ICCJ. Decizia nr. 442/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 442/2010

Dosar nr. 21655/3/2008

Şedinţa publică din 29 ianuarie 201.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1625 din 15 iunie 2009, a admis recursurile declarate de Primăria Sectorului 3 Bucureşti, Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi de Municipiul Bucureşti, în contradictoriu cu B.G., Primăria Sectorului 1 Bucureşti şi Primăria Sectorului 6 Bucureşti şi a respins recursurile declarate de Primăria sectorului 5 Bucureşti, modificând în parte sentinţa atacată, în sensul menţinerii în sarcina recurenţilor pârâţi, în solidar, Primăria Sectorului 4 şi Primăria Sectorului 5, a obligaţiei de atribuire către reclamantul B.G., a unei locuinţe sociale conform art. 44 din Legea nr. 144/1996 şi a respingerii, ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti de a atribui reclamantului un spaţiu comercial sau de prestări servicii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că este greşită obligarea Primăriilor Sectoarelor 2 şi 3 Bucureşti de a înscrie reclamantul pe lista celor cu drept la locuinţă socială atâta vreme cât, potrivit probelor administrate în cauză, acesta nu a avut, până la data promovării acţiunii, domiciliu legal pe raza celor două sectoare.

S-a mai reţinut, cu privire la recursul declarat de Municipiul Bucureşti că, reclamantul este într-adevăr beneficiarul drepturilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004 dar numai în condiţiile reglementate prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 242/2005 privind întocmirea unei liste de priorităţi, listă pe care reclamantul nu figurează, hotărârea instanţei de fond fiind din acest punct de vedere nelegală şi netemeinică.

În sfârşit, s-a apreciat că intimatul reclamant îndeplineşte conform probatoriilor administrate în cauză, condiţiile legale pentru a beneficia de o locuinţă socială, aşa cum corect a reţinut prima instanţă şi pe cale de consecinţă sunt nefondate recursurile declarate de Primăriile Sectorului 4 şi 5 Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimatul reclamant B.G.

Recursul este inadmisibil.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare".

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Cum Decizia nr. 1625 din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind pronunţată în recurs şi prin urmare irevocabilă, Curtea urmează a admite excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză, urmând a-l respinge pentru acest motiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de B.G. împotriva deciziei nr. 1625 din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 442/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs