ICCJ. Decizia nr. 5471/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5471/2010
Dosar nr. 131/45/2010
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea de chemare în judecată completată la 21 septembrie 2009, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la nr. 131/45/2010, ca urmare a declinării competenţei de către Tribunalul Vaslui, prin sentinţa nr. 43/CA din 25 ianuarie 2010, reclamantul P.M. a chemat în judecată pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună încadrarea sa în categoria profesională A, a corpului ofiţerilor de poliţie, ulterior urmând să-i fie echivalat gradul profesional corespunzător pregătirii şi studiilor superioare absolvite şi să-i fie plătite drepturilor salariale corespunzătoare gradului profesional de ofiţer, de la data la care avea acest drept şi până la data încadrării în corpul ofiţerilor, restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării acţiunii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a absolvit Şcoala de agenţi poliţie Câmpina în 1993, că a fost încadrat ca adjunct, iar apoi şef de post la diferite posturi de poliţie, în 2007 la Poieneşti, iar în anul 2005 a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice - specializarea Drept, din cadrul Universităţii Iaşi şi a obţinut diploma de licenţă la Universitatea din Alba Iulia.
A învederat petiţionarul că din coroborarea dispoziţiilor art. 73 alin. (7) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 rezultă că are dreptul să fie încadrat fără vreo altă formalitate în corpul ofiţerilor de poliţie, în grad profesional corespunzător, în acest sens fiind şi practica judiciară în materie.
În susţinerea cererii, reclamantul a invocat existenţa discriminării faţă de absolvenţii Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie, curs frecvenţă redusă, care au beneficiat de posturi privilegiate în cadrul instituţiei, au susţinut examenul de promovare în corpul ofiţerilor, separat de ceilalţi absolvenţi ai facultăţilor de drept, iar numărul posturilor scoase la concurs a fost identic cu numărul participanţilor din cadrul Academiei.
Reclamantul a mai arătat că a participat la două concursuri de promovare, în anii 2006 şi 2007, obţinând la primul nota 8,20, iar la al doilea 7,50 şi că unul din colegii care a participat la concursul din anul 2007 a fost promovat doar pe bază de raport, aşa cum a solicitat şi el.
Prin precizările depuse la dosarul Tribunalului Vaslui la data de 04 martie 2009, reclamantul a susţinut că a solicitat promovarea în corpul ofiţerilor de poliţie pe baza notelor obţinute la concursurile la care a participat, iar nu din oficiu, că a fost discriminat în raport cu colegii săi E.S. şi N.I., care au fost promovaţi pe bază de raport în baza notelor obţinute la concursul din anul 2006, pe posturi care nu au fost scoase la concurs. A mai arătat reclamantul că ar fi trebuit să fie promovat pe un post de ofiţer pe linie judiciară la Bârlad, scos la concurs şi rămas vacant.
Prin alte precizări depuse la dosar la data de 09 decembrie 2009, reclamantul a arătat că este îndreptăţit să fie promovat în temeiul art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (1) şi (2) şi art. 59 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, acesta fiind singurul act normativ în vigoare care reglementa cariera poliţistului.
3. Apărările invocate de pârât.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vaslui şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că nu are prerogativa de a acorda gradele profesionale în corpul ofiţerilor de poliţie, nefiind implicat în raportul juridic dedus judecăţii.
S-a mai susţinut, în subsidiar, că că acţiunea este neîntemeiată, nu există nicio discriminare în privinţa reclamantului, invocându-se hotărârea nr. 142 din 13 februarie 2008 a Consiliului de Combatere a Discriminării.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului şi a tardivităţii acţiunii, arătând că, faţă de data la care reclamantul a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice şi data la care a introdus acţiunea, a fost depăşit termenul prevăzut de lege pentru introducerea cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, Ministerul Administraţiei şi Internelor a susţinut că legislaţia în vigoare prevede obligaţia sa de a promova în corpul ofiţerilor, agenţii de poliţie absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată, întrucât agenţii de poliţie cu studii superioare au doar dreptul prevăzut de art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante.
Ministerul a mai arătat că ofiţerii de poliţie nu provin, ci „pot proveni” din rândul agenţilor de poliţie absolvenţi, cu diplomă sau licenţă, ai instituţiilor de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ale ministerului sau ai altor instituţii de învăţământ superior, cu profil corespunzător specialităţilor necesare poliţiei.
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa nr. 43/CA din 25 ianuarie 2010, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, unde s-a format Dosarul cu nr. 131/45/2010.
