ICCJ. Decizia nr. 440/2010. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 440/2010
Dosar nr. 2312/2/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenţei solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa în cauză să dispună anularea deciziei pârâtului nr. 15 din data de 12 martie 3008 sau, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii contravenţionale aplicate prin aceasta.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că, prin Decizia contestată, SC M.E. SRL a fost sancţionată cu amendă contravenţională în sumă de 49.231.049,79 lei pentru săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale.
De asemenea, reclamanta susţine că Decizia aflată în discuţie este nelegală, întrucât sancţiunea contravenţională i-a fost aplicată după împlinirea termenului de prescripţie de 6 luni, prevăzut de art. 13 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002.
Pe de altă parte, reclamanta precizează faptul că justifică un interes în promovarea acţiunii în contencios administrativ, întrucât este parte a grupului A.&D.P., alături de A.&D.P.H. SRL şi SC M.E. SRL, iar acest grup a încheiat în anul 2006 un contract de credit bancar cu un sindicat format din 11 bănci. Acest contrat prevede că nivelul de îndatorare depinde de nivelul profitabilităţii operaţionale a întregului grup, iar acest nivel este în mod grav afectat de sancţionarea unui membru al grupului.
În plus, reclamanta arată şi faptul că preţul acţiunilor A.&D.P.H. NV Olanda, societatea mamă a SC M.E. SRL şi SC S. SRL, este afectat în mod serios de amenda aplicată în cauză; totodată, acest fapt se răsfrânge şi asupra raportului reclamantei cu investitorii de pe piaţa de capital.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 362 din 3 februarie 2009, a respins acţiunea reclamantei ca fiind introdusă de o persoană care nu justifică un interes.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că reclamanta nu justifică un interes născut şi direct, întrucât reducerea limitei de creditare invocată de aceasta nu este decât o probabilitate.
În acelaşi timp, în concepţia primei instanţe, doar în mod indirect se ajunge la o posibilă vătămare a drepturilor şi intereselor reclamantei, în situaţia în care partenerii comerciali înţeleg să pună în aplicare clauzele contractuale.
În ceea ce priveşte scăderea preţului acţiunilor societăţii A.&D. P.H. NV Olanda, judecătorul fondului a apreciat că interesul reclamantei nu este unul direct, ci indirect, iar acesta decurge din raporturile pe care le are cu societatea din Olanda şi cu societatea sancţionată.
Referitor la activitatea farmaciilor S., prima instanţă a menţionat faptul că raporturile furnizor-client, care există între societatea sancţionată şi reclamanta din prezenta cauză, nu justifică promovarea prezentei acţiuni.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 3041 şi art. 313 C. proc. civ., recurenta arată că justifică un interes născut, actual, direct, că acesta este consecinţa emiterii deciziei nr. 15/2008 şi urmăreşte protejarea drepturilor sale.
În opinia recurentei, interesul său în anularea actului administrativ contestat este alcătuit din trei componente: M. este asociat al S.; M. este principalul furnizor al S.; atât M. cât şi S. sunt părţi ale contractului de împrumut bancar, în virtutea căruia neîndeplinirea unor parametri economico-financiari de către oricare dintre părţile împrumutate atrage obligativitatea returnării împrumutului de către toţi cei împrumutaţi.
Recurenta concluzionează în sensul că prin promovarea prezentei acţiuni urmăreşte în mod direct conservarea propriului patrimoniu şi doar indirect pe cel al M.
Intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefundat (filele 24-26 dosar).
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia lipsei de interes a recurentei-reclamante în promovarea prezentei acţiuni în contencios administrativ este corectă.
Astfel, prin ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 157 din 7 iulie 2005, s-a declanşat o investigaţie pe piaţa insulinei din România, în urma căreia s-a constatat că între E.L.E. SA, pe de o parte, şi SC „A.& A.M." SRL, SC R.P. SRL şi SC M.E. SRL, pe de altă parte, s-a încheiat o înţelegere anticoncurenţială având ca obiect împărţirea pieţei. Înţelegerea a constat în împărţirea portofoliului de produse pentru diabet al E.L. şi a condus la eliminarea concurenţei între cei trei distribuitori cu privire la insulinele umane şi analogii de insulină umană E.L. Prin intermediul acestei înţelegeri, E.L.E. SA a alocat SC „A.& A.M." SRL gama de insuline umane Humulin, SC R.P. SRL gama de analogi de insulină umană Humalog şi SC M.E. SRL antidiabeticul oral Actos. Înţelegerea a funcţionat pe o perioadă de 2 ani, în perioada aprilie/mai 2003 – 20 mai 2005.
Prin Decizia Plenului Consiliului Concurenţei nr. 15 din 12 martie 2008, s-a constatat că înţelegerea dintre E.L.E. SA, SC R.P. SRL şi SC M.E. SRL încalcă prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, republicată, motiv pentru care societăţile în cauză au fost sancţionate cu amendă contravenţională, în baza art. 51 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.
Interesul recurentei de a promova acţiune în anularea deciziei anterior individualizate, faţă de care are doar calitatea de terţ, nu este justificat prin chiar natura relaţiilor în care se găseşte această societate cu societatea sancţionată contravenţional, respectiv, apartenenţa la acelaşi grup, A.&D. P.
Pe acest aspect, este de remarcat faptul că, în motivarea cererii (a se vedea fila 4 dosar), recurenta susţine faptul că împreună cu A.&D.P.H. SRL şi SC M.E. SRL, este semnatara unui contract de credit bancar acordat de un grup de 11 bănci româneşti şi străine, contract în cadrul căruia cele trei societăţi, membre ale grupului A.&D. P., sunt avute în vedere „ca întreg, iar nu în mod individual."
Împrejurarea că recurenta şi societatea sancţionată fac parte din acelaşi grup conduce, într-adevăr, la concluzia că interesele lor sunt similare.
În condiţiile în care SC M.E. SRL (subiect pasiv al răspunderii contravenţionale) a formulat acţiune în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei Consiliului Concurenţei nr. 15 din 12 martie 2008 (a se vedea dosarul nr. 2183/2/2008 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal), Înalta Curte nu poate primi critica recurentei în sensul că aceasta justifică un interes propriu în anularea acestei decizii, tocmai în considerarea faptului că societăţile care alcătuiesc grupul sunt considerate „un întreg".
Ca atare, recurenta îşi poate proteja interesul prin acţiunea în contencios administrativ introdusă de SC M.E. SRL, în cadrul căreia poate formula o cerere de intervenţie accesorie.
În acest fel s-ar ajunge la o rezolvare unitară a speţei şi s-ar evita pronunţarea unor eventuale soluţii contradictorii cu privire la aceeaşi decizie administrativă.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C. „S." SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 362 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 435/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 442/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
