciun caz în vedere acte ale A.N.R.P., pentru a putea fi socotite derogări în sensul avut în vedere de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Sesizată în condiţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului constată că instanţa competentă să soluţioneze pricina este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ulterior precizată, reclamanta S.R. a chemat în judecată pârâţii A.N.R.P. şi Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 94.620 ron potrivit dispoziţiilor deciziei nr. 7905, emisă de C.C.S.D. şi reprezentând titlul de despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 0,170 ha, situat în comuna Ogrezeni, judeţul Giurgiu şi trecut în proprietatea statului.
S.R. a reclamat refuzul A.N.R.P. de a-i achita despăgubirile anterior menţionate.
Acest pretins refuz reprezintă un act administrativ asimilat, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aşa cum de altfel a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din aceeaşi Lege nr. 554/2004 „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", alin. (3) al aceluia articol dispunând că „reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".
În cauză, autoritatea chemată în judecată, respectiv A.N.R.P. este, potrivit art. 1 alin. (1) din HG nr. 363/2005, organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
În aceste condiţii competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel de la domiciliul reclamantei.
Dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 şi cele prevăzute de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, au în vedere strict hotărârile Comisiilor centrale constituite în vederea aplicării acestor legi, derogările la care se face referire în articolele anterior menţionate neputându-se extinde şi asupra actelor A.N.R.P., constituită cu alte atribuţii, conform Legii nr. 247/2005.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) C. proc. civ. stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe S.R., A.N.R.P. şi Statul Român, prin M.F.P., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3601/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3615/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
