ICCJ. Decizia nr. 5465/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5465/2010
Dosar nr. 1873/54/2010
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 18 iunie 2010, reclamanta SC M.S. SA a chemat în judecată pârâta D.G.F.P. Dolj - Activitatea de Inspecţie Fiscală, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere din 31 mai 2010.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Societatea activează de peste 10 ani în domeniul producerii şi comercializării oxigenului medicinal O93, deţinând în acest sens toate avizele şi aprobările legale, câştigând în mod constant licitaţiile la care a participat, în dauna celorlalţi competitori, motiv pentru care este supusă mereu unor diverse reclamaţii în scopul scoaterii de pe piaţă.
Pentru gazul medicinal O93, produs şi livrat, societatea a avut în vedere ca tratament fiscal prevederile art. 140 alin. (2) lit. e) C. fisc. şi a aplicat cota redusă de TVA de 9%, întrucât produsul respectiv este un medicament pentru uz uman.
Organele fiscale au reţinut în mod nelegal că societatea datorează TVA în cotă de 19%, stabilind fără suport legal că O93 nu este medicament, deoarece nu are autorizaţia de punere pe piaţă şi nu figurează în nomenclatorul de medicamente aprobat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi, în consecinţă, prin decizia de impunere din 31 mai 2010 au stabilit o obligaţie fiscală suplimentară în sumă de 2.238.856 RON, din care TVA în sumă de 1.252.591 RON şi majorări de întârziere în sumă de 1.076.265 RON, pentru perioada ianuarie 2005-iulie 2009.
Totodată, prin decizia nr. 76 din 17 noiembrie 2009, au fost instituite măsuri asigurătorii.
În raport cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeaşi lege, reclamanta a susţinut că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, având în vedere şi Recomandarea R(89)8 a Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei.
Sub aspectul cazului bine justificat, reclamanta susţine că decizia organului fiscal de obligare la plata TVA în cotă de 19% pentru livrările de oxigen medicinal O93 este rezultatul unei interpretări eronate, abuzive, superficiale, neprofesionale a dispoziţiilor art. 140 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003, conform cărora cota redusă de 9% se aplică pentru livrarea de medicamente de uz uman. Deşi legislaţia fiscală nu conţine o definiţie a noţiunii de medicament şi nicio cerinţă suplimentară pentru aplicarea cotei de TVA de 9%, nu pot fi primite susţinerile organului fiscal în sensul că O93 nu este medicament deoarece nu are autorizaţia de punere pe piaţă şi nu figurează în nomenclatorul de medicamente aprobat de Agenţia Naţională a Medicamentelor, autoritatea fiscală preluând opiniile comunicate de o direcţie generală din Ministerul Sănătăţii şi de Agenţia Naţională a Medicamentului, care conţin concluzii false.
În raport cu dispoziţiile art. 696 şi art. 697 din Legea nr. 95/2006 şi ale art. 2 din ordinul nr. 287/2009, există medicamente care nu se produc industrial şi pot exista medicamente care nu sunt incluse în Nomenclator, fiind aprobate în condiţiile legii de Ministerul Sănătăţii, aşa cum este cazul produsului livrat de societate.
A învederat reclamanta că în mod greşit organele fiscale nu au luat în considerare faptul că utilizarea O93 este numai pentru uz uman, cu scopul de a preveni, trata şi ameliora, iar societatea furnizează produsul de 10 ani pentru 60 de spitale din ţară, care au acceptul şi recomandarea Ministerului Sănătăţii, iar produsul este echivalent cu oxigenul O99, care a substituit total oxigenul produs industrial.
În acelaşi sens, reclamanta susţine că produsul O93 figurează ca medicament în Farmacopeea Americană din anul 1990, iar din luna martie 2010 a fost adoptat ca medicament şi de Farmacopeea Europeană şi este recunoscut ca înlocuitor al produsului O99 şi prin standardul internaţional adoptat ca standard român SR-ISO10083, poate fi comercializat pe teritoriul românesc.
În raport cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, reclamanta a susţinut că este îndeplinită şi condiţia referitoare la existenţa unei pagube iminente, întrucât, prin instituirea măsurilor asigurătorii (sechestru pe bunuri mobile/imobile, poprire conturi etc.), organele fiscale trec la executarea silită a sumei stabilite prin decizia de impunere, în situaţia în care societatea nu o achită în termen de 15 zile de la emiterea titlului, împrejurare care ar avea consecinţe grave asupra activităţii globale a societăţii comerciale.
