ICCJ. Decizia nr. 4161/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4161/2010
Dosar nr.288/44/2010
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 105 din 30 martie 2010 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC G.C. SRL în contradictoriu cu pârâte Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila - A.F.P. - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. 25832 din 15 ianuarie 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila, până la soluţionarea cauzei pe fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în cauza dedusă judecăţii, reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente.
Instanţa de fond a apreciat că blocarea conturilor reclamantei pentru suma de 1.149.013 RON poate constitui un motiv serios pentru blocarea sa financiară şi neputinţa de a-şi mai realiza obiectul de activitate. O asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare şi în planul achitării altor datorii fiscale precum şi a drepturilor salariale ale angajaţilor săi.
Reclamanta a achitat cu recipisa de consemnare din 23 martie 2010 cauţiunea fixată în sumă de 7.600 RON.
Împotriva Sentinţei civile nr. 105 din 30 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs în termen legal Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Brăila, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi urmarea rejudecării pricinii, respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale ca nefondată.
A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 85 alin. (1) lit. b), art. 86, art. 88, art. 205, art. 215 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
S-a arătat, cât priveşte cererea de suspendare a executării Raportului de inspecţie fiscală nr. 25832 din 15 ianuarie 2010, că cererea în discuţie este fără obiect, întrucât potrivit dispoziţiilor legale numai Decizia de impunere reprezintă titlu de creanţă şi numai acest act administrativ poate fi atacat în condiţiile art. 205 sau suspendat în baza art. 215 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Cererea de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 a fost considerată ca fiind nefondată, motivându-se că emiterea actului administrativ fiscal atacat s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar paguba iminentă şi presupusa prejudiciere a reclamantei nu este dovedită cu probe. În plus, recurenta a precizat că faptul că reclamanta are salariaţi şi contracte în derulare nu reprezintă un caz bine justificat în accepţiunea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, şi nu este un motiv temeinic invocat şi probat pentru prevenirea unei pagube iminente.
Recursul este nefondat.
În general, se recunoaşte că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlul executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuşi, o situaţie de excepţie aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Prin „cazuri bine justificate" se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare). Pe de altă parte, în condiţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2) - (7) din legea contenciosului administrativ.
Prima instanţă a reţinut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispus în mod întemeiat, prin sentinţa recurată, admiterea cererii reclamantei şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Prin Decizia de impunere nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila, contestată de reclamant prin intermediul căii administrative de atac prevăzută de dispoziţiile art. 205 şi următoarele C. proCod Fiscal, s-a stabilit în sarcina societăţii reclamante, pe baza constatărilor din Raportul de inspecţie fiscală nr. 25832 din 15 ianuarie 2010, obligaţia de plată a sumei totale de 1.149.013 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar (369.648 RON), accesorii aferente impozitului pe profit suplimentar (163.754 RON), taxa pe valoarea adăugată suplimentară (438.957 RON) şi accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată suplimentară (186.654 RON). Suspendarea executării actului administrativ fiscal în discuţie se impune, în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, care este îndeplinită atât condiţia cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţia administrativă şi prin acţiunea în contencios administrativ formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalităţii deciziei de impunere fiscală) cât şi cerinţa prevenirii unei pagube iminente (deoarece, prin raportare la contractele de leasing financiar pentru achiziţionarea de utilaje, executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la imposibilitatea desfăşurării activităţii economice pe mai departe şi i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).
În aceste condiţii, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila împotriva Sentinţei civile nr. 105 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila, împotriva sentinţei civile nr. 105 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4176/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4149/2010. Contencios → |
|---|
