ICCJ. Decizia nr. 441/2010. Contencios

Decizii ICCJ 2010 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 441/2010

Dosar nr. 4519.1/59/200.

Şedinţa publică din 26 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor a chemat în judecată pe pârâţii Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut cultelor Religioase, Vicariatul Ortodox Sârb şi Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche, solicitând să se anuleze Decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de pârâta I pe seama pârâtelor II şi III, prin care s-a dispus retrocedarea nudei proprietăţi a imobilului compus din construcţie şi teren, situat în Moldova Veche, înscris în C.F. nr. 2800 cu nr.top. 101-102, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 119 din 24 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost admisă în partea acţiunea formulată şi precizată de către reclamant, a fost anulată Decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de pârâta I pe seama pârâtelor II şi III cu privire la dispoziţia de retrocedare a nudei proprietăţi a imobilului compus din construcţii, situat în localitatea Moldova Veche, înscris în C.F. nr. 2800 Moldova Veche cu nr. top 101-102. Totodată, prin aceiaşi hotărâre, instanţa a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Serviciul Român de Informaţii ca inadmisibilă şi a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată parţiale faţă de pârâtele Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche şi Vicariatul Ortodox Sârb Timişoara, în sumă de 250 lei reprezentând parte din onorariul de avocat.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele Vicariatul Ortodox Sârbesc din Timişoara şi Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche precum şi intervenientul Serviciul Român de Informaţii.

Prin Decizia civilă nr. 4453 din 20 noiembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 4519/59/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

In considerentele deciziei a reţinut că instanţa de fond în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. era datoare să observe că în speţă dispoziţiile legale aplicabile cu prioritate sunt cele menţionate de art. 1 din OUG nr. 94/2000 iar în mod special cele ale alin. (4) ale acestui articol.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de judecată era datoare să stabilească suprafaţa construcţiilor, a terenului necesar utilizării lor şi a celui afectat amenajărilor de utilitate publică întrucât modificând ea însăşi actul administrativ atacat trebuia să stabilească dacă şi în ce limite persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a terenului liber şi pentru ce suprafeţe de teren ocupat poate obţine măsuri reparatorii în echivalent. S-a reţinut totodată că o asemenea evaluare concretă a suprafeţelor era posibilă numai printr-o expertiză tehnică topo-cadastrală, pe care instanţa de fond în rejudecare are obligaţia să o dispună stabilind în concret drepturile pârâtelor. Instanţa de control judiciar a stabilit totodată că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de intervenţie formulată de Serviciul Român de Informaţii ca inadmisibilă pentru nerespectarea procedurii prealabile. Aceasta întrucât OUG nr. 94/2000 prevede o procedură specială de contestare a deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, şi anume contestaţia se introduce la instanţa de contencios administrativ în a cărei raza teritorială este situat imobilul, textul neprevăzând necesitatea îndeplinirii unei procedurii prealabile.

In rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 12 februarie 2008 sub nr. 4519.1/59/2004.

Având în vedere considerentele deciziei de casare mai sus expuse, Curtea a încuviinţat pentru părţi efectuarea expertizelor de specialitate topo - cadastrale şi construcţii. La dosarul cauzei s-au depus rapoartele de expertiză tehnică imobiliară şi raportul de expertiză topo - cadastrală precum şi răspunsul experţilor la obiecţiunile formulate de părţi la concluziile rapoartelor menţionate.

Prin sentinţa nr. 53 din 2 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE, în contradictoriu cu pârâţii PARORHIA ORTODOXĂ SÂRBĂ MOLDOVA VECHE, VICARIATUL ORTODOX SÂRBESC TIMIŞOARA, şi COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, şi cu intervenientul în interes propriu SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII.

A admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII şi în consecinţă a anulat Decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România în sensul că a respins cererea formulată de pârâtele Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche şi Vicariatul Ortodox Sârbesc Timişoara de retrocedare în natură a nudei proprietăţi a imobilului compus din construcţie şi teren situat în localitatea Moldova Veche, jud. Caraş-Severin, înscris în C.F. nr. 2800 a localităţii Moldova Nouă, nr. top 101-102.

A constatat dreptul de proprietate al intervenientei S.R.I. asupra cotei-părţi din imobilul - construcţie situat în localitatea Moldova Veche, jud. Caraş-Severin apartament nr. II, corp B, nr. top 101-102/2 în suprafaţă de 210, 21 mp şi dreptul pârâtelor Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche şi Vicariatul Ortodox Sârbesc Timişoara de a primi despăgubiri cu titlu de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul care face obiectul C.F. nr. 2800 Moldova Veche nr. top 101/102, în cuantum de 113.778, 39 lei (68,09 lei/mp), sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la data plaţii efective.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

I. Cu privire la excepţia privind tardivitatea introducerii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului, Curtea a constatat că reclamantul a invocat vătămarea unui drept recunoscut de lege, fiindu-i astfel deschisa calea contenciosului administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi că cererea a fost formulată in termenul legal, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât a luat cunoştinţa de Decizia a cărei nulitate se invoca, la data de 14 mai 2004.

Curtea a respins şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Vicariatului Ortodox Sârb faţă de împrejurarea că Decizia contestată a fost pronunţată ca urmare a cererii de retrocedare, înregistrată la data de 03 martie 2003 de către Vicariatul Ortodox Sârb Timişoara - Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche iar prin Decizia menţionată s-a dispus retrocedarea nudei proprietăţii a imobilului menţionat în cererea de chemare în judecată, Parohiei Ortodoxe Sârbe Moldova Veche - Vicariatul Ortodox Sârb Timişoara. Faţă de această situaţie de fapt, prin raportare şi la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 177/1998 Curtea a constatat că au calitate procesual pasivă atât Vicariatul Ortodox Sârbesc Timişoara cât şi Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche.

III. Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost admisă cererea de retrocedare formulată de pârâtele Vicariatul Ortodox Sârbesc Timişoara şi Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche şi s-a restituit acestora nuda proprietate a imobilului (construcţie şi teren) situat în judeţul Caraş-Severin, localitatea Moldova Veche şi individualizat în C.F. nr. 2800 a localităţii Moldova Veche, nr. top 101-102.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 157 din 04 aprilie 2006 pronunţată în dosarul nr. 1196/C/2004 al Judecătoriei Moldova Veche, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8 din 06 noiembrie 2006 a fost admisă acţiunea civilă formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor - I.P.J Caraş-Severin şi s-a constatat împrejurarea că toate construcţiile existente pe terenul înscris în C.F. nr. 2800 şi nr. 3253 Moldova Veche, parcelele nr. top 101-102 au fost edificate pe cheltuială efectivă a reclamanţilor, care deţin în administrare operativă terenurile şi clădirile.

Astfel fiind, Curtea a constatat că reclamantul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este cel care a edificat construcţiile individualizate în C.F. nr. 2800 şi nr. 3253 Moldova Veche, nr. top 101-102, aceste construcţii fiind retrocedate pârâtelor Vicariatul Ortodox Sârbesc Timişoara şi Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche prin Decizia nr. 152/2004 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Cum cu privire la acest aspect s-a statuat cu puterea lucrului judecat că reclamantul a edificat construcţiile mai sus menţionate, măsura dispusă de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în sensul restituirii către pârâtele Vicariatul Ortodox Sârbesc Timişoara şi Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche a nudei proprietăţi a imobilului cuprinzând şi construcţiile edificate pe terenul din C.F. nr. 2800 nr. top 101-102 Moldova Veche, este nelegală.