Prin sentinţa civilă nr. 348 din 09 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC M.S. SA şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 31 mai 2010 emisă de D.G.F.P. Dolj, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia de impunere din 31 mai 2010 emisă de D.G.F.P. Dolj au fost stabilite in sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată, constând în suma de 1.252.591 RON reprezentând TVA aferent perioadei de 01 ianuarie 2004-31 iulie 2009 şi 1.076.265 RON majorări de întârziere aferente perioadei de 01 ianuarie 2004-24 mai 2010.
A reţinut Curtea de apel că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ fiscal şi că reclamanta a sesizat în prealabil autoritatea publică emitentă a actului, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În privinţa cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a reţinut că problema ce constituie obiect de controversă între părţi, respectiv calitatea de medicament a oxigenului medical gazos necomprimat O93 produs şi livrat de societate nu a fost în mod definitiv tranşată de un organ imparţial şi independent, cum este instanţa de judecată, astfel că aspectele invocate de reclamantă în motivarea cererii constituie suspiciuni puternice asupra legalităţii actului administrativ, de natură să justifice existenţa cazului bine justificat.
Instanţa a considerat că, deşi produsul O93 nu figurează în Nomenclatorul de medicamente aprobat de Agenţia Naţională a Medicamentelor, această împrejurare nu constituie o excludere a acestuia dintr-o enumerare limitativă a legii, deoarece art. 2 din Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 480/2007 stabileşte că, în afara medicamentelor înscrise în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman pentru anul 2007, pot circula pe teritoriul României şi medicamente de uz uman din ţară sau din import autorizate să fie puse pe piaţă de Agenţia Naţională a Medicamentului după aprobarea Nomenclatorului, precum şi alte medicamente aprobate în condiţiile legii de Ministerul Sănătăţii Publice.
Totodată, a reţinut instanţa că gazul O93 este cuprins şi în Forumul Farmaciei Europene depus la dosar de reclamantă în traducere autorizată, împrejurare care, împreună cu cele expuse anterior, creează îndoieli puternice asupra legalităţii actului administrativ fiscal, prin care se exclude acest produs din categoria medicamentelor.
În privinţa condiţiei pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că reclamanta este un important furnizor de oxigen medicinal O93, în principal către spitale, potrivit contractelor de furnizare depuse la dosar, iar executarea silită asupra patrimoniului societăţii cu suma semnificativă cuprinsă în decizia de impunere contestată ar avea în mod direct consecinţe grave asupra partenerilor contractuali, pagube care, din pricina specificului beneficiarilor, respectiv îngrijirea şi tratarea bolnavilor, ar putea fi ireparabile.
La pronunţarea soluţiei, Curtea de apel a avut în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, precum şi Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, reţinând că măsura suspendării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei, se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Instanţa de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 348 din 09 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj – Activitatea de Inspecţie Fiscală.
Recurenta-pârâtă a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că măsura suspendării actelor administrativ fiscale reprezintă o situaţie de excepţie, care se aplică numai în limitele şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv în cazul existenţei unui „caz bine justificat” reprezentat de îndoiala puternică asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, de natură a înfrânge regula executării din oficiu a acestuia şi a existenţei unei „pagube iminente”, aşa cum este definită această noţiune de prevederile art. 2 alin. (1) lit. s).
A învederat recurenta că în speţă nu s-au arătat de către instanţa de fond, care sunt împrejurările de fapt şi de drept de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei de impunere din 31 mai 2010 a cărei suspendare a solicitat-o intimata-reclamantă, simpla contestare a acestui act administrativ nefiind de natură a aduce dubii cu privire la corectitudinea acesteia şi a justifica măsura suspendării.
Recurenta-pârâtă a susţinut că în procedura prealabilă nu s-a pronunţat încă o soluţie, iar intimata-reclamantă nu a prezentat argumente pertinente care să creeze o puternică îndoială sub aspectul legalităţii actului administrativ contestat.
S-a susţinut că prima instanţă nu a motivat îndeplinirea condiţiei pagubei iminente ce trebuie dovedită de solicitantul suspendării actului administrativ fiscal, o posibilă executare a obligaţiilor fiscale nefăcând dovada îndeplinirii acestei condiţii, aşa cum este definită de art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, întrucât neplata creanţelor bugetare aduce prejudicii bugetului de stat şi nu societăţii care a solicitat suspendarea executării, nefiind probată nici pretinsa perturbare a activităţii acesteia.
Recurenta a arătat că măsura suspendării nu întrerupe calculul accesoriilor, iar prin tergiversarea nejustificată a achitării sumei stabilită prin decizia de impunere, intimata-reclamantă nu face altceva decât să majoreze prejudiciul produs bugetului de stat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţându-se în acest sens prin deciziile nr. 5191/2005, nr. 419/2006, nr. 343/2006.
