ICCJ. Decizia nr. 5486/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5486/2010
Dosar nr. 6860/2/2010
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul N.N.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale anularea Ordinului CLI nr. CL.235 din 17 noiembrie 2009, precum şi a tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului cu Ministerul Apărării Naţionale, suspendarea executării Ordinului CLI nr. CL.235 din 17 noiembrie 2009, precum şi a tuturor actelor ulterioare privind situaţia militară şi de serviciu a reclamantului, obligarea Ministerului Apărării Naţionale să emită Ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condiţiile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 şi art. 6 alin. (1) lit. b), precum şi art. 7 din OG nr. 7/1998, cu aplicarea Legii nr. 118/2010, art. 10 alin. (2), sub sancţiunea unor penalităţi, obligarea Ministerului Apărării Naţionale sa îi plătească ajutoarele şi plăţile compensatorii prevăzute de art. 7 din OG nr. 7/1998 şi de art. 31 din Legea nr. 31/1999, avându-se în vedere coeficientul de inflaţie începând cu data de 01 octombrie 2009 până la pronunţare, obligarea Ministerului Apărării Naţionale să emită Decizia de pensionare a acestuia cu data de 01 octombrie 2009, cu coeficientul de inflaţie la pensia ce i se va cuveni, de la aceasta dată şi până la pronunţare, sub sancţiunea unor penalităţi, obligarea Ministerului Apărării Naţionale să îi plătească daune morale în cuantum de 75.000 lei, pentru încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţia României, art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1), )2), precum şi obligarea Ministerului Apărării Naţionale să îi plătească cheltuielile de judecata.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat prin Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând, faţă de obiectul capătului de cerere referitor la anularea Ordinului CLI nr. CL. 235 din 17 noiembrie 2009, excepţia inadmisibilităţii, referitoare la lipsa procedurii prealabile.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 193 din 17 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii cap. 1 de cerere şi a necompetenţei materiale în privinţa cap. 5 al acţiunii.
Instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.N.I., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, în sensul că a fost anulat în parte Ordinul CLI nr. 235 din 17 noiembrie 2009 emis de pârât, în privinţa reclamantului.
A fost suspendată executarea acestui ordin în privinţa reclamantului, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Instanţa a dispus obligarea pârâtului să emită ordinul de trecere în rezervă a reclamantului şi în consecinţă să acorde reclamantului drepturile prevăzute de art. 7 din OG nr. 7/1998 cu modificările ulterioare, actualizate cu coeficientul de inflaţie de la 1 octombrie 2009 şi până la 17 ianuarie 2011.
A fost respinsă, ca prematur formulată, cererea privind obligarea pârâtului la emiterea deciziei de pensionare şi a fost respins capătul de cerere privind daunele morale ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul este cadru militar în activitate, cu gradul de plutonier major, încadrat în prezent la Unitatea Militară 01035 Bucureşti.
In perioada 01 iulie - 31 august 2009, unitatea militară menţionată s-a aflat în proces de reorganizare.
Reclamantul ocupa funcţia de administrator companie poliţie militară, funcţie ce a fost radiată în noul stat de organizare, ce a intrat în vigoare la data de 01 septembrie 2009.
Conform prevederilor Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M2/2009, acest fapt a fost adus la cunoştinţa reclamantului care, prin raportul personal înregistrat la nr. C.R. 347 din 20 iulie 2009 şi-a precizat opţiunea de a trece în rezervă.
In urma evaluării reclamantului de către comisia de selecţie pentru funcţiile de maiştri militari şi subofiţeri a Comandamentului Logistic întrunit, începând cu data de 01 septembrie 2009, cu ordinul C.L.Î. nr. C.L. 161 din 26 august 2009, reclamantul a fost pus la dispoziţia Unităţii Militare 01035 Bucureşti în vederea încadrării.
Ulterior, începând cu data de 01 decembrie 2009, cu ordinul nr. C.L. 235 din 17 noiembrie 2009, reclamantul a fost eliberat din funcţia de administrator companie, compania de poliţie militară din Centrul 22 Depozitare Zonală al Centrului Principal de Coordonare Depozitare nr. 1 şi numit în funcţia de şef depozit nivel 2 (maistru militar clasa I - 2,55) la Unitatea Militară 01035 Bucureşti, funcţie superioară gradului deţinut (plutonier major = maistru militar clasa a II-a) şi a beneficiat de la acea dată de coeficientul funcţiei superioare (2,55 în loc de 2,35).
