ICCJ. Decizia nr. 4442/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4442/2010
Dosar nr. 8417/2/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 3 septembrie 2009, reclamanta M.E. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, solicitând obligarea pârâtului ca în maximum 30 de zile să procedeze la analizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române şi să-i plătească daune morale în valoare de 1.000 RON.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 661 din 5 februarie 2010 prin care a respins acţiunea ca rămasă fără obiect dispunând însă obligarea pârâtului la plata sumei de 504,3 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre , instanţa a reţinut că, pârâtul a avizat favorabil la data de 29 iulie 2009 cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, însă după introducerea acţiunii.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Ministerul Justiţiei, criticând-o numai sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată şi învederând că, în raport de lipsa culpei sale în iniţierea procesului şi de soluţia pronunţată, se impunea respingerea solicitării de achitare a onorariului de avocat şi a taxei de timbru.
Examinând cauza în raport de motivul invocat şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a se admite şi a se dispune modificarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii cererii de cheltuieli de judecată.
Întrucât pârâtul a avizat favorabil cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, în şedinţa comisiei din 29 iulie 2009, iar acţiunea a fost introdusă la instanţă la data de 2 septembrie 2009, sunt aplicabile în cauză prevederile art. 275 C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată , afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul, va înlătura dispoziţia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, menţinând celelalte prevederi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei Civile nr. 661 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4443/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4437/2010. Contencios. Anulare act emis de... → |
---|