ICCJ. Decizia nr. 469/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 469/2010
Dosar nr. 5611/2/2008
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul C.N. a chemat in judecata pe paraţii M.i.r.A. şi I.G.Po.R. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de imputare din 25 martie 2008 emisă de I.G.P.R. şi procesul verbal de cercetare administrativă şi care a stat la baza emiterii deciziei de imputare.
A mai solicitat anularea ordinului M.A.I. din 5 ianuarie 2006, pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară şi în străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate.
În motivarea acţiunii a arătat că a funcţionat ca poliţist în cadrul M.I.R.A. până la 31 ianuarie 2008, când au încetat raporturile de serviciu în temeiul art. 69 lit. f) din Legea nr. 360/2002.
A precizat că urmare a încetării raporturilor de funcţie s-a emis decizia de imputaţie pentru suma de 19.453,73 lei, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, dar şi pentru netemeinicie.
Referitor la nelegalitatea deciziei a menţionat că este emisă în baza ordinului din 2006, care este nelegal, adoptat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 360/2002.
În ceea ce priveşte netemeinicia acestei decizii a precizat că nu datorează suma imputată, deoarece în perioada 2001 - 2003 a fost decazarmat, că nu a fost alocat la hrană, că prin angajamentul luat faţă de unitate s-a obligat să suporte cheltuielile efectuate pe timpul şcolarizării ceea ce înseamnă că trebuie să suporte numai cheltuielile efective.
Cu privire la anularea ordinului din 2006 al M.A.I. a arătat că prevederile acestuia sunt nelegale, emise cu nesocotirea normelor de tehnică legislativă şi în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 360/2002.
Pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.R. au formulat Întâmpinare solicitând respingerea acţiunii.
Prin sentinţa nr. 1550 din 8 aprilie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.R.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a respectat angajamentul semnat la 13 septembrie 1999, de a lucra in cadrul unităţilor M.A.I. timp de 10 ani după absolvirea Academiei de Politie.
S-a apreciat că decizia este temeinică deoarece prin „cheltuielile efectuate cu pregătirea”, sintagmă prevăzută de art. 70 din Legea nr. 360/2002, nu se exclude ca modalitatea de calcul să fie efectuată prin raportare la cheltuielile similare de la data încetării raportului de serviciu, potrivit principiul reparării integrale a prejudiciului efectiv cauzat.
Ori prejudiciul suferit efectiv astfel cum se calculează acesta conform ordinului din 2006, implică tocmai necesitatea înlocuirii reclamantului în funcţia sa cu o persoană având aceeaşi pregătire, respectiv cu o persoană care urmează în prezent cursurile Academiei de Politie.
Prima instanţă a reţinut că în mod corect a arătat paratul M.A.I. că şcolarizarea unei alte persoane presupune noi costuri de şcolarizare, la valoarea actuală, care reprezintă prejudiciul produs instituţiei de către reclamant prin nerespectarea angajamentului.
Cu privire la Ordinul din 2006 s-a apreciat că în preambul s-au indicat dispoziţiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 360/2002 şi Legii nr. 53/2003, aceste menţiuni fiind suficiente pentru a demonstra legalitatea şi temeinicia actului.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.
În motivele de recurs s-a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate a Ordinului din 2006, respectiv asupra nelegalităţii art. 5, 6, 7 din Ordin în raport de prevederile Legii nr. 360/2002 şi a nepublicării acestui ordin, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
A susţinut că potrivit art. 70 din Legea nr. 360/2002 trebuia să restituie numai cheltuielile efectuate în perioada şcolarizării şi nu cele stabilite prin Ordinul din 2006.
O altă critică de recurs a vizat faptul că instanţa nu a examinat susţinerea potrivit căreia în perioada 16 octombrie 2001 - 25 iulie 2003 a fost decazarmat, că nu a beneficiat decât de masa de prânz şi cu toate aceste i s-au imputat cheltuielile de cazare şi hrană integral, situaţie care reiese din adresele din 2009.
În motivarea netemeiniciei deciziei de imputare a precizat că nu a primit obiectele a căror contravaloare s-a imputat, aşa cum rezultă din fişa individuală.
Intimaţii au formulat Întâmpinare, solicitând respingerea recursului, menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică.
Înalta Curte, examinând acţiunea reclamantului, motivele de recurs, probatoriile administrate şi legislaţia aplicabilă reţine că:
Reclamantul a fost admis student la Academia de Poliţie A.I.C. din Bucureşti.
La data de 13 septembrie 1999 a încheiat cu M.A.I. angajamentul, prin care s-a obligat ca în cazul în care nu va îndeplini serviciul timp de minim 10 ani în unităţile M.A.I., să restituie cheltuielile de întreţinere efectuate cu acesta pe timpul şcolarizării (fila 105 dosar fond).
Ulterior, la 31 ianuarie 2008 au încetat raporturile de serviciu cu Ministerul de Interne, motiv pentru care s-a emis decizia de imputaţie a sumei de 19.453,73 lei ( 25 dosar fond).
La stabilirea sumelor imputate I.G.P.R. a avut în vedere O.G. nr. 121/1998 şi Ordinul M.A.I.din 2006.
Acţiunea a avut două petitorii principale:
Anularea Deciziei de imputare nr. 617316 din 25 martie 2008 emisă de I.G.P.R. şi anularea Ordinului M.A.I. din 2006.
Cu privire la anularea deciziei de imputaţie reclamantul a invocat motive de nelegalitate şi motive de netemeinicie.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a apreciat că reclamantul ar fi trebuit să facă dovada susţinerilor privind împrejurarea că nu a fost alocat la masă şi nu a primit toate bunurile imputate.
Soluţia este greşită pentru că în materia securităţii sociale, sferă căreia i se circumscriu şi raporturile de serviciu ale reclamantului cu angajatorul I.G.P.R., dovada temeiniciei sumelor imputate se face de angajator.
Ori, la dosarul prezentei cauze, judecătorul nu a pus în vedere pârâtului să facă o astfel de dovadă, în condiţiile în care reclamantul arătase în mod concret că în perioada 2001 - 2003 a fost decazarmat.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În acest context legal, judecătorul fondului trebuia să solicite pârâţilor să prezinte dovezi privind cheltuielile efectuate cu reclamantul, dacă acesta a fost sau nu decazarmat.
Faţă de susţinerile reclamantului se impunea a se pune în discuţia părţilor efectuarea unei expertize, ca probă de natură a lămuri împrejurările de fapt invocate în cauză.
Judecătorul fondului nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi mai mult motivarea soluţiei privind sarcina probei este greşită.
În ceea ce priveşte cererea de anulare a Ordinului din 2006, Înalta Curte precizează:
În cadrul acţiunii în anularea unui act administrativ cu caracter normativ, instanţa trebuie să aibă în vedere normele de tehnică legislativă reglementate în Legea nr. 24/2000, potrivit cărora actul administrativ cu caracter normativ se emite în baza şi executarea legii, limitele puterii normative a organelor administraţiei publice centrale fiind determinate de actul normativ cu forţă juridică superioară în baza căruia a fost emis.
Referirea instanţei de fond la emiterea ordinului în baza Legii nr. 188/1999, a Legii nr. 360/2002 şi a Legii nr. 53/2003 este pur generică, fără a se face o raportare la art. 70 din Legea nr. 360/2002 care reglementează restituirea cheltuielilor efectuate cu pregătirea poliţistului.
Motivarea extrem de sumară, printr-o simplă enunţare a unor legi, fără a se face analiza prevederilor legale cu forţă juridică superioară şi a celor din actul administrativ normativ a cărui anulare s-a cerut, echivalează în mod evident cu nepronunţarea instanţei asupra cererii, fiind astfel ignorate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. precum şi cerinţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza prezentă întrucât instanţa de fond nu a cercetat motivele de netemeinicie invocate de reclamant, urmează a se casa sentinţa cu trimitere pentru rejudecare, prin aplicarea prevederilor art. 314 C. proc. civ., potrivit căruia Înalta Curte hotărăşte asupra fondului în toate cazurile în care împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite.
Având în vedere că instanţa de fond nu a efectuat probe pentru stabilirea împrejurărilor de fapt, urmează a se casa sentinţa, cu trimitere pentru rejudecare, pentru administrarea de probe prin care să se verifice susţinerea reclamantului, eventual se va dispune efectuarea unei expertize contabile pentru a se determina cuantumul cheltuielilor efectuate cu reclamantul.
În ceea ce priveşte cererea de anulare a Ordinului din 2006 al M.A.I., acesta va fi examinat prin raportare la prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002 care reglementează restituirea cheltuielilor efectuate cu pregătirea poliţistului.
În consecinţă, întrucât există motive atât de casare cât şi motive de modificare a sentinţei, în baza art. 312 alin. (3) teza finală, raportat la art. 314 C. proc. civ., se vor casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară şi se va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.N. împotriva sentinţei nr. 1550 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 463/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 513/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
