ICCJ. Decizia nr. 4462/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4462/2010
Dosar nr. 6340/2/2010
Şedinţa publică din 30 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele.
I. Circumstanţele cauze.
Cadrul procesual
Prin acţiunea introductivă, formulată la data de 3 noiembrie 2006 în faţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, reclamantul I.P. a solicitat restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare prin repunerea în postul deţinut şi plata despăgubirilor materiale şi morale pentru prejudiciul creat prin discriminare.
Cererea iniţială a fost completată şi precizată pe parcursul procesului astfel: la data de 21 noiembrie 2008 s-au solicitat despăgubiri în vederea reparării prejudiciilor materiale şi morale care i-au fost create prin acte de discriminare înfăptuite de pârâţi şi obligarea în solidar a acestora la plata către reclamant a 150.000 Euro reprezentând daune materiale; plata a 350.000 Euro reprezentând daune morale; publicarea într-un cotidian de largă circulaţie de pe teritoriul României a unui articol prin care sunt prezentate reclamantului scuze publice şi recunoaşterea faptului că i-a fost întreruptă cariera de militar din considerente discriminatorii din cauza propriilor sale convingeri; anularea Ordinului nr. T.LO 17 din 04 mai 2004 de trecere în rezervă a reclamantului, reacordarea gradului de plutonier şi repunerea sa în postul de sanitar şef în cabinetul de medicină a muncii la Batalionul 300 Deservire al Corpului 1 Armată Teritorială „General Ioan Culcer; la data de 04 decembrie 2009 reclamantul a arătat că daunele morale şi materiale reprezintă contravaloarea prejudiciului material şi moral produs ca urmare a trecerii în rezervă pe criterii discriminatorii, fapte ce au fost avute în vedere şi de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 365 din 18 noiembrie 2005.
Prin sentinţa nr. 3214 din 10 mai 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Instanţa a reţinut că petitul cererii de repunere în situaţia anterioară şi plata salariilor restante se circumscris unui litigiu în legătură directă cu existenţa relaţiilor de serviciu, astfel încât dreptul comun aplicabil raporturilor juridice dintre părţi este dreptul muncii, pentru care competenţa este stabilită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri de declinare a competenţei s-a declarat recurs, iar Tribunalul Bucureşti prin Decizia nr. 1601 R din 29 octombrie 2007 a respins recursurile formulate împotriva sentinţei arătate ca nefondate. In consecinţă, dosarul a fost înaintat instanţei învestite cu soluţionarea cererii introductive.
Prin sentinţa civilă nr. 8132 din 18 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosar nr. 527/3/2008, au fost respinse cererile reclamantului privind acordarea de despăgubiri morale şi materiale şi de publicare într-un ziar de largă circulaţie a unui articol cu scuze publice şi a fost respinsă cererea de anulare a ordinului nr. 317 din 4 mai 2004 şi de repunere în postul deţinut ca prescrise.
Instanţa a respins cererea formulată de Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
De asemenea, instanţa a respins cererile formulate împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, B.E.,P.M. ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia Solidaritatea pentru Libertate de Conştiinţă ca inadmisibilă.
2. Hotărârea Curţii de Apel, secţia civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale
Prin Decizia nr. 2473R din 31 mai 2010a Curţii de Apel Bucureşti s-au admis recursurile declarate de I.P. şi Asociaţia Solidaritatea pentru Libertate de Conştiinţă împotriva sentinţei civile nr. 8132 din 18 decembrie 2009 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosar nr. 527/3/2008 şi s-a dispus casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că prin petiţia nr. 5985 din 07 iunie 2005 I.P. s-a adresat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care prin Hotărârea nr. 365 din 18 noiembrie 2005 a constatat că trecerea în rezervă a petentului constituie fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (3) art. 6 lit. a) din OG nr. 137/2000.
Instanţa a reţinut că reclamantul I.P. a avut calitatea de sanitar şef în cabinetul de medicina muncii la Batalionul 300 Deservire al Corpului 1 Armată Teritorial "General Ioan Culcer", funcţie din care a fost trecut în rezervă prin Ordinul nr. 317 din 05 mai 2004, emis de Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major al Forţelor Terestre .
Ordinul a fost emis după judecarea în consiliul de judecată a plutonierului I.P., conform Regulamentului 8 al consiliilor de judecată , reţinându-se că subofiţerul a participat la o manifestare de protest neautorizată, organizată de Mişcarea pentru Integrarea Spirituală în Absolut, fiind implicat în incidente care au cauzat tulburarea liniştii publice, fapte pentru care i s-a întocmit procesul-verbal de contravenţie seria SJ nr. 0148150 din 01 aprilie 2004, considerate ca încălcări ale prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare - art. 29 lit. d), e) şi g).
Instanţa a reţinut că, deşi în cererea iniţială şi cererea precizatoare din data de 21 noiembrie 2008 reclamantul a relatat fapte ale angajatorului petrecute în perioada 1995-2004, prin cererea de la 4 decembrie 2009 se precizează concret că despăgubirile solicitate sunt echivalentul discriminării create prin trecerea în rezervă.