Printr-un punct de vedere depus la dosarul Curţii de Apel Iaşi, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că, prin Deciziile nr. 818-821/2008, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască prin norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, iar prezenta cauză se încadrează în situaţia analizată de Curtea Constituţională.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 138/CA din 31 mai 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii acţiunii, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamant.
5. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa soluţia de respinge a excepţiei tardivităţii acţiunii, instanţa a reţinut următoarele:
Prin raportul din 19 noiembrie 2007, reclamantul-agent de poliţie şi absolvent din anul 2005 al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, specializarea Drept, din cadrul Universităţii Iaşi, licenţiat în drept, a solicitat pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui să îl promoveze în corpul ofiţerilor de poliţie, în temeiul dispoziţiilor art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 şi art. 78 alin. (1) din acelaşi act normativ coroborat cu art. 59 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Prin adresa din 18 decembrie 2007, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui i-a comunicat reclamantului, la data de 20 decembrie 2007, punctul său de vedere referitor la solicitarea de promovare în corpul ofiţerilor, iar reclamantul, nemulţumit de răspunsul primit, a formulat cerere de chemare în judecată la data de 15 decembrie 2008.
A reţinut instanţa că termenul de un an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, calculat de la data de 20 decembrie 2007, când reclamantul a primit răspunsul pârâtului referitor la refuzul de a-l promova în corpul ofiţerilor s-a împlinit [ca urmare a prelungirii lui potrivit art. 101 alin. (5) C. proc. civ.] la data de 22 decembrie 2008, ulterior datei la care reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată.
S-a constatat că pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui are calitate procesuală pasivă, deoarece acestei instituţii îi revine obligaţia de plată a drepturilor salariale aferente gradului profesional de ofiţer, solicitate de reclamant prin acţiunea introductivă.
În motivarea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, Curtea de apel a apreciat că cele reţinute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 şi nr. 821/2008 nu pot fi interpretate în sensul că persoanelor interesate li s-a restrâns dreptul de acces la justiţie.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În raport cu dispoziţiile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, în forma în vigoare la data de 19 noiembrie 2007, când reclamantul a solicitat promovarea în corpul ofiţerilor, trecerea agenţilor de poliţie care au absolvit studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă ori studii superioare de scurtă durată cu diplomă sau echivalentă, în corpul ofiţerilor de poliţie nu se face de drept, ci în cadrul stabilit de Legea nr. 360/2002, prin concurs.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că reclamantul a participat la două concursuri, în anii 2006 şi 2007, însă nu a reuşit să ocupe nici un post, posturile vacante fiind ocupate de candidaţi cu note mai mari.
Susţinerile reclamantului privind modalitatea promovării colegilor săi, E.S. şi N.I., nu au fost examinate, deoarece instanţa nu a fost învestită cu verificarea legalităţii actelor administrative prin care cei doi au fost promovaţi, ci cu cererea privind trecerea reclamantului în corpul ofiţerilor de poliţie, în baza art. 73 alin. (7) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 şi a rezultatelor pe care le-a obţinut la concursurile din 2006 şi 2007, or, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Instanţa a reţinut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (1) şi (2) şi art. 59 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare în octombrie 2006, înlăturând afiirmaţiile reclamantului în acest sens, întrucât, potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, poliţiştii sunt funcţionari publici cu statut special, reglementat prin Legea nr. 360/2002.
În ceea ce priveşte discriminarea invocată de reclamant, Curtea de apel a reţinut că nu pot fi primite argumentele invocate de reclamant, deoarece acesta nu se află în situaţia absolvenţilor Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie cărora li se acordă gradul profesional de subinspector de poliţie, în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, ci în cea reglementată de dispoziţiile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002.
În raport cu Deciziile Curţii Constituţionale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 şi nr. 821/2008, instanţa a reţinut că nu poate să lipsească de eficienţă juridică dispoziţiile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 şi să îl includă şi pe reclamant în sfera de aplicare a prevederilor art. 21 alin. (3), care vizează altă categorie de persoane, din care acesta nu face parte.
II. Recursurile părţilor.
Împotriva sentinţei nr. 138/CA din 31 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantul P.M. şi pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui.
1. Recursul reclamantului P.M.
Recurentul reclamant P.M. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că prima instanţă a judecat procesul fără a cerceta fondul, iar modificarea hotărârii nu este posibilă fără administrarea unor noi probatorii cu înscrisuri.
Recurentul a arătat că în lipsa deciziilor/ordinelor de numire a numiţilor N.I. şi E.S. în posturi de ofiţeri poliţie (contracandidaţii săi la concursul din 12 octombrie 2006) nu poate fi cercetat fondul cauzei.
