ICCJ. Decizia nr. 5274/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5274/2010
Dosar nr.3498/116/200.
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 9 decembrie 2009 reclamanta SC F.C.P.F. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. CĂLĂRAŞI anularea deciziilor nr. 43/2009 şi 263/2009 emise de pârâtă şi exonerarea reclamantei de plata sumei de 629.216 lei.
In motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 263 din 31 iulie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Călăraşi s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în sarcina societăţii reprezentând contribuţii de asigurări sociale, şomaj, impozit pe salarii, fond de risc şi accidente, plus majorări, urmare încheierii unor „convenţii civile" cu sportivi şi personalul tehnic, deşi activitatea desfăşurată, astfel cum apreciază organul de inspecţie fiscală, reprezintă o activitate dependentă şi conform prevederilor art. 55 din Legea nr. 571/2003 şi pct. 67 din HG 44/2004 veniturile din această activitate sunt de natură salarială.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat în termen legal contestaţie, care a fost respinsă de pârâtă prin Decizia nr. 43 din 02 noiembrie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 152 din 26 ianuarie 2010 Tribunalul Călăraşi a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de reclamantă şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea C.A.B., secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 februarie 2010.
Prin sentinţa nr. 4517 din 16 noiembrie 2011 această instanţă a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Curtea a apreciat că în cauză este relevantă calificarea contractelor încheiate între reclamantă şi jucătorii de fotbal, în raport cu prevederile acestora, obiectul şi modalitatea de încheiere ca fiind convenţii civile sau contracte de muncă.
Astfel, că organele de control fiscal au apreciat în mod legal caracterul acestor convenţii ca fiind contracte de muncă, iar veniturile obţinute de către parte având natură salarială şi supusă impozitării prevăzute de lege.
În condiţiile în care în convenţiile depuse la dosarul cauzei sunt cuprinse elementele reglementate de pct. 67 din HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cauză se poate reţine că activitatea jucătorilor profesionişti de fotbal reglementată prin aceste convenţii este producătoare de venituri din activităţi dependente, asimilate de legiuitor cu veniturile de natură salarială.
Astfel, în conţinutul acestor convenţii sunt stabilite toate elementele prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor legale anterior menţionate, de natură să confere activităţii prestate de către judecătorii de fotbal caracterul unei activităţi dependente, respectiv sunt reglementate detaliat felul activităţii, timpul de lucru şi locul desfăşurării acesteia, obligaţiile angajatului şi angajatorului, modalitatea în care sunt suportate diversele cheltuieli care nu sunt cuprinse în conţinutul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor.
De asemenea, a mai reţinut Curtea în aceste convenţii sunt stabilite cauzele de modificare, încetare a contractului, termenul în care acest contract este încheiat, prin conţinut şi efecte, această convenţie fiind în mod evident un contract de muncă, în condiţiile în care activitatea desfăşurată de către sportivul profesionist nu este conjuncturală, întâmplătoare.
2. Recursul formulat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC F.C.P.F. SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivarea recursului, SC F.C.P.F. SA arată ca Decizia Curţii de Apel a fost pronunţata prin interpretarea greşita a actului dedus judecaţii si cu aplicarea greşita a legii.
Concret, recurenta critică hotărârea instanţei de fond pe motiv că aceasta nu a cenzurat „interpretarea abuziva" dată de organul fiscal dispoziţiilor art. 55 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, confirmând, practic hotărârea acestuia de a califica activitatea desfăşurată de sportivii profesionişti care activează la clubul respectiv ca fiind o activitate dependentă, iar convenţiile civile încheiate de aceştia ca fiind veritabile contracte de munca producătoare de venituri.
De asemenea, se mai arătat faptul că instanţa de fond a trecut cu uşurinţa peste dispoziţiile legale exprese ale art. 14 din Legea nr. 69/2000, care prevăd posibilitatea părţilor de a alege între încheierea unei convenţii civile sau încheierea unui contract de munca, aceste dispoziţii având caracterul unei norme speciale, cu prioritate legala în raport de dispoziţiile invocate de organul de control.
Aceleaşi critici sunt formulate de recurentă şi cu privire la o altă dispoziţie din legea specială din domeniul educaţiei fizice şi sportului, respectiv cea cuprinsă în alin. (3) al aceluiaşi art. 14, concluzionând că „pretinsa calculare a unor contribuţii la fondul de asigurări sociale de către organul de control este fără nici un suport legal".
Tot prin recursul formulat, se critică Decizia Curţii de Apel şi din perspectiva ignorării de către instanţa de fond a împrejurării ce rezultă din probele administrate, că, practic, bugetul de stat nu a fost prejudiciat în nici un fel de societatea recurentă, deoarece, atât personalul sportiv, cât şi celelalte persoane vizate de actul de control au fost angajate cu contracte de munca, în conformitate cu prevederile Codului muncii, la SC P. SA, care a plătit toate impozitele şi taxele aferente acestor contracte de munca.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
In cauză obiectul inspecţiei fiscale l-a constituit verificarea modului de constituire, declarare şi virare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului general consolidat al statului în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008.