Având în vedere raportul de expertiză topo - cadastral, efectuat în dosarul cauzei, conform măsurilor dispuse de instanţa de recurs prin Decizia nr. 4453 din 20 noiembrie 2007, prin care s-a stabilit, cu referire la cele 3 corpuri de clădire şi anume corpul A nivel P + 1 E cu destinaţia de birouri, şi corpurile B şi C nivel P cu aceeaşi destinaţie, că sunt construcţii noi edificate în perioada 1986 - 1989, şi că şi în prezent sunt folosite cu destinaţia iniţial stabilită şi de asemenea că întreaga suprafaţă de teren înscrisă în C.F. nr. 2800 Moldova Veche este ocupată de clădiri fiind folosită în mod judicios şi eficient (construcţii, drumuri de acces, spaţii de parcare, trotuare, zone de protecţie, etc.) instanţa a statuat că acest teren nu poate fi restituit în natură ca spaţiu de teren liber.

Curtea a constatat că în acelaşi raport de expertiză s-a făcut menţiunea că imobilele-construcţii care au aparţinut pârâtelor au fost demolate - spălătoria veche, şcoala de la stradă precum şi internatul din curte, care au fost transformate şi adaptate cerinţelor, apreciindu-se însă că toate construcţiile edificate de către reclamant sunt noi.

Prima instanţă a luat în considerare dispoziţiile legale cuprinse în OUG nr. 94/2000, conform cărora restituirea în natură se poate dispune doar pentru partea de teren rămasă liberă. A apreciat că măsurile reparatorii prin echivalent pot fi acordate pentru terenul ocupat de construcţii noi, pentru cel necesar bunei utilizări a construcţiilor şi pentru cel afectat amenajărilor de utilitate publică.

A reţinut prima instanţă că ambele rapoarte de expertiză au concluzionat că pe terenul ce face obiectul discuţiei sunt edificate construcţii noi (acestea fiind folosite în prezent ca birouri, săli de conferinţă, săli de aşteptare public, depozit pentru armament şi alte locaţii specifice activităţii Ministerului Internelor şi Reformei Administrative) iar pe lângă acestea există drumuri de acces, spaţii de parcare, trotuare şi zone de protecţie precum şi conductele accesorii amenajărilor de utilitate publică, astfel că terenul vizat nu poate fi considerat ca fiind liber.

Faţă de concluziile rapoartelor de expertiză coroborate cu dispoziţiile legale incidente în materie, instanţa a constatat că prin Decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de către pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, au fost vătămate drepturile reclamantului precum şi ale intervenientului în interes propriu Serviciul Român de Informaţii prin măsura dispusă de retrocedare în natură a nudei proprietăţi a întregului imobil reprezentând construcţii şi teren.

Faţă de constatarea făcută, Curtea a apreciat că se impune anularea deciziei mai sus menţionate urmând să admită atât cererea formulată de reclamant cât şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Serviciul Român de Informaţii, constatând dreptul de proprietate al acestui intervenient asupra cotei - părţi din imobilul - construcţie situat în localitatea Moldova Veche, jud. Caraş-Severin apartament nr. II, corp B, nr. top 101-102/2 în suprafaţă de 210, 21 mp.

De asemenea, constatând că terenul ce face obiectul terenului C.F. nr. 2800 Moldova Veche nu poate fi considerat ca teren liber şi retrocedat în natură, Curtea a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din OUG nr. 94/2000 şi a stabilit în concret despăgubirile ce se cuvin pârâtelor ca echivalent pentru acest teren.

Pentru cuantificarea despăgubirilor ce se cuvin pârâtelor, Curtea a avut în vedere valoarea de piaţă statuată de către expert prin raportul de expertiză topo - cadastral ale cărui concluzii pe acest aspect au fost acceptate de toate părţile şi anume 68,09 lei/mp.

In ceea ce priveşte solicitarea formulată de către pârâte în sensul că instanţa să aibă în vedere la stabilirea valorii terenului a suprafeţei 410 mp, Curtea a constatat că suprafaţa înscrisă în cartea funciară este de 1671 mp, suprafaţă care a fost avută în vedere de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România în momentul în care a soluţionat cererea de retrocedare formulate de pârâtele Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche şi Vicariatul Ortodox Sârbesc Timişoara prin Decizia a cărui anulare se solicită.