S-a învederat că este nelegală motivarea instanţei cum că nu a fost învestită cu verificarea actelor administrative prin care cei doi au fost promovaţi, deoarece, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată e competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, iar recurentul-reclamant a solicitat depunerea respectivelor înscrisuri la dosar, întrucât astfel se putea dovedi că cei doi au fost numiţi în posturi care nu au fost scoase la concurs.
Recurentul a susţinut că nu s-a motivat discriminarea invocată de el cu privire la numitul E.S., care a obţinut aceeaşi notă la concursul din 12 octombrie 2006, însă deşi a fost respins, ca şi recurentul, totuşi a fost promovat ulterior concursului, cu încălcarea procedurii reglementată de Legea nr. 360/2002, şi Ordinele Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004 şi nr. 588/2005.
O altă critică priveşte concluzia pretins greşită a instanţei de fond privind neîndeplinirea condiţiilor legale pentru completarea Legii nr. 360/2002 cu prevederile Legii nr. 188/2006 în vigoare în octombrie 2006, când a avut loc concursul.
În susţinerea acestei opinii, s-a arătat că în lipsa reglementării carierei poliţiştilor, a modalităţii de susţine a concursului de promovare în funcţii superioare, în cuprinsul Legii nr. 360/2002, erau aplicabile acestui domeniu dispoziţiile Legii nr. 188/2006 privind Statutul funcţionarului public, la care se face trimitere prin art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 şi nicidecum Ordinele Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004 şi 588/2005 a căror inexistenţă a invocat-o recurentul (întrucât nu au fost publicate în M.Of.), dar instanţa nu a analizat acest aspect.
Ultimul motiv de recurs priveşte motivarea eronată a primei instanţe privind imposibilitatea pretins greşit invocată în hotărâre, de a lipsi de eficienţă prevederile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, faţă de Deciziile Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821, ceea ce dovedeşte că nu s-a dorit cercetarea fondului cauzei şi descoperirea ilegalităţilor.
Ulterior, la 26 noiembrie 2010 recurentul a depus la dosar concluzii scrise în care a structurat altfel motivele de recurs prezentate anterior şi a invocat şi alte critici noi, care, nevizând motive de ordine publică, nu mai pot fi cercetate, deoarece s-au formulat peste termenul legal de motivare a recursului,de 15 zile de la comunicarea hotararii, prevăzut de art. 302 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind comunicată recurentului-reclamant la data de 12 iulie 2010, după cum rezultă din dovada comunicării de la dosar fond.
2. Recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţiei Vaslui.
Recurentul-pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţiei Vaslui a criticat la rândul său sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu privire la capătul principal de cerere din acţiunea introductivă, care vizează încadrarea petiţionarului P.M., agent de poliţie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, în categoria profesională A, a ofiţerilor de poliţie, măsură care intră în competenţa şi atribuţiile Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a Ministrului de resort, conform art. 15 din Legea nr. 360/2002.
Recurentul a învederat că are atribuţii şi, pe cale de consecinţă, calitate procesuală pasivă, numai cu privire la solicitarea reclamantului de a i se plăti drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional de ofiţer.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii primului capăt de cerere, faţă de recurentul-pârât, pentru lipsa capacităţii procesuale pasive a acestuia.
Recurenul pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui a depus la dosar hotărârea nr. 222 din 08 septembrie 2010 pronunţată de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării.
II. Considerentele instanţei de recurs.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 4031 C. proc. civ., precum şi sub toate aspectele, Curtea constată următoarele:
1. Cu privire la recursul reclamantului P.M.
Prima critică formulată de recurent, care priveşte necercetarea fondului cauzei deduse judecăţii, în lipsa ordinelor/deciziilor de numire în posturile de ofiţer poliţie a contracandidaţilor săi la concursul din 12 octombrie 2006 - N.I. şi E.S., este nefondată.
Curtea de Apel Iaşi a analizat susţinerile, argumentele şi probatoriul administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia judecătorii se pronunţă numai asupra cererilor cu care au fost învestiţi.
În speţă, obiectul acţiunii de contencios administrativ cu care recurentul a învestit instanţa l-a constituit obligarea intimatului-pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui la încadrarea recurentului în categoria profesională A – corpul ofiţerilor de poliţie, cu echivalarea gradului profesional, potrivit studiilor absolvite în 2005 – Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Iaşi, cu plata drepturilor băneşti corespunzătoare gradului profesional de ofiţer şi înlăturarea situaţiei discriminatoriii create, acţiunea fiind completă la 21 septembrie 2009 cu un capăt de cerere vizând acordarea unor daune morale în valoare de 50.000 RON.
