ICCJ. Decizia nr. 5466/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5466/2010
Dosar nr. 2149/54/2010
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 iulie 2010 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Regia Autonomă de Transport Craiova a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj, şi a formulat, în temeiul art. 154 din Legea nr. 554/2004, cerere de suspendare a executării deciziei de impunere din 30 iunie 2010 emisă de pârâtă prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 10.646.390 RON în baza raportului de inspecţie fiscală din 30 iunie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin raportul de inspecţie fiscală din 30 iunie 2010, au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 5.176.167 RON cu titlu de TVA şi majorări de întârziere aferente în sumă de 4.855.570 RON, precum şi obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 614.653 RON impozit pe profit pentru tichetele cadou acordate salariaţilor regiei şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a arătat că a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere, care a fost înregistrată la D.G.F.P. Dolj în 15 iulie 2010, fiind astfel îndeplinită condiţia efectuării plângerii prealabile.
În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, reclamanta a arătat că există o puternică îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat, întrucât impunerea organelor de inspecţie fiscală s-a datorat doar punctului de vedere al A.N.A.F. - Direcţia Generală de Legislaţie şi Proceduri Fiscale, în ceea ce priveşte tratamentul fiscal al serviciilor prestate acestor categorii de persoane din punct de vedere fiscal, menţionându-se în raportul de inspecţie adresele din 24 februarie 2009 şi din 06 aprilie 2009 potrivit cărora, în temeiul art. 137 alin. (1) lit. a) C. fisc. coroborate cu prevederile pct. 18 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004, trebuie incluse în baza de impozitare a TVA subvenţiile primite de Regia Autonomă de Transport Craiova pentru acoperirea totală sau parţială a tarifului abonamentelor oferite anumitor categorii sociale. Sub acelaşi aspect, reclamanta susţine că în privinţa sa sunt incidente dispoziţiile pct. 17 alin. b.4 din Capitolul „TVA” (pentru anul 2006) şi, respectiv, cele ale pct. 18 alin. (2) din Capitolul „TVA” (pentru anii 2007-2008) din H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora subvenţiile primite de la bugetul local pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local nu intră în baza de impozitare, iar, prin decizia Comisiei Centrale Fiscale din 19 decembrie 2002 referitoare la soluţiile de aplicare unitară a prevederilor unor articole din O.U.G. nr. 17/2000 privind TVA, s-a stabilit că nu intră sub incidenţa prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 345/2002, respectiv nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, această reglementare fiind preluată întocmai în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, prin care se abrogă Legea nr. 345/2002, reglementare ce este menţinută până la 01 ianuarie 2010. În acelaşi sens, reclamanta invocă adresa din 30 noiembrie 2009 a Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului finanţelor Publice, precum şi faptul că verificările Camerei de Conturi Dolj nu au reţinut abateri cu privire la colectarea taxei pe valoarea adăugată.
În ceea ce priveşte tichetele cadou, reclamanta susţine că în art. 55 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 sunt enumerate avantajele de natură salarială în care nu sunt incluse tichetele cadou, iar impozitarea tichetelor s-a introdus abia prin O.U.G. nr. 58/2010 începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010.
În ceea ce priveşte condiţia producerii unei pagube iminente s-a arătat că datoria contestată este de 10.646.390 RON, patrimoniul Regiei Autonome de Transport Craiova este de 2.251.025 RON la care se adaugă mijloacele fixe, iar la data de 12 iulie 2010 datoriile regiei se ridică la suma de 2.251.025 RON reprezentând contravaloare motorină, asigurări utilităţi furnizori, astfel încât executarea deciziei de impunere ar determina incapacitatea de plată a regiei cu imposibilitatea continuării activităţii. Totodată, reclamanta a susţinut că, prin executarea actului administrativ fiscal, regia ar fi pusă în imposibilitatea respectării condiţiilor stabilite prin decizia de acordare a amânării la plată, respectiv de a achita la termen obligaţiile de plată curente, conform legii, precum şi la imposibilitatea rambursării creditului contractat în anul 2007 pentru achiziţionarea mijloacelor de transport destinate transportului public de călători. De asemenea, s-a mai arătat că executarea deciziei de impunere ar determina aplicarea măsurii concedierii colective, întrucât nu s-ar putea asigura plata salariilor, în condiţiile în care în luna mai 2010 regia a concediat ca urmare a dificultăţilor economice 28 salariaţi, iar lunar cheltuielile pentru achiziţia de motorină necesare desfăşurării activităţii de transport public se ridică la suma de 900.000 RON, fiind astfel în situaţia perturbării funcţionării unui serviciu public.
