ICCJ. Decizia nr. 4997/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4997 /2010
Dosar nr. 1096/42/2009
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „M.F.P.”), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:
- să dispună revocarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009 şi repunerea în situaţia anterioară, în sensul reintegrării în funcţia de director coordonator adjunct la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „D.G.F.P. Buzău”) şi plăţii unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale şi/sau a prestaţiilor de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit – indexate, majorate şi reactualizate – de la momentul eliberării nelegale din funcţia de director coordonator adjunct şi până la efectiva reîncadrare în funcţia deţinută anterior;
- să constate nulitatea absolută parţială a clauzei cuprinse la art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al D.G.F.P. Buzău prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1254 din 25 mai 2009 şi ca urmare a încheierii contractului de management din 25 mai 2009, în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009 s-a dispus încetarea de drept a contractului de management din 25 mai 2009, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) din contract şi încetarea aplicabilităţii Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1254 din 25 mai 2009.
Reclamantul susţine că respectivul contract de management este asimilat contractului individual de muncă şi urmează regimul de protecţie instituit de Codul muncii, iar ordinul contestat este nelegal întrucât a fost emis în absenţa unui motiv de fapt care să justifice încetarea contractului de management şi este lovit de nulitate absolută deoarece contravine dispoziţiilor art. 74 lit. a), b) şi d) C. muncii prin faptul că nu indică în concret motivele care au determinat încetarea contractului de management, atâta timp cât angajatorul s-a rezumat că precizeze că măsura are în vedere constatările comisiei de evaluare, fără a se menţionat în ce constau acestea. Mai susţine reclamantul că ordinul contravine dispoziţiilor art. 62 C. muncii, întrucât nu menţionează calea de atac şi instanţa la care poate fi atacat. Sub aspectul nelegalităţii ordinului contestat, reclamantul arată că procedura de evaluare s-a desfăşurat cu nerespectarea art. IV alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 şi ale art. 63 alin. (2) şi urm. C. muncii şi ale art. 77 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, întrucât nu a fost convocat la vreo evaluare.
În ceea ce priveşte clauzele art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management din 25 mai 2009, reclamantul susţine că acestea sunt lovite de nulitate absolută întrucât se referă la funcţia de director coordonator, iar nu la cea de director coordonator adjunct, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 din contract. Mai susţine reclamantul că nulitatea prevederilor respective care reglementează cauza de încetare de drept a contractului derivă din împrejurarea că ele contravin dispoziţiilor art. 38 C. muncii referitoare la cauzele de încetare a contractului individual de muncă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a admis acţiunea formulată de reclamantul M.D.;
- a anulat Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009;
- a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009;
- a obligat pe pârât la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora, urmare Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009 anulat şi până la data reintegrării;
- a constatat nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management, în ceea ce priveşte prevederea „fără notificare, fără punere în întârziere sau intervenţia instanţei”.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la cererea de constatare a nulităţii absolute parţiale a art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management, instanţa a reţinut că partea din cuprinsul clauzei referitoare la încetarea contractului „fără notificare, fără punere în întârziere sau fără intervenţia instanţei” contravine dispoziţiilor H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului şi reprezintă un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât prin faptul de a nu conferi celui evaluat posibilitatea de a lua cunoştinţă de evaluare, de a cunoaşte împrejurările de fapt ce au stat la baza evaluării şi de a o contesta echivalează cu o putere discreţionară, absolută şi fără limite şi cu exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. A reţinut Curtea de apel că respectiva clauză este nelegală şi din punct de vedere al oportunităţii, întrucât oportunitatea este tot o dimensiune a legalităţii. Sub acest aspect, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtului în sensul că nulitatea clauzei respective este acoperită prin faptul că reclamantul a semnat contractul de management.
Cu privire la cererea de anulare a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că acesta este nemotivat, deoarece în cuprinsul actului se fac referiri doar la constatările Comisiei de evaluare şi la dispoziţiile constatate nule ale art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management şi că susţinerile detaliate în cuprinsul întâmpinării formulate de pârât referitoare la evaluarea reclamantului ar fi trebuit să fie cuprinse în ordin pentru a se putea aprecia cu privire la legalitatea şi temeinicia actului.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul MFP, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4, 6 şi 9 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că instanţa, cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, a apreciat nelegalitatea parţială a art. 10 alin. (1) lit. b) din contractul de management din punct de vedere al oportunităţii, deşi controlul judecătoresc se poate exercita numai cu privire la legalitatea actului.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că, deşi reclamantul a solicitat prin acţiune plata unei „despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale şi/sau a prestaţiilor de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit – indexate, majorate şi reactualizate – de la momentul eliberării nelegale din funcţia de director coordonator adjunct şi până la efectiva reîncadrare în funcţia deţinută anterior”, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut şi l-a obligat pe pârât la plata unei „despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora”.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât apreciază că instanţa în mod greşit a reţinut nelegalitatea ordinului contestat. În acest sens, recurentul-pârât susţine că evaluarea activităţii reclamantului a fost realizată cu respectarea dispoziţiilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2669/2009, pe baza obiectivelor şi indicatorilor de performanţă cuprinşi în contractul de management şi prin raportare la datele referitoare la perioada 01 iunie 2009-31 august 2009, constatându-se că activitatea desfăşurată de M.D. în perioada evaluată este necorespunzătoare, motiv pentru care, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) din contractul de management, s-a dispus încetarea de drept a contractului.
