ICCJ. Decizia nr. 5480/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5480/2010
Dosar nr. 11482/302/200.
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauze.
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 4276/2/2007 la data de 13 iunie 2007 şi, ulterior precizată, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâţii Compania Naţională Poşta Română, Ministerul Justiţiei şi Guvernul României solicitând instanţei obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru încălcarea dreptului de petiţionare şi de corespondenţă cu Curtea Europeană de Justiţie.
La termenul de judecată din data de 15 septembrie 2010, reclamantul a depus o nouă cerere de modificare a cererii de chemare în judecată (fila 111) prin care a solicitat chemarea în judecată a altor persoane: Consiliul Europei, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice alături de ceilalţi pârâţi care trebuie să răspunsă pentru prejudiciile cauzate prin faptele acestor instituţii ale statului.
Prin cererea modificatoare, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, constatarea nelegalităţii HG nr. 1897 din 21 decembrie 2006 şi a solicitat, pentru încălcarea drepturilor sale legale, constituţionale şi pentru lezarea intereselor legitime despăgubiri pentru daune morale în sumă de 13.000.000 Euro, prin obligarea statului român.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 5157 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României ca neîntemeiată, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Compania Naţională Poşta Română, ca neîntemeiată şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL JUSTIŢIEI, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa a respins excepţia de nelegalitate a HG nr. 1897/2006, ca neîntemeiată şi a admis, în parte, acţiunile conexe completate, modificate şi precizate formulate de reclamantul C.D. - aflat în stare de detenţie la Penitenciarul Giurgiu în contradictoriu cu pârâţii COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ, GUVERNUL ROMÂNIEI şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
In consecinţă a dispus obligarea pârâtei COMPANIA NAŢIONALA POŞTA ROMANA să soluţioneze reclamaţiile administrative ale reclamantului menţionate prin adresa nr. 47/186, 48/187, 49/188 din 05 octombrie 2005 în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Instanţa a luat act de faptul că reclamantul a renunţat la solicitarea de despăgubiri materiale şi morale şi a fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că acţiunea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23 noiembrie 2009, ca urmare a stabilirii competenţei de soluţionare prin Decizia nr. 3332 din 16 iunie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 11482/302/2008, prin care a fost soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 5, secţia a II-a civilă, şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa a constatat că prin cererea înregistrată la data de 13 iunie 2007, reclamantul C.D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Justiţiei şi Poşta Română deoarece se consideră vătămat în drepturile şi interesele sale, fiindu-i încălcat dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg şi dreptul la corespondenţă secretă consfinţit de art. 28 din Constituţia României.
Instanţa a reţinut că reclamantul s-a adresat cu plângeri la Penitenciarul Rahova şi la Ministerul Justiţiei, dar aceste instituţii nu i-au soluţionat plângerile, ultima fiind înregistrată sub nr. VI/3325 din 15 mai 2007 la Judecătorul delegat care aparţine de Ministerul Justiţiei.
Prin cererea de completare a acţiunii, reclamantul a cerut daune morale Statului Român pentru că nu mai poate trimite corespondenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului în regim poştal simplu, motivat de faptul că nu are certitudinea că această corespondenţă ajunge la destinaţie.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calităţii procesuale pasive.
Pârâta Compania Naţională Poşta Română a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 30 octombrie 2009, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a arătat că a chemat în judecată Compania Naţională Poşta Română deoarece transmiterea răspunsurilor de la CEDO nu s-a făcut corespunzător, scrisorile sosind deschise şi astfel i s-a încălcat dreptul la corespondenţă.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin cererea completatoare depusă la 02 octombrie 2007 reclamantul a contestat HG nr. 1897/2006.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Guvernul României este neîntemeiată, întrucât reclamantul a contestat, în contradictoriu cu acest pârât, HG nr. 1897/2006, iar acesta este emitentul actului administrativ atacat.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei instanţa constată că excepţia invocată este întemeiată, întrucât Ministerul Justiţiei a fost chemat în judecată în numele şi pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru cereri adresate de către reclamant acestei din urmă autorităţi publice.
Instanţa reţine că Ministerul Justiţiei şi Autoritatea Naţională a Penitenciarelor sunt autorităţi publice cu atribuţii proprii, cu personalitate juridică şi răspund individual pentru executarea atribuţiilor proprii.
În speţă Ministerul Justiţiei nu poate răspunde pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar pârâtul nu a înţeles să cheme în judecată şi Autoritatea Naţională a Penitenciarelor.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Compania Naţională Poşta Română pe motiv că reclamantul nu s-a adresat cu o reclamaţie administrativă la Compania Naţională înainte de a formula prezenta acţiune injustiţie, instanţa constată că această excepţie este neîntemeiată.