Fată de această situaţie şi văzând că nu s-a rectificat cartea funciară în sensul de a se modifica suprafaţa care există în prezent înscrisă în C.F. cu suprafaţa reală invocată de către expert, Curtea a avut în vedere la stabilirea drepturilor concrete ale pârâtelor suprafaţa înscrisă în cartea funciară.

In privinţa solicitării pârâtelor de a constata că dreptul ce li se cuvine ar trebui inclusă suma de 148.500 lei reprezentând valoarea de circulaţie a imobilelor demolate - clădire şcoală, clădire internat şi spălătorie care au fiinţat pe terenul înscris în C.F. nr. 2800 Moldova Veche nr. top 101-102/1, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată faţă de dispoziţiile legale incidente în materie.

În consecinţă, a stabilit instanţa, limitele acordării eventualelor despăgubiri cuvenite pârâtelor sunt reglementate conform dispoziţiilor acestui act normativ. Instanţa a subliniat astfel, că art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000 prevede că „imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, conform art. 1 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, „sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

In speţă, pârâtele solicită însă acordarea de despăgubiri pentru o construcţie care a fost demolată şi care nu mai exista în natură la data formulării cererii de restituire.

Or, potrivit textului legal citat, nu sunt imobile, în sensul de OUG nr. 94/2000, decât „construcţiile existente în natură", iar nu şi construcţiile care au fost demolate.

In consecinţă, Curtea a admis cererea reclamantului şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Serviciul Român de Informaţii, constatând dreptul de proprietate al acestuia asupra imobilului construcţie situat în localitatea Moldova Veche, jud. Caraş-Severin apartament nr. II, corp B, nr. top 101-102/2 în suprafaţă de 210, 21 mp şi a anulat Decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România în sensul că a respins cererea formulată de pârâtele Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche şi Vicariatul Ortodox Sârbesc Timişoara de retrocedare în natură a nudei proprietăţi a imobilului compus din construcţie şi teren situat în localitatea Moldova Veche, jud. Caraş-Severin, înscris în C.F. nr. 2800 a localităţii Moldova Nouă, nr. top 101-102.

Totodată, Curtea a constatat dreptul pârâtelor Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche şi Vicariatul Ortodox Sârbesc Timişoara de a primi despăgubiri cu titlu de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul care face obiectul C.F. nr. 2800 Moldova Veche nr. top 101/102, în cuantum de 113.778, 39 lei (68,09 lei/mp), sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la data plaţii efective.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche şi Vicariatul Ortodox Sârb din Timişoara criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentele au susţinut în esenţă că, hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii referitor la situaţia clădirilor proprietatea Parohiei şi Vicariatului, existente pe teren şi că în mod greşit prima instanţă nu a acordat despăgubiri în echivalent şi pentru construcţiile demolate de autorităţile reclamante.

Au susţinut că scopul urmărit de legiuitor în adoptarea atât a Legii nr. 10/2001 cât şi a OUG nr. 94/2000 este acela de a repara abuzurile comise în perioada regimului comunist, prin restituirea imobilelor preluate abuziv de Statul Român (persoanelor fizice în temeiul L. 10/2001 şi cultelor religioase prin OUG nr. 94/2000).

Au arătat că principiul care guvernează aceste restituiri este cel al restituirii integrale "RESTITUTIO IN INTEGRUM", iar faptul că Statul Român, dând în administrare construcţiile reclamantului care le-a demolat total sau parţial nu justifică prejudicierea foştilor proprietari, întrucât dacă imobilele clădiri nu pot fi restituite în natură, Statul trebuie să despăgubească foştii proprietari cu valoarea acestora, întrucât la data preluării lor abuzive, imobilele erau funcţionale.

Din aceste considerente au apreciat recurenţii reparaţia prin echivalent ar fi trebuit să cuprindă şi suma de 148.500 Ron, conform raportului de expertiză în construcţii, efectuat în cauză.

Recurenţii au mai arătat că şi respingerea solicitării referitoare la stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafaţa reală de teren existentă şi evidenţiată în cuprinsul Raportului de expertiză tehnică topo cadastrală, este neîntemeiată.

