ICCJ. Decizia nr. 3986/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3986/2010
Dosar nr. 6244/2/2009
Şedinţa publică de Ia 30 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii, personal auxiliar de specialitate şi conex la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, au chemat în judecată pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 274 din 3 iulie 2009 emisă de Procurorul General de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii au arătat că prin această decizie a fost suspendată aplicarea Ordinului nr. 89 din 04 martie 2009, motivat de faptul că prin adresa nr. 293378/2009 Ministerul Finanţelor Publice a comunicat suspendarea plăţii sportului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică întrucât această plată ar intra sub incidenţa OUG nr. 71/2009 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, drepturi devenite executorii până la 31 decembrie 2009.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii întrucât ordinul a fost deja suspendat de Curtea de Apel Bucureşti şi fiind vorba despre un act administrativ unilateral cu caracter normativ, odată pronunţată suspendarea acestuia lipseşte actul de efecte juridice în totalitatea sa.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii faţă de neîndeplinirea cumulativă acelor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 288 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins acţiunea reclamanţilor faţă de acest pârât, a respins excepţia lipsei de obiect, a admis cererea formulată de reclamanţi şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 274 din 03 iulie 2009 emis de Procurorul General de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut ca fiind neîntemeiată excepţia lipsei de obiect, în condiţiile în care reclamanţilor nu le-a fost plătit acest spor după suspendarea executării Ordinului de către instanţa menţionată de pârât în întâmpinare, astfel că nu se poate considera că aceştia nu mai au interes pentru a solicita suspendarea executării actului administrativ.
Instanţa de fond a mai apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora pentru suspendarea executării unui act administrativ unilateral se cer îndeplinite cumulativ două condiţii şi anume: existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Împotriva acestei hotărâri, pârâţii Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se invocă excepţia lipsei de obiect în promovarea acţiunii, având în vedere că după data de 1 ianuarie 2010 s-a făcut aplicarea prevederilor art. 4 alin. (3) din anexa VI a Legii nr. 330/2009, fiind emis Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care practic a abrogat Decizia nr. 274 din 3 iulie 2009 a cărei suspendare se solicită.
Recurenţii au mai apreciat că instanţa de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actului administrativ atacat, depăşind astfel atribuţiile puterii judecătoreşti prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraţilor, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Instanţa de fond a considerat că prima condiţie, cea a cazului bine justificat este îndeplinită prin existenţa unei îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actelor atacate raportat la prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care „drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Referitor la acest aspect, recurenţii consideră că instanţa s-a aflat în eroare, deoarece prin Decizia Procurorului General nr. 274 din 3 iulie 2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plăţii acestora, mai precis o amânare a plăţii drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în condiţiile şi termenele stabilite de OUG nr. 71/2009.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte constată că excepţia lipsei de obiect a acţiunii astfel cum aceasta a fost invocată şi motivată prin cererea de recurs, este neîntemeiată. Astfel, se reţine că, în speţă, nu are relevanţă faptul că pe parcursul judecării cauzei a intrat în vigoare Legea unică a salarizării, deoarece Decizia a cărei suspendare se solicită priveşte drepturi de natură salarială pe care reclamanţii le aveau câştigate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009. În acest context, măsura suspendării executării actului administrativ are evident caracter retroactiv, iar în eventualitatea admiterii acţiunii de anulare, reclamanţii vor avea dreptul la plata drepturilor salariale retroactiv, încă de la momentul emiterii deciziei de înlăturare a acestor drepturi. Or, instituţia abrogării deciziei printr-un act administrativ ulterior emis de aceeaşi autoritate produce efecte numai pentru viitor, şi oricum acest nu are nici o relevanţă faţă de scopul juridic urmărit de reclamanţi prin cererea dedusă judecăţii.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediată şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a se analiza, pe fond conţinutul actului administrativ.
În cauza de faţă, instanţa de fond a legat, în mod corect, existenţa cazului bine justificat de susţinerile reclamanţilor referitoare la netemeinicia şi nelegalitatea considerentelor de fapt şi de drept, care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 274 /03.07.2009, iar faptul că în conţinutul actului administrativ atacat nu se face nici o referire la vreunul din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reuşeşte să creeze o aparenţă de nelegalitate asupra actului administrativ.
Aşadar, nu se poate susţine că nu există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, atât timp cât prin emiterea acestuia se suspendă plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Instanţa de fond a considerat că neplata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică determină o pagubă concretă în patrimoniul reclamanţilor, constând în diminuarea indemnizaţiilor acestora în mod considerabil.
Aspectul că, în faţa primei instanţe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului administrativ, în sensul că a invocat incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 71/2008 nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalităţii actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conţinutul actului administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii acestuia.
A două condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente, prin punerea în executare a actului administrativ.
Pe de altă parte, prezumţia de legalitate a unui act administrativ este dată şi de modul în care autoritatea publică emitentă înţelege să îşi desfăşoare activitatea de administraţie în regim de putere publică, potrivit competenţei legale ce îi revine, activitate care se reflectă în actele emise şi care trebuie să denote stabilitate şi continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale.
Iminenţa pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activităţii sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, această condiţie este îndeplinită în cauză, având în vedere că o consecinţă imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar lipsi pe reclamanţi de mijloacele financiare suficiente existenţei, iar afirmaţiile pârâtei în sensul că reclamanţii cunoşteau faptul că includerea sporului de 50% în indemnizaţie are caracter temporar nu a fost dovedită prin nici o probă administrată în cauză.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 288 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3987/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3982/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