Instanţa de fond a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată este de obligare a pârâţilor să-i recunoască dreptul de petiţionare, iar reclamantul s-a adresat cu mai multe reclamaţii Oficiului Bucureşti nr. 51, astfel cum rezultă din adresa autorităţii pârâte, în care au fost menţionate toate reclamaţiile formulate de către reclamant.
Prin adresa nr. 47/186,48/187,49/188 din 05 octombrie 2005 emisă de Oficiul 51 Bucureşti se comunică reclamantului rezultatul cercetărilor administrative şi menţionează că va reveni cu răspuns definitiv când vor fi în posesia confirmărilor de primire perfectate.
De asemenea, din înscrisul (aflat la fila 142, Dosar nr. 4276/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal) ce poartă ştampila Oficiului poştal Jilava din 30 septembrie 2004, rezultă că plicul adresat reclamantului a sosit la Oficiul Jilava în „stare deteriorată din cauza transportului şi manipulării".
Cu privire la excepţia de nelegalitate a HG nr. 1897/2006, privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instanţa constată că excepţia este neîntemeiată.
Reclamantul susţine că, prin HG nr. 1897/2006 Guvernul modifică şi completează dispoziţii similare din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor cu referire la: art. 52 alin. (3) din hotărâre şi art. 46 alin. (5) din lege; de asemenea, cu privire la art. 43, art. 44 şi art. 45 din hotărâre şi art. 54 din lege; la art. 213 şi art. 214 din hotărâre şi art. 36 din lege; la art. 228 din hotărâre şi art. 86 din lege.
Art. 52 alin. (3) din regulamentul aprobat prin HG nr. 1897/2006 prevede: „cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi corespondenţă prin trimiteri poştale în alt regim decât simplu sunt suportate în totalitate de persoana privată de libertate".
Art. 46 alin. (5) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede: „cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă sunt suportate de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate. In cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloace băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este exceptată ori recunoscută de România şi cele pentru exercitarea dreptului la corespondenţă cu familia, cu apărătorul şi cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei dreptului omului sunt suportate de către administraţia penitenciarului".
Astfel, instanţa de primă jurisdicţie a excepţiei de nelegalitate a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (3) nu sunt contrare prevederilor art. 46 alin. (5) din lege, nu-l modifică şi nu adaugă la lege, întrucât legea se referă la suportarea cheltuielilor ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă, doar în ipoteza în care persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate nu dispune de mijloace băneşti să le suporte, fiind vorba de cheltuielile în regim simplu pe care nu le poate suporta.
Ipoteza în care o persoană în executarea pedepsei privative de libertate dispune de mijloace pentru exercitarea dreptului la corespondenţă şi petiţionare pentru servicii în regim simplu, dar nu şi pentru servicii cu taxări suplimentare, evident nu intră sub incidenţa art. 46 alin. (5) din lege.
Cu privire la nelegalitatea art. 43, art. 44 şi art. 45 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1897/2006, în raport de art. 54 din Legea nr. 275/2006, instanţa a constatat că excepţia invocată nu are legătură cu fondul cauzelor conexe deduse judecăţii.
Conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 pot fi analizate pe cale de excepţie doar actele administrative (sau dispoziţii din acte) de care depinde soluţionarea cauzei.
In speţă, fiind vorba despre lezarea dreptului la secretul corespondenţei, HG nr. 1897/2006 va fi analizată doar în legătură cu dreptul lezat al reclamantului.
Aceeaşi situaţie se constată şi în privinţa nelegalităţii art. 213 şi art. 214 din hotărâre la art. 36 din lege, sau cu privire la alte dispoziţii din hotărâre care se constată că nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Cu privire la celelalte aspecte de nelegalitate invocate, privind publicarea tardivă în Monitorul Oficial a HG nr. 1897/2006, se constată că susţinerea reclamantului în sensul că această împrejurare ar atrage inexistenţa hotărârii este neîntemeiată. Legea nu a impus Guvernului României termene de decădere pentru emiterea Regulamentului aprobat prin HG nr. 1897/2006, toate termenele prevăzute de lege [art. 86 alin. (2)] fiind doar de recomandare pentru punerea rapidă în executare a legii.
Nu poate fi reţinută critica de nelegalitate vizând nesemnarea HG nr. 1897/2006 de către primul ministru şi contrasemnarea de către miniştrii care au obligaţia punerii lor în aplicare.