În lipsa unei solicitări exprese a recurentului-reclamant, Curtea de Apel Iaşi nu-şi putea extinde controlul de legalitatea asupra unor acte administrative individuale pentru care nu a fost învestită (ordinele/deciziile de numire în postul de ofiţeri superiori a altor persoane) deoarece s-ar fi încălcat dreptul de dispoziţie al recurentului exercitat prin formularea cererii de chemare în judecată şi prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care limitează controlul judecătoresc numai asupra cererilor expres formulate de părţi.
Ordinele/deciziile de numire în posturile de ofiţeri superiori a lui N.I. şi E.S. - contracandidaţii recurentului la examenul din 12 decembrie 2006 sunt acte administrative individuale, conform art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ şi nu „operaţiuni materiale” în sensul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 invocat de recurent, acestea semnificând operaţiuni premergătoare, pregătitoare emiterii unui act juridic, care, de regulă, nu produc prin ele însele efecte juridice, decât în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, iar depunerea acestor înscrisuri la dosarul cauzei era inutilă, în condiţiile în care nu s-a solicitat anularea acestor acte administrative.
De altfel, prima instanţa a analizat judicios probele administrate în cauză, din care rezultă că nu este vorba de un „refuz nejustificat” al intimatului de a promova recurentul în postul de ofiţer superior clasa A, ca urmare a absolvirii cursurilor de învăţământ superior, deoarece, potrivit art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 89/2003, „agenţii de poliţie care au absolvit cursuri superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante, în condiţiile prezentei legi”.
Prin urmare, absolvirea studiilor de învăţământ superior, conferă agenţilor de poliţie vocaţia de a ocupa un post de ofiţer, categoria A, conform art. 14 din Legea nr. 360/2002, prin promovarea examenului organizat pentru ocuparea acestor posturi, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 360/2002, precum şi art. 49 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administrţiei şi Internelor nr. 300/2004, care enumeră cerinţele ce trebuie îndeplinite de către acei agenţi de poliţie care au absolvit studii superioare, pentru a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante.
Recurentul-reclamant a participat atât la concursul de trecere în categoria ofiţerilor de poliţie a unor absolvenţi de studii superioare organizat în cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române la 08 septembrie 2006, când nu a fost admis nici un candidat, dar şi la concursul din 12 octombrie 2006.
Înscrierea candidaţilor şi centralizarea mediilor obţinute s-a făcut potrivit specializării pentru care au optat, aşa cum rezultă din anunţul concursului din 26 iulie 2006 şi procesul-verbal încheiat de comisia de concurs la 12 octombrie 2006.
Astfel, din tabelul nominal cu rezultatul obţinut la testul scris reiese că pentru cele două posturi de la specializarea „Investigaţii criminale” au concurat 6 candidaţi, primii admişi fiind A.G. cu media 9,40 şi N.I. cu media 8,80, pe locul 3 figurând D.C.S., care a obţinut aceeaşi medie cu recurentul P.M. - 8,20, aflat pe locul 4 în tabelul centralizator.
Pentru cele două posturi scoase la concurs pentru „ordine publică” au concurat 14 candidaţi, primii clasaţi fiind P.P. - 9,70 şi M.M. - media 9,10, pe locul 3 figurând E.S. cu media 8,80, acesta din urmă fiind respins la examen, ca urmare a inexistenţei unui post vacant şi pentru acest concurent.
Urmare a deblocării a 350 posturi în scopul reducerii deficitului de personal în structurile Inspectoratului General de Poliţie, cu adresa din 14 noiembrie 2006 pârâtul Inspectoratul General de Poliţie – Direcţia Management Resurse Umane a comunicat pârâtului Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui suplimentarea unui post de ofiţer poliţie, în care a fost promovat numitul E.S. – agentul care la concursul din 12 octombrie 2006 a fost respins, cu media cea mai mare obţinută în urma examenului – 8,80, medie superioară celei obţinute de recurent - 8,20, fiind nefondate susţinerile recurentului privind promovarea preferenţială şi lipsită de transparenţă a contracandidaţilor săi, din moment ce aceştia au obţinut medii mai mari (media reprezentând criteriul obiectiv de departajare în cazul unui examen), iar candidatul care a obţinut aceeaşi medie cu recurentul nu a contestat modalitatea de promovare.
Susţinerea privind pretinsa discriminare între recurent şi numitul E.S., urmează a fi înlăturată, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2002, cei doi agenţi participând la acelaşi concurs de promovare în funcţia de ofiţer de poliţie, la care recurentul a obţinut o medie mai mică decât contracandidatul său, promovat după concurs, cu ocazia suplimentării posturilor în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui, nefiind vorba de un tratament preferenţial sau o altă situaţie discriminatorie, în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, în acest sens pronunţându-se Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea nr. 222 din 08 septembrie 2010.