Instanţa a reţinut că tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în anulare a ordinului de trecere în rezervă, ce reprezintă actul de încetare a raporturilor de muncă, acţiune ce nu a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 lit. a) din CM.
In ceea ce priveşte cererea de despăgubiri,instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat acoperirea prejudiciului creat prin discriminarea intervenită cu ocazia încetării raporturilor de muncă. Aşa cum rezultă din precizările la acţiune, daunele solicitate sunt echivalentul prejudiciului moral şi material produs prin încetarea relaţiilor de muncă ca urmare a discriminării.
Insă s-a reţinut că cererea de despăgubiri este indisolubil legată de cererea de anulare a măsurii concedierii, astfel că, în lipsa posibilităţii verificării legalităţii şi temeiniciei acesteia din cauza intervenirii prescripţiei, prima instanţă nu a putut constata existenţa prejudiciului determinat de încetarea raporturilor de muncă.
Instanţa sesizată cu soluţionarea recursurilor împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti a constatat că se impune cercetarea cu prioritate a motivului de ordine publică referitor la necompetenţa materială a primei instanţe şi a reţinut că ordinul de trecere în rezervă emis de Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major al Forţelor Terestre este un act administrativ, cu caracter individual, adoptat în regim de putere publică de o autoritate a administraţiei publice centrale, pentru încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului-recurent.
De asemenea, pretinsa discriminare reprezintă un temei al nelegalităţii reclamate a acestui ordin şi nu un fapt juridic propriu-zis de creare a unei situaţii de inferioritate pe unul din temeiurile interzise ca baze a discriminării.
In realitate, s-a reţinut că întrucât actul atacat este emis de o autoritate publică centrală, pentru verificarea căruia nu este instituită o altă procedură, competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine, în temeiul art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel.
3. Hotărârea Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 4253 din 1 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia lipsei procedurii prealabile şi, în consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanţii I.P. şi Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut, în contradictoriu cu pârâţii P.M., B.E., Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul are calitatea de funcţionar public cu statut special, iar pentru legala sesizare a instanţei de judecată acesta trebuia să se conformeze prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea a reţinut că rigorile legii privind procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 trebuie să fie respectate şi de către reclamanta MISA, întrucât, deşi aceasta are calitatea de terţ fată de actul administrativ atacat în cauză, respectiv Ordinului de trecere în rezervă nr. TU 317 din 4 mai 2007 emis de Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major al Forţelor Terestre, prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie în mod expres obligativitatea efectuării procedurii prealabile.
3. Recursul declarat de I.P.
Recurentul a prezentat istoricul dosarului, arătând situaţia de fapt ce a dus la litigiul de faţă şi a precizat că hotărârea instanţei de contencios administrativ a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi cu interpretarea greşită a actului dedus judecăţii.
A arătat că în cauza dedusă judecăţii nu este obligatorie procedura prealabilă în virtutea principiului lex specialia generalibus derogant.
A precizat că a formulat acţiunea în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000, întrucât acesta este temeiul legal al acţiunii introductive, ce priveşte acordarea de despăgubiri materiale şi morale ca urmare a actelor de discriminare săvârşite de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, discriminare constatată de CNCD prin Hotărârea nr. 365 din 18 noiembrie 2005.
Recurentul-reclamant a precizat că cererea introductivă are natura unei acţiuni de drept comun, astfel cum a fost făcută şi precizare în acest sens la data de 21 noiembrie 2008 şi nu are drept scop anularea unui act administrativ.
Recurentul a criticat faptul că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu nerespectarea principiului contradictorialităţii şi cu nerespectarea dreptului la apărare, întrucât excepţia lipsei procedurii prealabile a fost invocată în lipsa reclamantului şi după ce cererea sa de amânare pentru lipsă de apărare a fost respinsă de instanţă.
Recurentul, în finalul motivelor de recurs, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei materiale a instanţei, arătând că prin cererea introductivă a formulat o cerere în despăgubiri ce are natura unei acţiuni de drept comun.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, pentru considerentele ce urmează:
Verificând, în prealabil, cererea recurentului de renunţare la judecarea capătului de cerere privind anularea ordinului de trecere în rezervă nr. TU 317 din 4 mai 2007 emis de Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major al Forţelor Terestre, Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă în sensul de a se renunţa la judecata cererii, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului, care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
Văzând dispoziţiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă şi având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea de renunţare la judecata cererii formulate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a reţinut că obiectul cauzei deduse judecăţii vizează acordarea de despăgubiri materiale şi morale, ca urmare a actelor de discriminare săvârşite de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, discriminare constatată de CNCD prin Hotărârea nr. 365 din 18 noiembrie 2005, iar temeiul juridic al acţiunii judiciare este stabilit de dispoziţiile art. 21 alin. (1) din OG nr. 137/2000, potrivit cărora persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, în raza căreia se află sediul autorităţii pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de cererea lui I.P. de renunţare la judecarea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. TU 31704/2004 din 5 mai 2004 emis de Ministerul Apărării Naţionale.
Admite recursul formulat de I.P. împotriva sentinţei nr. 4253 din 1 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 441/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4475/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