Reclamantul a exercitat atribuţiile acestei funcţii şi a fost remunerat pentru activitatea desfăşurată până la data de 01 octombrie 2010, când a fost pus la dispoziţia aceleiaşi unităţi, ca urmare a modificării statului de funcţii. Acest din urmă ordin care face de altfel şi obiectul prezentei acţiuni a avut la bază hotărârea nr. 12 din 16 noiembrie 2009 a Comisiei de Selecţie nr. 13 a CLÎ, conţinând tabelul cu subofiţerii admişi pentru a fi analizaţi în vederea încadrării şi promovării în funcţii publicate în BIA.
Prin Hotărârea nr. 9 din 11 august 2009, emisă de aceeaşi Comisie de Selecţie nr.13 din cadrul CLI, a fost întocmit tabelul cu subofiţerii din Centrul 22 Depozitare Zonală al Centrului Principal de Coordonare Depozitare nr. 1 admişi pentru încadrarea şi promovarea în funcţii ca urmare a reorganizării unităţii, în urma procesului de restructurare a armatei.
La data de 14 iunie 2010, reclamantul a solicitat prin raport adresat şefului Unităţii Militare 01035 Bucureşti şi înregistrat cu nr. C.R. 155 din 14 iunie 2010, trecerea în rezervă în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. b) şi art. 7 din OG nr. 7/1998.
Prin adresa nr. 1215 din 06 iulie 2010, emisă de Unitatea Militară 01263 Târgovişte, i s-a adus la cunoştinţă că unitatea nu se află în proces de restructurare/reorganizare, funcţia în care era încadrat subofiţerul, reclamant în cauză nefiind desfiinţată şi, drept urmare, solicitarea de trecere în rezervă în condiţiile art. 6, alin. (1) lit. b) şi art. 7 din OG nr. 7/1998, nu a fost promovată eşalonului superior pentru soluţionare.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii întemeiată pe lipsa procedurii prealabile, Curtea a reţinut că este neîntemeiată, având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada de comunicare a ordinului atacat în prezenta cauză, iar tabelul ataşat în fotocopie la fila 33 a dosarului nu atestă şi data comunicării acestui act administrativ individual.
Pe de altă parte instanţa constată că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Rezultă că pentru a se invoca lipsa acestei proceduri prealabile pârâtul urma a face dovada datei comunicării acestui act administrativ individual care face obiectul capătului nr. 1 al acţiunii introductive, împrejurare care nu s-a produs însă, pentru considerentele anterior menţionate, astfel încât se constată că reclamantului nu i se poate imputa o culpă în neexercitarea acestei proceduri.
Asupra excepţiei necompetenţei materiale privind capătul al cincilea al acţiunii, respectiv obligarea pârâtului să emită Decizia de pensionare a reclamantului începând cu data de 01 octombrie 2009, Curtea a constatat că este neîntemeiată, având în vedere că tribunalelor le revine competenţa potrivit dispoziţiilor Legii nr. 19/2000, republicată să soluţioneze litigiile privind deciziile de pensionare, dispoziţia impunând ca situaţie premisă emiterea unei decizii de pensionare prin încetarea raportului de serviciu în privinţa reclamantului, situaţie inexistentă în prezenta cauză, reclamantul solicitând tocmai trecerea în rezervă şi emiterea unei decizii de pensionare.
Cu privire la fondul cauzei instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din OG nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, „(1) In perioada de restructurare a armatei, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege, astfel: cu drept la pensie militară de serviciu cu vechime integrală, personalul militar care are o vechime în serviciu de minimum 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile;
a) cu drept la pensie militară de serviciu cu vechime incompletă, personalul militar care are o vechime în serviciu de minimum 20 de ani, din care cel puţin 10 ani în serviciul militar;
(2) Ministerul Apărării Naţionale poate dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea anticipată, personalul respectiv beneficiind, la cerere, de drepturile prevăzute la alin. (1). "
De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) "Cadrele militare cu o vechime în serviciu mai mică de 20 de ani pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naţionale ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie neimpozabilă, corespunzătoare vechimii în serviciu, (...)"
