ICCJ. Decizia nr. 428/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 428/2010
Dosar nr. 355/64/2009
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Reclamanta SC R.O. SA a chemat în judecată A.N.A.F. prin D.G.S.C. şi A.N.A.F. - D.G.A.M.C., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună anularea deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009 emisă de D.G.S.C. din cadrul pârâtei, privind soluţionarea contestaţiei depusă de către SC R.O. SA înregistrată la D.G.S.C. din 21 aprilie 2009 ca fiind nelegală, netemeinică şi emisă cu rea credinţă de către pârâtă.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că din cronologia desfăşurării evenimentelor nu rezultă în nici un caz intenţia sa de a renunţa la drepturile recunoscute de lege în ceea ce priveşte contestarea Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008 emisă de A.N.A.F., prin D.G.A.M. Contribuabili şi prin care aceasta să conducă la anularea de către instanţă a unui act administrativ emis de pârâta A.N.A.F. cu rea credinţă, nelegal şi prejudiciabil pentru ea.
A mai arătat că prin cererea nr. 246 din 19 noiembrie 2007 a solicitat restituirea sumei de 5.766.188,55 lei sumă datorată de pârâtă ca urmare a anulării definitive şi irevocabile a unui act de control nelegal. Prin Decizia nr. 1509 din 25 martie 2008 s-a admis pentru restituire sau compensare numai suma de 4.274.125 lei, nepronunţându-se cu privire la diferenţa de 1.492.063 lei şi neprecizând temeiul şi motivele pentru care nu s-a restituit întreaga sumă solicitată, motiv pentru care societatea a formulat şi depus contestaţia din 15 aprilie 2008.
3. Apărările formulate de pârâta A.N.A.F.
Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece reclamanta a optat pentru renunţarea la procedura administrativ-jurisdicţională reglementată de dispoziţiile Titlului IX din cadrul C. proc. fisc. în ceea ce priveşte contestaţia din 15 aprilie 2008 formulată împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008.
Prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată permit renunţarea părţii la procedura administrativ-jurisdicţională.
Deşi nu s-au menţionat expres dispoziţiile art. 208 C. proc. fisc. drept temei al renunţării, referirea expresă la dispoziţia Titlului IX în integralitatea sa, conduce la concluzia că reclamanta a înţeles să renunţe la calea administrativă de atac, respectiv la contestaţie.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 99/F din 17 iunie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus anularea Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009 emisă de pârâtă, luând totodată act de faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de fond.
Instanţa de fond a reţinut că prin notificarea respectivă reclamanta nu şi-a manifestat voinţa expresă şi reală de a-şi retrage contestaţia conform art. 208 C. proc. fisc. Manifestarea sa expresă de voinţă a fost aceea de a aduce la cunoştinţă organului fiscal că nu mai aşteaptă după un an soluţionarea contestaţiei de către organul fiscal competent şi că se va adresa instanţei de judecată pentru realizarea drepturilor.
Instanţa de fond a mai reţinut că înscrisul intitulat „notificare” nu reprezintă o cerere de renunţare la judecarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2009 emisă de D.G.A.M.C. şi că reclamanta a făcut o confuzie între calea administrativă de atac şi procedura administrativ-jurisdicţională.
6. Recursul formulat de pârâta A.N.A.F.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă consideră că au fost aplicate în mod greşit prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, precum şi cele ale art. 208 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Notificarea formulată de reclamantă trebuie privită în sensul că aceasta a înţeles să renunţe la procedura administrativ-jurisdicţională reglementată de dispoziţiile Titlului IX din cadrul C. proc. fisc.
Chiar dacă reclamanta nu a menţionat expres prevederile art. 208 C. proc. fisc. drept temei al renunţării sale, referirea Titlului IX în integralitatea sa conduce în mod evident la concluzia că a înţeles să renunţe la calea administrativă de atac prevăzută de acesta, iar instanţa de fond era obligată să constate valabilitatea „notificării”.
7. Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă SC R.O. SA.
Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
7.1. Din conţinutul notificării rezultă faptul că reclamanta nu a comunicat recurentei o retragere a contestaţiei în temeiul dispoziţiilor art. 208 C. proc. fisc. ci a făcut cunoscut acesteia că, urmare a culpei exclusive a recurentei, înţelege să renunţe la procedura administrativă derulată în faţa recurentei şi să continue demersurile la instanţa de contencios administrativ competentă.
7.2. Distincţia operată de recurentă cu privire la caracterul termenului de 45 de zile reglementat de dispoziţiile art. 70 C. proc. fisc. şi anume, termen de recomandare sau de decădere, este o falsă problemă care nu are legătură cu obiectul cererii deduse judecăţii.
7.3. La data emiterii Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009, recurenta fusese deja citată, primire acţiunea introductivă şi înscrisurile anexate, fusese reprezentată la primul termen de judecată al Dosarului nr. 229/64/2009 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, dosar ce are ca obiect judecarea cererii în raport de care recurenta pretinde că societatea intimată ar fi renunţat prin intermediul deciziei atacate.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
2. Litigiul a fost declanşat de confuzia reclamantei între calea de administrativă de atac prevăzută de Codul de procedură fiscală în Titlul IX şi procedura administrativ-jurisdicţională prevăzută în Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, la art. 6 alin. (4).
Aceeaşi confuzie a fost sesizată şi de către judecătorul fondului, care în mod corect, a admis acţiunea reclamantei.
3. Notificarea comunicată de către societatea intimată recurentei, este în sensul de renunţare la procedura administrativ-jurisdicţională reglementată de dispoziţiile Titlului IX C. proc. civ. şi de continuare a demersurilor în faţa instanţelor de contencios administrativ competente, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Titlul IX C. proc. civ. nu prevede însă o procedură administrativ-jurisdicţională ci o cale administrativă de atac, prealabilă şi obligatorie, acţiunii în instanţă.
Prevederile Titlului IX sunt similare celor înscrise la art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, având rolul de plângere prealabilă sau recurs administrativ.
Intimata-reclamantă, în ipoteza renunţării la calea administrativă de atac, nu mai are posibilitatea formulării acţiunii în justiţie împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008.
4. Dacă reclamanta s-a aflat în confuzie asupra celor două prevederi, recurenta-pârâtă a dat dovadă, la emiterea Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009, de rea-credinţă.
Astfel, deşi în notificare se arăta expres că se renunţă la procedura administrativ-jurisdicţională, recurenta ia act de renunţarea la contestaţia formulată împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2009, în temeiul art. 208 alin. (1) C. proc. civ.
Deşi recurenta cunoaşte că procedura Titlului IX C. proc. fisc. nu este o procedură administrativ-jurisdicţională, iar consecinţele renunţării la aceasta nu sunt în sensul posibilităţii intentării unei acţiuni în justiţie, emite o deciziei întemeiată pe o altă prevedere legală decât cea invocată de societate - art. 208 alin. (1) C. proc. fisc.
5. Motivele de recurs formulate sunt contradictorii şi de natură a menţine reaua-credinţă a recurentei.
Recurenta afirmă că la pronunţarea deciziei a fost avută în vedere „notificarea” prin care intimata a renunţat la procedura administrativ-jurisdicţională, însă au fost aplicate prevederile art. 208 alin. (1) C. proc. fisc., ce reglementează instituţia retragerii contestaţiei.
Raţionamentul recurentei este incorect atât din punct de vedere legal, cât şi din punctul de vedere al atitudinii faţă de contribuabil.
Nu se pot aplica dispoziţiile legale cele mai apropiate, dar fără legătură cu cererea formulată, deşi reclamanta a arătat expres că renunţă la contestaţie în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Un comportament corect din partea recurentei ar fi fost acela de atenţionare a societăţii contestatoare asupra inadmisibilităţii aplicării dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată şi obligaţia ca aceasta să-şi precizeze cererea.
6. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 99/F din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 414/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 431/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