Critica privind completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public – art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (1) şi (2) şi art. 59 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 în vigoare în luna octombrie 2006, potrivit cărora promovarea în gradul profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarul public se face prin concurs sau examen, prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public în urma promovării examenului, în privinţa carierei, respectiv a promovării prin concurs a poliţiştilor este, de asemenea, nefondată.
Chiar dispoziţiile Legii nr. 188/1999 invocate de recurent art. 5 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) prevăd posibilitatea reglementării unor statute speciale pentru funcţionarii publici din anumite domenii specifice de activitate, cum este cel al Poliţiei sau altor structuri din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Potrivit principiului „specialia generalibus derogant”, în cazul existenţei unor dispoziţii privind cariera, promovarea poliţiştilor, în legea-cadru care reglementează statutul acestei categorii speciale a funcţionarilor publici - Legea nr. 360/2002, nu mai au aplicabilitate prevederile generale vizând promovarea funcţionarilor publici, menţionate în Legea nr. 188/1999.
În acest sens sunt şi prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, modificată prin O.U.G. nr. 89/2003, potrivit cărora dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 şi ale altor acte normative aplicabile funcţionarilor publici, în măsura în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică poliţistului, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţa, criticile recurentului fiind nefondate sub acest aspect.
Împrejurarea că Ordinele Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management şi resurse umane şi nr. 588/2005 pentru aprobarea Ghidului carierei personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care s-au detaliat condiţiile şi procedurile de recrutare, selecţionare, promovare în grad şi funcţii de conducere a poliţiştilor şi personalului contractual din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu au fost publicate în M.Of., nu poate conduce la sancţiunea inexistenţei acestor acte normative, adoptate cu respectarea competenţelor legale, în baza şi în executarea legii.
Potrivit art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea avizului şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, în prezent abrogată, nu sunt supuse regimului de publicare în M.Of., Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementările din sectorul de apărare, ordine publică, şi siguranţă naţională.
O prevedere similară există şi în Regulamentul privind procedurile pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, la nivelul Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 554/2001 – art. 27 alin. (3), act normativ aprobat şi înlocuit cu H.G. nr. 50/2005.
Nu se poate reţine o vătămare a dreptului recurentului la informare, prin nepublicarea celor 2 ordine deoarece, conform art. 26 alin. (3) din regulamentul menţionat anterior, aprobat prin Ordinul Ministruluin Administraţiei şi Internelor nr. 533/2003, „actele normative nesecrete, nebroşate, se multiplică şi se difuzează subunităţilor din subordine de către comandamentele de armă, inspectoratele şi direcţiile generale, direcţii aparatului central”, iar art. 28 dispune că „în unităţile din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor actele normative interne se iau în evidenţă şi se difuzează celor interesaţi de către compartimentele speciale (…)”, respectiv de secretariat, registratură etc.
Cum Ordinele Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004 şi nr. 588/2005 nu erau clasificate, acestea puteau fi consultate de poliţiştii interesaţi, inclusiv de recurentul-reclamant.
Prima instanţă a constatat corect că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind promovarea agenţilor de poliţie care au absolvit studii superioare şi au dreptul să participe la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante, în condiţiile legii, şi nu ale art. 21 alin. (3) din acelaşi act normativ privind acordarea gradului profesional de subinspector de poliţie absolvenţilor Colegiului de poliţie sau a Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor, întrucât recurentul nu a absolvit cursurile acestei instituţii.
Inexistenţa unei discriminări în cazul recurentului, în raport cu absolvenţii Academiei de Poliţie a fost confirmată prin hotărârea nr. 222 din 08 septembrie 2010 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Cu privire la recursul pârâtului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui:
Din considerentele sentinţei atacate, rezultă că prima instanţă a reţinut corect că recurentul-pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui nu avea atribuţii decât în privinţa plăţii suplimentului drepturilor băneşti care s-ar fi cuvenit reclamantului, dacă s-ar fi admis principalul capăt de cerere, privind promovarea în cadrul corpului ofiţerilor de poliţie, însă acţiunea reclamantului a fost în întregime respinsă ca nefondată, faţă de toţi pârâţii chemaţi în judecată, astfel că nu există un interes procesual care să justifice modificarea sentinţei.
2. Temeiul legal al soluţiei din recurs.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., că este temeinică şi legală, nefiind identificate motive de reformare, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.M. împotriva sentinţei civile nr. 138/CA din 31 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5466/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5474/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