Din M.Of. nr. 24 din 16 ianuarie 2007 rezultă că HG nr. 1897/2006 a fost semnată de Primul ministru P.C.T. şi contrasemnată de miniştrii: M.L.M. - Ministrul Justiţiei, M.N.T. pentru Ministrul Administraţiei şi Internelor, V.A.I. secretar de stat pentru Ministerul Sănătăţii Publice, secretar de stat M.H. pentru Ministrul Educaţiei şi Cercetării, secretar de stat C.I.D. pentru MMSSF şi S.T.G.V. - Ministrul Finanţelor Publice.
Pe fondul cererii de chemare în judecată şi a cererii conexe (având în vedere că este vorba despre o singură cerere succesiv modificată şi completată) instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Justiţiei, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României şi Compania Naţională Poşta Română deoarece se consideră vătămat în drepturile şi interesele legitime, fiindu-i încălcat dreptul de petiţionare şi dreptul de corespondenţă cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg şi fiindu-i încălcat dreptul la o corespondenţă secretă, garantat de art. 28 din Constituţia României.
Instanţa a constatat că reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, în stare de detenţie în penitenciar şi, din cauza unor dificultăţi în primirea corespondenţei, s-a adresat judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate şi Companiei Poşta Română pentru recunoaşterea dreptului său constituţional, dar pârâţii nu i-au soluţionat cererile.
Din actele aflate la dosarul cauzei, cu referire la „procesul verbal din 8 aprilie 2004, referitor la corespondenţa deţinutului C.D." (fila 31), procesul - verbal din 1 octombrie 2004 (fila 32) şi procesul - verbal din 8 octombrie 2004 (fila 33 ) încheiate de Penitenciarul Rahova, rezultă că reclamantul a primit una dintre corespondenţele sale cu încălcarea dreptului la o corespondenţă secretă, garantat de art. 28 din Constituţia României, respectiv a primit un plic introdus într-o pungă de plastic transparentă, iar punga de plastic era sigilată la capete cu sfoară şi peste aceasta aplicată ştampila poştei.
Din adresa nr. 66741 din 5 aprilie 2005 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar rezultă că în urma verificărilor efectuate s-a dovedit că plicul sosit de la CEDO a fost primit deteriorat şi sigilat de Oficiul Poştal Jilava (fila 101, Dosar nr. 4276/2/007).
Ulterior, reclamantul a avut în continuare dificultăţi în primirea corespondenţei sau transmiterea corespondenţei de la/la CEDO.
Aceasta rezultă din adresa Oficiului 51 Bucureşti cu nr. 47/186, 48/187, 49/188 din 5 octombrie 2005 (fila 42, Dosar nr. 11482/302/2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal).
Oficiul poştal face referire în conţinutul adresei la o singură reclamaţie administrativă, dar rezultă că este vorba despre corespondenţe diferite şi reclamaţii multiple (scrisoare recomandată externă cu confirmare de primire nr. RN 285476685RO din 19 august 2005 destinatar CEDO, Strasbourg, Franţa; scrisoare recomandată externă cu confirmare de primire nr. RN 285476694RO din 19 august 2005 destinatar CEDO, Strasbourg, Franţa; scrisoare recomandată externă cu confirmare de primire nr. 12010 din 19 septembrie 2005, destinatar APADOR - CH) pentru care s-a comunicat că se fac cercetări şi va reveni cu răspunsul definitiv.
Se constată că potrivit art. 28 din Constituţia României dreptul la „secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil".
Ca atare şi reclamantului, conform art. 28 din Constituţia României îi este garantat dreptul la secretul corespondenţei.
In speţă, se constată că prin activitatea sa defectuoasă, pârâta Compania Naţională Poşta Română, prin Oficiul poştal din subordine, a încălcat repetat dreptul reclamantului la secretul corespondenţei, fie prin predarea unei corespondenţe deschise şi ulterior sigilată pe parcursul serviciilor poştale, fie prin rătăcirea corespondenţei, fără ca pârâta să cerceteze şi să finalizeze rezultatele cercetării, ceea ce a indus reclamantului o stare de nesiguranţă în serviciul statal de poştă.
Susţinerile pârâtei în sensul că acţiunea ar fi inadmisibilă întrucât reclamantul nu ar fi parcurs o procedură prealabilă se constată că sunt neîntemeiate, fiind vorba despre un refuz de soluţionare a unei cereri, iar acţiunea este admisibilă în contencios administrativ.
Întrucât, în speţă, s-a constat vătămarea reclamantului în dreptul garantat constituţional la secretul corespondenţei prin refuzul autorităţii Compania Naţională Poşta Română de a întreprinde demersurile necesare în soluţionarea cererilor repetate ale reclamatului, transmise fie prin penitenciar, fie personal, Curtea a admis acţiunile conexe precizate şi modificate şi va obliga pârâta Compania Naţională Poşta Română să soluţioneze reclamaţiile administrative ale reclamantului menţionate ca nefinalizate prin adresa nr. 47/186, 48/187, 49/188 din 05 octombrie 2005 emise de Oficiul 51 Bucureşti, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi va constata că reclamantul a renunţat la solicitarea de obligare a pârâtei Compania Naţională Poşta Română la plata unor daune materiale şi morale.