Suprafaţa reală a terenului înscris în C.F. 2800 Moldova Nouă top. 101-102 iniţial este de 2081 mp mai mare cu 410 mp decât suprafaţa tabulară care este de 1671 mp.

Acordându-se măsuri reparatorii în echivalent doar pentru suprafaţa de 1671 mp, au susţinut recurenţii, se realizează o îmbogăţire fără just temei pentru cel care rămâne proprietarul acestuia (Statul Român) şi pentru cei ce-l folosesc cu posibilitatea eventuală de a-1 cumpăra (reclamantul şi intervenientul).

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv cele ale art. 304¹ C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin recursul promovat, recurenţii - pârâţi Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche şi Vicariatul Ortodox Sârb din Timişoara au solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent şi pentru imobilele demolate - clădirea şcoală, clădirea internat şi fosta spălătorie, precum şi stabilirea despăgubirilor ce se cuvin a fi acordate, raportat la suprafaţa reală de teren existentă, care este cu 410 mp mai mare decât suprafaţa tabulară.

Solicitarea recurenţilor privitoare la dreptul acestora de a primi despăgubiri cu titlu de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile demolate este neîntemeiată faţă de dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv dispoziţiile OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile prevăzute în HG nr. 1164/2002, modificată şi completată prin HG nr. 1094/2005.

Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, „imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

Conform art. 1 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ, „sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. In caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea.

(4) In cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. în cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile."

Astfel, limitele acordării eventualelor despăgubiri cuvenite pârâţilor sunt reglementate conform dispoziţiilor acestui act normativ. In acest sens dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţă, prevăd că „imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

In speţă, pârâtele solicită însă acordarea de despăgubiri pentru o construcţie care a fost demolată şi care nu mai exista în natură la data formulării cererii de restituire.

Or, potrivit textului legal citat, nu sunt imobile, în sensul de OUG nr. 94/2000, decât „construcţiile existente în natură", iar nu şi construcţiile care au fost demolate.

In acest sens sunt şi Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 94/2000 (aprobate prin HG nr. 1164/2002, modificată şi completată prin HG nr. 1094/2005, care statuează, în ceea ce priveşte construcţiile demolate, la Punctul 3 din Norme corespunzătoare art. 1 din OUG nr. 94/2000, republicată, modificată şi completată prin OUG nr. 209/2005, aprobate prin HG nr. 1164/2002, modificată şi completată prin HG nr. 1094/2005, că: „Nu intră sub incidenţa OUG nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum si construcţiile demolate.

Rezultă aşadar, în raport cu dispoziţiile legale susmenţionate şi cu situaţia factuală, că prima instanţă a procedat corect stabilit măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru terenul tabular, prin excluderea imobilelor construcţii demolate.

De asemenea nici criticile privitoare la stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent şi pentru suprafaţa de teren existentă, de 410 mp, şi evidenţiată în cuprinsul Raportului de expertiză tehnică topo cadastrală, nu sunt întemeiate.

Din analiza întregului material probator rezultă că suprafaţa înscrisă în cartea funciară este de 1671 mp. Această suprafaţă a fost avută în vedere de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România în momentul în care a soluţionat cererea de retrocedare formulată de pârâtele Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche şi Vicariatul Ortodox Sârbesc Timişoara prin Decizia a cărui anulare se solicită.

Fată de această situaţie şi văzând că nu s-a rectificat cartea funciară în sensul de a se modifica suprafaţa care există în prezent înscrisă în C.F. cu suprafaţa reală invocată de către expert, în mod corect prima instanţă a avut în vedere la stabilirea drepturilor concrete ale pârâtelor suprafaţa înscrisă în cartea funciară.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Vicariatul Ortodox Sârbesc Timişoara şi de Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche împotriva Sentinţei civile nr. 53 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 4373/2010. Contencios. Contestaţie act...		ICCJ. Decizia nr. 4462/2010. Contencios. Anulare act... →

ICCJ. Decizia nr. 441/2010. Contencios

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 441/2010. Contencios