ICCJ. Decizia nr. 4558/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4558/2010
Dosar nr. 2860/54/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 50 din 04 februarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2860/54/2009, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.A. împotriva pârâtei Inspecţia Muncii, a suspendat executarea deciziei nr. 273 din 13 octombrie 2009 emisă de pârâtă, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, neachitate de la 13 octombrie 2009 şi până la reintegrarea efectivă şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 RON. Instanţa de fond a respins cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 273 din 19 octombrie 2009 s-a dispus de către pârâtă încetarea contractului de management din 25 mai 2009 al reclamantului – director coordonator adjunct în domeniul relaţiilor de muncă din cadrul I.T.M. Gorj, potrivit prevederilor OUG nr. 105/2009.
Respectiva decizie este nelegală deoarece a fost emisă în baza unor dispoziţii legale neconstituţionale, OUG nr. 105/2009 fiind declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 28/14.01.2010.
Consecinţa anulării deciziei nr. 273 din 13 octombrie 2009 este repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acesteia, astfel că se impune reintegrarea reclamantului în funcţia de conducere deţinută până la emiterea deciziei respective, precum şi acordarea drepturilor salariale cuvenite şi neîncasate de la 13 octombrie 2009 şi până la reintegrarea efectivă.
Nu s-au acordat daune morale, aşa cum a solicitat reclamantul, acordarea daunelor materiale (drepturile salariale) şi recunoaşterea vătămării prin anularea deciziei contestate, reprezentând, în sine, o reparaţie corespunzătoare.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a efectelor deciziei nr. 237/2009, aceasta este întemeiată, cazul bine justificat fiind probat în condiţiile în care actul normativ în baza căruia a fost emisă Decizia a fost declarat neconstituţional, de asemenea, fiind dovedită şi condiţia iminenţei producerii unei pagube, avându-se în vedere efectele deciziei nr. 237/2009, respectiv lipsirea reclamantului de plata drepturilor salariale, afectarea imaginii şi a prestigiului profesional.
În consecinţă, cererea a fost admisă, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004 dispunându-se suspendarea efectelor deciziei contestate, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului.
Conform art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Inspecţia Muncii, în motivarea recursului arătând, în esenţă, că în privinţa suspendării deciziei contestate nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ amintit a fost pus în executare, din această perspectivă fiind epuizat, iar în privinţa cererii principale, reclamantul nu mai poate fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior, în baza OUG nr. 37/2009, întrucât şi acest act normativ a fost declarat neconstituţional, astfel că ocuparea unei funcţii desfiinţate nu se poate realiza în baza unor prevederi neconstituţionale.
Prin întâmpinare reclamantul C.A. a invocat excepţia tardivităţii recursului, cu motivarea că pârâtei i-a fost comunicată hotărârea recurată la data de 09 martie 2010, iar recursul a fost declarat la 19 martie 2010, în situaţia în care, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, recursul trebuie formulat în termen de 5 zile de la comunicare.
Examinând excepţia invocată, Înalta Curte constată că termenul de recurs împotriva hotărârii prin care se soluţionează cererea de suspendare a unui act administrativ este, conform art. 15 alin. (3) raportat la art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, de 5 zile, însă în speţă este lipsit de consecinţe juridice că recursul împotriva sentinţei civile nr. 50 din 04 februarie 2010 a fost declarat după 9 zile de la comunicarea acestei hotărâri judecătoreşti, pe de o parte, pentru că, oricum efectele măsurii suspendării deciziei nr. 273 din 13 octombrie 2009 încetează practic, la data pronunţării prezentei decizii. Pe de altă parte, este de observat că atât cererea principală de anulare a actului administrativ, cât şi cererea accesorie, de suspendare a executării acelui act, au fost soluţionate prin aceeaşi hotărâre judecătorească, sentinţa civilă nr. 50 din 4 februarie 2010, împotriva modului în care a fost soluţionată cererea de anulare a deciziei nr. 273/2009 termenul de declarare a recursului fiind de 15 zile de la comunicare, termen ce a fost respectat de pârâtă. Aşa fiind, evident, indiferent de soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de suspendare a actului administrativ, aceasta are un caracter accesoriu, astfel că, esenţială este soluţia ce se va pronunţa în privinţa cererii principale (de anulare a actului).
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte respinge ca nefondată excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimat.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei, Înalta Curte îl va admite ca fondat pentru considerentele care urmează:
Atât dreptul, cât şi interesul urmărite de reclamant prin promovarea acţiunii nu mai au caracter legitim întrucât actul de numire în funcţia publică de conducere de director coordonator adjunct în domeniul relaţiilor de muncă în cadrul I.T.M. Gorj, funcţie în care solicită reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile OUG nr. 37/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin urmare, viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, respectiv OUG nr. 37/2009, este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, act care devine inexistent.
În acelaşi sens, Curtea are în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 07 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 03 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)”.
Deci, cu alte cuvinte, legitimitatea dreptului şi interesului reclamantului în promovarea acţiunii au fost viciate prin declararea neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul şi în executarea căruia reclamantul a fost numit în funcţia publică în care urmăreşte să fie reintegrat prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată şi anularea deciziei nr. 273/2009.
La pronunţarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa anterioară în materie reprezentată, spre exemplu, de deciziile recente: Decizia nr. 4084 din 05 octombrie 2010 şi Decizia nr. 4030 din 01 octombrie 2010.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, potrivit art. 312 raport la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul pârâtei Inspecţia Muncii şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge integral acţiunea promovată de reclamantul C.A., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia de tardivitate a recursului invocată de intimatul-reclamant C.A.
Admite recursul declarat de Inspecţia Muncii împotriva sentinţei nr. 50 din 04 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că în fond respinge integral acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4574/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4495/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