La data de 04 august 2010 a fost consemnată cauţiunea în cuantum de 25.000 RON stabilită de instanţă.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Dolj a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că suma consemnată de reclamantă este derizorie în raport de suma stabilită prin actul administrativ fiscal, în condiţiile în care dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. civ. şi practica judiciară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie impun stabilirea unei cauţiunii de minim 5% din suma contestată. Totodată, susţine pârâta că măsura suspendării actului administrativ fiscal este o măsură de excepţie ce nu poate fi dispusă decât cu respectare condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat s-a susţinut că nu este îndeplinită în cauză având în vedere că împrejurările legate de faptul că la baza impunerii pentru TVA ar fi stat un punct de vedere al A.N.A.F. şi că acest punct de vedere al fi fost solicitat de către inspecţia fiscală deoarece anterior au existat puncte de vedere contradictorii nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalităţii actului administrativ contestat , iar soluţiile referitoare la TVA aprobate prin decizia nr. 7 din 19 decembrie 2002 nu sunt aplicabile având în vedere că se referă la o perioadă anterioară intrării în vigoare a C. fisc.
Totodată, pârâta a mai arătat că în cauză nu este îndeplinită nici condiţia pagubei iminente în condiţiile în care prejudiciul nu este previzibil întrucât actul administrativ fiscal nu este pus în executare.
Prin sentinţa civilă nr. 360 din 19 august 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport Craiova şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 30 iunie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În raport cu dispoziţiile art. 215 C. proc. fisc., stabilirea cuantumului cauţiunii este atributul exclusiv al instanţei judecătoreşti care, în funcţie de circumstanţele speţei şi cu încadrarea în limita maximă prevăzută de textul de lege, apreciază asupra unui cuantum rezonabil al cauţiunii, dat fiind că un eventual abuz în acest sens ar afecta garanţiile accesului liber la justiţie. În speţă, instanţa a apreciat că este nefondată apărarea pârâtei în ceea ce priveşte cuantumul cauţiunii stabilit de către instanţa, întrucât, prin stabilirea cauţiunii în cuantum de 25.000 RON se asigură, pe de o parte, o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, iar, pe de altă parte, nu sunt afectate garanţiile accesului liber la justiţie al reclamantei. Totodată, instanţa a reţinut că reclamanta a plătit cauţiunea prevăzută de art. 215 C. proc. fisc.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, condiţii care sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Curtea de apel a apreciat că prin executarea actului administrativ contestat, care poate fi începută oricând, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activităţii.
Astfel, în raport de cuantumul obligaţiilor fiscale suplimentare de plată stabilite prin decizia de impunere, respectiv 10.646.390 RON, având în vedere patrimoniul Regiei Autonome de Transport Craiova este de 2.251.025 RON, la care se adaugă mijloacele fixe, precum şi de datoriile regiei la data de 16 august 2010 în cuantum de 4.243.999 RON, reprezentând contravaloare motorină, asigurări utilităţi furnizori, Curtea de apel a reţinut că executarea deciziei de impunere ar determina incapacitatea de plată a regiei cu imposibilitatea continuării activităţii.
De asemenea, executarea actului administrativ fiscal face verosimilă iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei şi datorită faptului că regia ar fi pusă în imposibilitatea respectării condiţiilor stabilite prin decizia de acordare a amânării la plată din 16 iunie 2010, respectiv de a achita la termen obligaţiile de plată curente ce atrag anularea amânării, conform legii, precum şi la imposibilitatea rambursării creditului contractat în anul 2007 pentru achiziţionarea mijloacelor de transport destinate transportului public de călători, ceea ce ar conduce la blocajul financiar al regiei şi la imposibilitatea desfăşurării activităţii.
A mai reţinut instanţa că societatea reclamantă desfăşoară serviciu public de transport public în Municipiul Craiova, aşa încât executarea asupra acesteia poate avea consecinţe grave asupra unei colectivităţi.
Cu referire la cazul bine justificat, instanţa a avut în vedere faptul că acesta derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat, precum şi faptul că organele administrativ fiscale au avut puncte de vedere diferite asupra existenţei obligaţiilor fiscale ale reclamantei, iar prin argumentele de fapt şi de drept expuse de reclamantă se pune în discuţie legalitatea măsurilor deciziei de impunere.
La pronunţarea soluţiei, instanţa de fond a avut în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, precum şi Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, reţinând că măsura suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Totodată, Curtea de apel a reţinut că organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, aşa cum prevede art. 126 şi urm. C. proc. fisc. pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, şi nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurător, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Împotriva sentinţei civile nr. 360 din 19 august 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţine, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a considerat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării deciziei de impunere din 30 iunie 2010, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Susţine recurenta-pârâtă că intimata-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea condiţiei privind cazul bine justificat, deoarece nu a adus argumente de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalităţii actului administrativ contestat, acesta nefiind analizat nici în procedura prealabilă.