Prin Decizia nr. 263 din 31 iulie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Călăraşi s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în sarcina societăţii reprezentând contribuţii de asigurări sociale, şomaj, impozit pe salarii, fond de risc şi accidente, plus majorări, urmare încheierii unor „convenţii civile" cu sportivi şi personalul tehnic, deşi activitatea desfăşurată, astfel cum apreciază organul de inspecţie fiscală, reprezintă o activitate dependentă şi conform prevederilor art. 55 din Legea nr. 571/2003 şi pct. 67 din HG 44/2004 veniturile din această activitate sunt de natură salarială.
Prin Decizia nr. 43 din 2 noiembrie 2009 A.N.A.F. - D.G.F.P. Călăraşi a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de SC F.C.P.F. pentru suma de 629.216 lei reprezentând impozit pe venituri din salarii, majorări aferente impozitului pe venituri de salarii, contribuţii de asigurări sociale, majorări de întârziere aferente acestora.
S-a reţinut în cuprinsul deciziei contestate că în mod legal organele de inspecţie fiscală din cadrul Activităţii de Inspecţie Fiscală Călăraşi au reţinut că până în luna iulie 2007 societatea a avut încheiate convenţii civile cu jucătorii de fotbal şi personalul tehnic şi din luna iulie 2007 a încheiat contracte individuale de muncă cu jucătorii şi o parte a personalului tehnic, din conţinutul convenţiilor civile reieşind că activitatea desfăşurată de sportivi şi personalul tehnic reprezintă o activitate dependentă, iar potrivit art. 55 alin. (1) din Legea 571/2004 veniturile din această activitate sunt venituri de natură salarială.
Din analiza conţinutului convenţiilor civile încheiate de recurentă cu jucătorii si personalul tehnic, s-au constatat următoarele:
- părţile care intră în relaţia de muncă stabilesc de la început: felul activităţii, timpul de lucru şi locul desfăşurării activităţii;
- societatea se obligă, în relaţiile cu sportivii şi personalul tehnic, să le pună la dispoziţia acestora baza materiala sportivă, echipamente de antrenament, de joc, de reprezentare, antrenori, specialişti, servicii medicale, de refacere sau recuperare, să organizeze cantonamente de pregătire sportivă;
- persoanele cu care sunt încheiate convenţiile civile contribuie numai cu prestaţia fizica sau cu capacitatea lor intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;
- societatea suportă cheltuielile de deplasare în interesul serviciului ale persoanelor cu care sunt încheiate convenţiile civile, acordă acestora prime;
- sportivul are obligaţia de a participa la antrenamente, stagii de pregătire, cantonamente, jocuri oficiale si amicale, să respecte programul de pregătire şi antrenament conform statutelor, regulamentelor, hotărârilor şi deciziilor, să poarte echipamentul de antrenament şi de joc, etc.
Înalta Curte reţine că organele de control fiscal au apreciat în mod legal caracterul acestor convenţii ca fiind contracte de muncă, iar veniturile obţinute de către parte având natură salarială şi supusă impozitării prevăzute de lege.
într-adevăr art. 14 din Legea nr. 69/2000 Legea educaţiei fizice şi sportului, cu modificările si completările ulterioare, stabileşte că sportivul profesionist este cel care încheie cu o structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă în condiţiile legii.
Cu toate acestea în cazul în speţă, în condiţiile în care, în convenţiile depuse la dosarul cauzei sunt cuprinse elementele reglementate de pct. 67 din HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal, Înalta Curte reţine că activitatea jucătorilor profesionişti de fotbal reglementată prin aceste convenţii este producătoare de venituri din activităţi dependente, asimilate de legiuitor cu veniturile de natură salarială.
Astfel, în conţinutul acestor convenţii sunt stabilite toate elementele prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor legale anterior menţionate, de natură să confere activităţii prestate de către judecătorii de fotbal caracterul unei activităţi dependente, respectiv sunt reglementate detaliat felul activităţii, timpul de lucru şi locul desfăşurării acesteia, obligaţiile angajatului şi angajatorului, modalitatea în care sunt suportate diversele cheltuieli care nu sunt cuprinse în conţinutul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor.
De asemenea, în mod punctual sunt stabilite cauzele de modificare, încetare a contractului, termenul în care acest contract este încheiat, prin conţinut şi efecte, această convenţie fiind în mod evident un contract de muncă, în condiţiile în care activitatea desfăşurată de către sportivul profesionist nu este conjuncturală, întâmplătoare.
Se retine, totodată că de esenţa convenţiei civile este caracterul ocazional al activităţii desfăşurate de o parte în privinţa căreia se încheie această convenţie, precum şi faptul că în cuprinsul acesteia nu se impune stabilirea detaliată a perioadei pentru care este încheiată, a drepturilor şi obligaţiilor părţilor, a modalităţilor de modificare şi încetare.
In consecinţă, reţinându-se că veniturile obţinute în urma încheierii acestor contracte sunt venituri de natură salarială supuse impozitării pe venit iar reclamanta nu a contestat cuantumul sumelor stabilite de către organele fiscale, ci doar măsura greşită, în opinia sa, a impozitării veniturilor obţinute în baza convenţiilor civile Înalta Curte apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care recursul declarat de SC F.C.P.F. SA va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C F.C.P.F. SA Călăraşi împotriva sentinţei nr. 4517 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5271/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5385/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