Cu privire la chemarea în judecată a Guvernului României ca reprezentant al Statului Român şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice se constată că solicitările reclamantului sunt neîntemeiate întrucât, în privinţa serviciilor poştale, ca serviciu public, Compania Naţională Poşta Română are exclusivitatea prestărilor statale.
De asemenea se constată neîntemeiate susţinerile reclamantului cu privire la relevanţa cererilor sale din alte procese (penale ori civile), instanţa de contencios administrativ putând verifica doar legalitatea unor acte administrative, a refuzului nejustificat de soluţionare a unor cereri din partea unor autorităţi publice, precum şi cererile accesorii de acordare a despăgubirilor materiale, ori morale în cazul în care reclamantul solicită aceasta.
3. Recursul declarat de C.D.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, invocând ca motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.
A arătat că prin refuzul de comunicare a hotărârilor pronunţate în dosar instanţele îi încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, considerând că instanţele favorizează statul, autorităţile şi instituţiile statului, recurentul considerându-se discriminat. A arătat că nu i s-a comunicat încheierea din 8 decembrie 2010, încheierea din 7 septembrie 2010 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 7140/302/2010, Decizia nr. 673 din 9 februarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 8892/1/2009.
A criticat hotărârea pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti de scoatere de pe rol a cauzei şi de trimitere la Curtea de Apel Bucureşti, precum şi consemnările din hotărârea atacată în cauza de faţă cu privire la faptul că a precizat obiectul cauzei oral în şedinţa din 27 noiembrie 2007. A arătat că la acea dată nu a fost lăsat să vorbească în şedinţa publică, motivat de faptul că are apărător desemnat în cauză, deşi apărătorul din oficiu desemnat de Barou avea delegaţie numai pentru termenul de judecată de la data de 2 octombrie 2007, nu şi pentru termenul arătat, din 27 noiembrie 2007. Astfel, a criticat sentinţa nr. 3010 din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti şi a solicitat anularea ei.
De asemenea, a criticat Decizia nr. 3084 din 25 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând nulitatea acesteia.
A criticat şi faptul că în mod nelegal şi abuziv a fost înregistrat dosarul nr. 11482/302/2008 la Judecătoria sectorului 5, având ca obiect cerere de despăgubiri, întrucât reclamantul nu a formulat şi nu a depus nicio cerere în acest sens. A susţinut că este nereală menţionarea în hotărârea atacată a faptului că şi-a precizat obiectul cererii introductive, susţinând constant faptul că acest dosar format la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti nu este legal, fiind creat în mod artificial.
Recurentul a arătat că întreaga hotărâre atacată îndeamnă la încălcarea legii, a Constituţiei şi a Convenţiei Europene, întrucât instanţa s-a pronunţat pe o cerere inexistentă, acest dosar neavând cauză şi obiect până la data de 15 septembrie 2010. A precizat că începând cu această dată a depus cerere de chemare în judecată şi astfel a determinat intrarea în legalitate a dosarului nr. 11482/302/2008. A mai arătat şi faptul că dosarul nr. 7140/302/2010 a fost conexat în mod nelegal cu dosarul nr. 11482/302/2008.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Analizând motivele de recurs formulate, conform dispoziţiilor art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., invocate de recurent, Înalta Curte a constatat că nu pot fi primite aceste critici.
Astfel, instanţa de primă jurisdicţie nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât o instanţă de judecată exercită atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când interpretează legea, iar în cauza dedusă judecăţii instanţa s-a pronunţat în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
Motivul referitor la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinut de instanţa de control judiciar, având în vedere că nu a fost identificată nicio astfel de încălcare, nefiind invocate de altfel de către recurent vicii de procedură.
Mai mult, recurentul invocă existenţa unei nulităţi a hotărârilor ce au fost pronunţate în cauză, în stadii diferite ale procesului, în condiţiile în care dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, prevăd expres faptul că întotdeauna competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Nici motivele de recurs subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 nu pot fi reţinute de Înalta Curte, întrucât instanţa de fond a hotărât în limitele sesizării şi în raport de obiectul cauzei, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei, la situaţia de fapt corect reţinută.
Nefiind motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, Înalta Curte va menţine sentinţa atacată ca legală şi temeinică şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C.D. împotriva sentinţei nr. 5157 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5396/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 5485/2010. Contencios → |
|---|