Nici cea de-a doua condiţie a pagubei iminente nu este îndeplinită, până în prezent nefiind luate măsuri de executare a deciziei de impunere, intimata-reclamantă nedovedind un prejudiciu efectiv, cât şi o perturbare gravă a funcţionării sale.
Simpla afirmaţie, susţine recurenta-pârâtă, cum că prin executarea actelor administraţiei fiscale ar fi grav prejudiciată, nu poate conduce la îndeplinirea celor două condiţii.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În fapt, obiectul cererii de suspendare îl constituie decizia de impunere din 30 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Dolj prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 10.646.390 RON în baza raportului de inspecţie fiscală din 30 iunie 2010.
În mod constant, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a reţinut că, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că măsura de excepţie a suspendării executării unui act administrativ poate fi dispusă numai în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii expres prevăzute de lege: existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din lege şi iminenţa producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
Instanţa de fond a reţinut că este întrunită condiţia cazului bine justificat, întrucât procedura administrativă nu a fost finalizată, iar în raport de faptul că organele administrative fiscale au avut puncte de vedere diferite asupra existenţei obligaţiilor fiscale ale reclamantei, argumentele de drept şi de fapt expuse de reclamantă punând în discuţie legalitatea măsurilor deciziei de impunere, astfel că se justifică măsura suspendării provizorii a actului administrativ fiscal.
Or, astfel cum corect susţine recurenta-pârâtă, suspendarea este o situaţie de excepţie ce poate fi acordată de instanţă cu respectarea condiţiilor legale, actul administrativ fiscal bucurându-se de prezumţia de legalitate şi de veridicitate.
În speţă, din examinarea sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de intimata-reclamantă nu rezultă o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ a cărei suspendare a executării se solicită.
Singurul motiv întemeiat care ar susţine soluţia de suspendare a executării actului administrativ fiscal ar fi acela că procedura administrativă nu este finalizată, dar acesta nu este suficient pentru a considera dovedită condiţia cazului bine justificat.
Faptul că emiterea deciziei de impunere s-a făcut având la bază un punct de vedere al A.N.A.F., punct de vedere contradictoriu cu un altul existent anterior nu răstoarnă prezumţia de legalitate a actului administrativ, mai precis nu crează o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, în ceea ce priveşte tratamentul fiscal al serviciilor prestate acestor categorii de persoane din punct de vedere al TVA.
Intimata-reclamantă nu a adus argumente de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalităţii actului administrativ contestat.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie, paguba iminentă, astfel cum este definită de art. 2 lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, aceasta presupune existenţa în cuprinsul actului vizat a unor dispoziţii care prin aducerea lor la îndeplinirea, i-ar produce intimatului-reclamant un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Îndeplinirea acestei condiţii presupune însă administrarea unor dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare în acţiunea formulată.
Reţinerile instanţei de fond pe acest aspect, în sensul cuantumului destul de mare al obligaţiilor fiscale suplimentare de plată, stabilit la suma de 10.646.930 RON, la care se adaugă datoriile regiei în cuantum de 4.243.999 RON, ceea ce ar duce la incapacitatea de plată a regiei şi imposibilitatea continuării activităţii, regia urmând a fi pusă şi în imposibilitatea de a achita la termen obligaţiile de plată curente precum şi de a-şi rambursa creditul contractat pentru achiziţionarea unor mijloace de transport, nu constituie argumente suficiente pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14.
Intimata-reclamantă îşi poate desfăşura activitatea în continuare, aceasta realizând serviciul de transport public în municipiul Craiova, actul administrativ nefiind pus în execuţie, fiind luate doar măsuri asiguratorii, care nu sunt măsuri efective de executare, astfel că nu putem vorbi de un prejudiciu previzibil şi efectiv.
Este adevărat că actul administrativ fiscal este susceptibil de executare, dar de regulă organul fiscal nu trece la executare până la momentul soluţionării contestaţiei în procedura administrativă.
Deci, intimata-reclamantă nu a dovedit iminenţa producerii unui prejudiciu efectiv şi cu atât mai mult perturbarea gravă a activităţii sale.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, este evident că intimata-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, cazul bine justificat şi respectiv paguba iminentă, astfel încât instanţa de fond, numai printr-o aplicare greşită a legii – art. 14 din Legea nr. 554/2004 – a considerat a fi întemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de impunere din 30 iunie 2010.
Aşa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă se priveşte ca fondat şi urmează a fi admis, iar sentinţa instanţei de fond modificată în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj împotriva sentinţei civile nr. 360 din 19 august 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5465/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5471/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