Intimata-reclamantă SC M.S. SA Craiova a depus la dosar întâmpinare, în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Prin dispoziţiile art. 215 Titlul IX Cap. III C. proc. fisc., aprobat prin O.G. nr. 92/2003, s-a reglementat posibilitatea contestării actelor administrativ fiscale şi procedura aplicabilă.
Textul art. 215 C. proc. fisc. prevede că formularea contestaţiei pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, însă alin. (2) dispune că orice contribuabil poate solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu obligaţia achitării unei cauţiuni.
Actele administrativ fiscale se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepţie, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat în mod corect că în speţă erau îndeplinite toate condiţiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea deciziei de impunere din 31 mai 2010 emisă de recurentă în sarcina intimatei.
Astfel, intimata-reclamantă a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile administrative, în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 205 C. proc. fisc., întrucât a înregistrat la sediul recurentei contestaţia din 17 iunie 2010 şi a achitat cauţiunea stabilită de instanţă în sarcina sa, în valoarea 116.051,20 RON, potrivit recipisei de consemnare din 09 iulie 2010 şi ordinului de plată din 09 iulie 2010, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 215 C. proc. fisc.
Intimata-reclamantă a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, deoarece suma datorată de aceasta în baza deciziei de impunere din 31 mai 2010 emisă de recurentă s-a stabilit ca urmare a interpretării dată de organele fiscale a modalităţii de încadrare a produsului oxigen O93 în categoria medicamentelor, dacă acesta era considerat medicament, TVA aplicabil livrării era de 9% sau de 19% TVA, dacă respectivul produs nu ar fi fost considerat medicament.
Fără a antama fondul dreptului dedus judecăţii, Curtea a constatat corect că aparenţa dreptului este în favoarea intimatei, deoarece produsul livrat de aceasta beneficiază de avizele şi aprobările legale pentru a fi furnizat spitalelor din ţară, cu acordul Ministerului Sănătăţii, corespunzând standardului internaţional (SR) ISO10083, ca şi O99, care este un produs industrial ce se livrează în butelii către spitale, O93 fiind definit ca medicament în Farmacopeea Americană din anul 1990, iar din martie 2010 şi în Farmacopeea Europeană.
Împrejurarea că acest produs nu figurează în Nomenclatorul de medicamente aprobat de Agenţia Naţională a Medicamentelor nu reprezintă dovada excluderii lui din această categorie deoarece, potrivit art. 2 din Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr. 480/2007, pe teritoriul României pot circula medicamente de uz uman, indigene sau din import, autorizate a fi comercializate de către Agenţia Naţională a Medicamentului, precum şi alte medicamente aprobate în condiţiile legii de Ministerul Sănătăţii Publice, rezultând că Nomenclatorul medicamentelor de uz uman nu cuprinde o listă limitativă, acesta putând fi completat cu substanţe ce pot avea calitatea de medicament, aprobate în condiţiile legii.
Toate aceste argumente sunt de natură să creeze o puternică îndoială privind corectitudinea calificării acestui produs de către organele fiscale, care a determinat calculul TVA suplimentar din decizia contestată.
Intimata-reclamantă a dovedit şi existenţa unei pagube iminente, în sensul posibilităţii de a suferi un prejudiciu material viitor şi previzibil, prin punerea în executare a deciziei de impunere din 31 mai 2010 în baza căreia s-a constatat că datorează bugetului de stat suma de 1.252.591 RON TVA şi 1.076.265 RON majorări de întârziere aferente.
Recurenta a început deja formalităţile de executare silită a intimatei, prin emiterea titlului executor din 06 iulie 2010 şi a somaţiei de la aceeaşi dată, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar fond, fiind iminentă şi previzibilă paguba viitoare pe care intimata ar suferi-o, în cazul executării acestor creanţe de către recurentă.
De altfel, prin decizia nr. 76 din 17 noiembrie 2001, recurenta a instituit măsuri asigurătorii asupra patrimoniului intimatei, astfel încât suspendarea executării dispuse de prima instanţă nu prejudiciază bugetul de stat deoarece, în situaţia în care s-ar respinge contestaţia intimatei formulată împotriva deciziei de impunere din 31 mai 2010, recurenta poate proceda la executarea bunurilor aflate în patrimoniul intimatei debitoare, asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător.
Alături de argumentele expuse mai anterior, Curtea are în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat şi în Recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştri, care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia.
Soluţia suspendării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei, se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor autorităţilor administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de circumstanţele cauzei şi de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ reprezentat de decizia de impunere din 31 mai 2010 emise de recurentă este de natură a crea pagube serioase societăţii intimate, care pot avea consecinţe grave în patrimoniul acesteia din urmă.
Constatându-se îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea deciziei de impunere, aşa cum corect a concluzionat prima instanţă şi că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dolj - Activitatea de Inspecţie Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 348 din 09 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5460/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5466/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