Mai susţine recurentul-pârât că, întrucât a semnat contractul de management, care reprezintă legea părţilor, reclamantul M.D. nu poate solicita anularea parţială a art. 10 alin. (1) lit. b) din contract, atâta timp cât a fost de acord cu aceste prevederi. Totodată, recurentul-pârât susţine că respectivul contract de management nu poate fi asimilat contractului individual de muncă.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport de criticile formulate, circumstanţele şi cadrul legal aplicabil cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele arătate în continuare:
Este necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al D.G.F.P. Buzău prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1254 din 25 mai 2009 şi ca urmare a încheierii contractului de management din 25 mai 2009, în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Totodată, este necontestat faptul că prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009 s-a dispus încetarea de drept a contractului de management din 25 mai 2009, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) din contract şi încetarea aplicabilităţii Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1254 din 25 mai 2009, în urma acordării calificativului „necorespunzător” la evaluarea activităţii desfăşurate de reclamantul M.D. în perioada 01 iunie 2009-31 august 2009.
Înalta Curte reţine că, prin acţiunea introductivă, reclamantul solicită anularea ordinului de eliberare din funcţie şi reintegrarea în funcţia de conducere în care fusese numit în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Temeinicia acţiunii în contencios administrativ se apreciază inclusiv prin prisma interesului pe care îl justifică persoana reclamantă în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin interes legitim privat se înţelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, se poate adresa instanţei de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.
Astfel fiind, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ are sarcina de a justifica existenţa unui drept ori a unui interes legitim în considerarea căruia formulează acţiunea în contencios administrativ.
Or, în cauză, înainte de a proceda la o analiză punctuală a celor reţinute de instanţa fondului prin prisma susţinerilor intimatului-reclamant privitoare la nelegalitatea actului contestat, Înalta Curte reţine că atât dreptul cât şi interesul urmărite de reclamant prin promovarea acţiunii sunt lipsite de caracter legitim, întrucât actul de numire în funcţia de conducere de director coordonator adjunct al D.G.F.P. Buzău – funcţie în care solicită reintegrarea – este lipsit de o bază legală ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin urmare, viciul de constituţionalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, antrenează şi viciul de legalitate al actului administrativ de numire emis în baza acestuia, act care devine astfel inexistent.
În acest sens, Curtea are în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)”.
Deci, cu alte cuvinte, legitimitatea dreptului şi interesului reclamantului în promovarea acţiunii au fost viciate prin declararea neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul şi în executarea căruia a fost numit în funcţia publică în care urmăreşte să fie reintegrat ca efect al anulării Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009.
La pronunţarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa anterioară în materie reprezentată, spre exemplu, de deciziile recente: decizia nr. 4084 din 5 octombrie 2010, decizia nr. 4030 din 1 octombrie 2010, decizia nr. 4419 din 19 octombrie 2010 şi decizia nr. 5004 din 16 noiembrie 2010.
Faţă de aspectele reţinute, nu vor mai fi analizate criticile din recurs formulate sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 6 C. proc. civ., atâta timp cât s-a constatat că reclamantul nu justifică un drept sau interes legitim care să fi fost vătămate prin actul de eliberare din funcţie. Pentru aceleaşi argumente, nu vor mai face obiectul analizei nici criticile din recurs prin raportare la cele apreciate de instanţa de fond şi susţinute de reclamant cu privire la nulitatea parţială a clauzelor art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management din 25 mai 2009, act încheiat tot în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 al cărei viciu de neconstituţionalitate se răsfrânge implicit asupra contractului.
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că este fondat recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în baza mandatului transmis de Ministerul Finanţelor Publice, sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar hotărârea pronunţată de Curtea de apel este lipsită de temei legal, astfel că, în raport cu art. 20 alin. (3) cu referire la art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recursul va admis şi va fi modificată sentinţa atacată în sensul respingerii în fond a acţiunii formulate de reclamantul M.D., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în baza mandatului transmis de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 35 din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului M.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3525/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 5021/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
