ICCJ. Decizia nr. 4176/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4176/2010

Dosar nr. 3/36/2010

Şedinţa publică din 7 octombrie 2010

Asupra cauzei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 37/CA din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a anulat ca netimbrată contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I. în contradictoriu cu intimata U.E., reţinând că, deşi legal citat pentru termenul de judecată din 03 februarie 2010 cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 10 RON şi 0,30 RON timbru judiciar, contestatorul nu s-a conformat dispoziţiei instanţei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că a achitat în totalitate taxele judiciare de timbru solicitate de instanţă.

Înalta Curte, constată că, deşi conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare recurentul a fost citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 RON, datorată potrivit art. 11 alin. (1) teza I coroborat cu art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, şi a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, acesta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.

Conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995 şi va anula, ca netimbrat, recursul declarat de B.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de B.I. împotriva Sentinţei civile nr. 37/CA din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4176/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs