ICCJ. Decizia nr. 4905/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4905/2010
Dosar nr. 1919/2/2010
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.C., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., constatarea nelegalităţii următoarelor dispoziţii legale: art 271 din Instrucţiunile din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor introduse prin Ordinul M.A.I. din 26 mai 2003; art. 5 alin (1) lit. j) din Instrucţiunile din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor; art. 2 din Normele metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică în ţară şi în străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate prevăzute în Anexa Ordinului Ministrului de interne din 05 ianuarie 2006; art. 5 şi art. 6 din Normele metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică în ţară şi în străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate prevăzute în Anexa Ordinului M.A.I. din 05 ianuarie 2006; art. 9 din Normele metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică în ţară şi în străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate prevăzute în Anexa Ordinului M.A.I. din 05 ianuarie 2006.
În motivarea acţiunii, reclamantul, invocând dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, a susţinut, în esenţa, că dispoziţiile sus-menţionate sunt nelegale, fiind încălcate art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994; art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale adoptat la Roma la data de 4 noiembrie 2000; art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2) şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia României; art. 4 alin. (3), art. 56 alin. (2), art. 75 şi art. 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă; art. 30 alin. (1) şi art. 34 din Decretul nr. 16/1976 de aprobare a Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea şi sistematizarea proiectelor de acte normative; art. 3 din Legea nr. 46 din 5 iunie 1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare; art. 1, alin. (2) lit. e) pct. 1 şi art. 2 din O.G. nr. 137/2006 republicată.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul M.A.I. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, arătând că este inadmisibilă cererea care are ca obiect invocarea unei/unor excepţii de nelegalitate pe cale principală.
Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârât, cu refere la excepţia inadmisibilităţii, reclamantul şi-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată arătând că solicită constatarea nelegalităţii actelor administrative în cauză pe cale principală şi nu pe cale de excepţie, astfel că excepţia invocată este neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2827 din data de 10 iunie 2010, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul M.A.I. şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.C. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, că reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor menţionate, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetat oricând in cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. In acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este, instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze".
A reţinut instanţa de fond că, pentru a fi admisibilă cercetarea nelegalităţii unor acte administrative sau dispoziţii din acte administrative, este necesar ca o astfel de cerere să fie formulată în cadrul unui proces preexistent formulării cererii, astfel cum dispun prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ori, cererea reclamantului a fost formulată direct la instanţa de contencios administrativ.
Prin urmare, instanţa de fond a concluzionat că o acţiune care are ca obiect constatarea nelegalităţii unui act administrativ este inadmisibilă, persoana vătămată având la dispoziţie exclusiv o acţiune în realizarea dreptului, deci o acţiune în anulare în tot sau în parte a actului administrativ pretins nelegal.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamantul S.C., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, critici sentinţei recurate în sensul că prima instanţă nu a ţinut seama de precizarea acţiunii potrivit căreia a solicitat constatarea nelegalităţii actelor administrative în cauză pe calea unei acţiunii principale şi nu pe calea excepţiei de nelegalitate.
Se arată şi faptul că instanţa de fond a admis excepţia invocată de pârât însă nu pe temeiurile de fapt şi de drept invocate, ci pe considerente care nu au fost puse în discuţia părţilor, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii.
M.A.I. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând, în esenţă, că temeiul de drept invocat de reclamant în ceea ce priveşte acţiunea formulată este art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar considerentele de fapt se circumscriu textului de lege anterior menţionat, astfel că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
După cum se constată, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată a M.A.I. solicitând a se constata nelegalitatea actelor administrative menţionate în cuprinsul acesteia în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârât, prin care a fost invocată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reclamantul şi-a precizat acţiunea solicitând „constatarea nelegalităţii actelor administrative în cauză pe cale principală”, fără însă a menţiona temeiul de fapt şi de drept al precizării.
Potrivit art. 132 coroborat cu art. 134 C. proc. civ., reclamantul îşi putea modifica cererea de chemare în judecată la prima de zi de înfăţişare sau până la termenul solicitat în acest sens.
Din înscrisurile de la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a înţeles să-şi modifice acţiunea la 27 mai 2010, ulterior primei zi de înfăţişare care a fost la termenul din 13 mai 2010, prin răspunsul la întâmpinarea pârâtului.
În raport de aceste considerente, prima instanţă a hotărât în mod corect asupra obiectului cererii deduse judecăţii, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., criticile formulate în acest sens fiind nefondate.
Astfel cum rezultă din încheierea din 27 mai 2010, instanţa de fond a pus în dezbaterea părţilor excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât prin întâmpinare, recurentul expunându-şi apărarea referitor la aceasta, astfel că este nefondată susţinerea potrivit căreia excepţia nu a fost pusă în discuţia părţilor, încălcându-se principiul contradictorialităţii.
De altfel, instanţa de fond s-a pronunţat asupra acestei excepţii şi, urmare a admiterii acesteia, a respins acţiunea reclamantului în mod corect.
Pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare, o procedură incidentală care se poate derula numai în cadrul unui proces aflat deja pe rolul unei instanţei şi pentru a cărei dezlegare legiuitorul a prevăzut o procedură specială. Excepţia de nelegalitate nu are o existenţă de sine stătătoare, pentru a putea fi invocată pe cale acţiunii directe în contencios administrativ, astfel că este inadmisibilă acţiunea având ca obiect principal invocarea unei excepţii de nelegalitate cu privire la un act administrativ, în acest sens fiind şi practica constantă a instanţei supreme de contencios administrativ.
Nimic nu-l împiedică pe reclamant să formuleze pe calea acţiunii directe cerere de anulare a actelor menţionate în condiţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere considerentele expuse, sentinţa recurată este legală şi temeinică, neputând fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul S.C. împotriva sentinţei nr. 2827 din data de 10 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4892/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4922/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