Din coroborarea dispoziţiile menţionate rezultă, fără echivoc, faptul că în perioada de restructurare a armatei legea recunoaşte, în principal, dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăţilor compensatorii corespunzătoare, iar, în cazul în care nu se solicită trecerea în rezervă, se recunoaşte dreptul Ministerului Apărării de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, în condiţiile prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu acordarea aceloraşi drepturi.
Mai mult, art. 27 stabileşte că „In funcţie de necesarul de personal al armatei şi de fondurile alocate măsurilor de protecţie socială a personalului disponibilizat, de prevederile prezentei ordonanţe pot beneficia şi cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unităţi care nu sunt supuse restructurării.", ceea ce vine să întărească ideea că opţiunea de trecere în rezervă potrivit OG nr. 7/1998 reprezintă un beneficiu acordat personalului militar, în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei.
In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Ordinului ministrului apărării nr. 169/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr. 7/1998 care stabilesc procedura de restructurare.
Astfel, comandanţii structurilor militare solicită rapoarte scrise din partea cadrelor militare privind trecerea în rezervă în condiţiile OG nr. 7/1998 sau menţinerea în activitate; cadrele militare care solicită trecerea în rezervă vor menţiona în rapoarte personale scrise articolul din ordonanţă pentru care optează; cadrele militare ale căror funcţii se reduc, indiferent de opţiune (trecere în rezervă sau menţinere în activitate), sunt evaluate, pe baza criteriilor prevăzute la lit. A) din anexa nr. 1, de către structurile cu activitatea de personal, care vor prezenta comandanţilor situaţia celor care nu îndeplinesc criteriile stabilite; cadrele militare ale căror funcţii se reduc şi nu îndeplinesc criteriile prevăzute la lit. A) din anexa nr. 1 vor fi propuse pentru a fi trecute în rezervă în condiţiile art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 de către comandanţii structurilor militare respective, iar cadrele militare ale căror funcţii se reduc şi care îndeplinesc criteriile prevăzute la lit. A) din anexa nr. 1, precum şi celelalte cadre din unităţile care se transformă, se redimensionează, precum şi cele care se redislocă în alte localităţi la o distanţă mai mare de 50 de Km, vor fi analizate de comisiile de selecţie şi ierarhizate pe baza punctajului obţinut potrivit criteriilor valorice de la lit. B) din anexa nr. 1 şi vor fi propuse, pentru a fi încadrate, în ordinea descrescătoare a numărului de puncte obţinute, în limitele statelor de organizare, în aceeaşi unitate sau în alte unităţi sau puse la dispoziţie; cadrele militare care refuză propunerea de numire în funcţia stabilită de comisia de selecţie vor fi puse la dispoziţie pe o perioadă de maximum 3 luni, perioadă în care li se va oferi, în scris, o altă funcţie vacantă; în situaţia în care cadrele militare puse la dispoziţie refuză oferta de numire în funcţia vacantă propusă, vor înainta comandanţilor (şefilor) structurilor militare rapoarte scrise prin care vor solicita trecerea în rezervă în condiţiile ordonanţei şi vor menţiona articolul pentru care optează.
Competenţa comisiei de selecţie în situaţia dată este stabilită prin N. -1/9, Metodologie privind modul de soluţionare a situaţiilor personalului militar şi civil din structuri ale Ministerului Apărării care se reorganizează şi restructurează, care la art. 3 prevede că „In cazul în care unele funcţii se reduc, cadrele militare care optează pentru menţinerea în activitate sunt evaluate conform art. 3 din Normele de aplicare a Ordonanţei, aplicându-se, după caz, prevederile art. 4 sau art. 5 din acelaşi ordin sau următoarele.
Cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă, (...) sunt analizate de comisiile de selecţie care verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în OG nr. 7/1998 şi propun trecerea acestora în rezervă."
Prin urmare, doar în cazurile în care se optează pentru menţinerea în activitate comisia de selecţie procedează la evaluarea în baza criteriilor de la art. A din anexa nr. l şi apoi la ierarhizarea conform art. B din aceeaşi anexă, solicitările de trecere în rezervă fiind analizate de către comisie doar în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor impuse de OG nr. 7/1998.
Instanţa de primă jurisdicţie a concluzionat că, îndeplinite fiind condiţiile impuse de OG nr. 1/1998 pentru situaţia arătată de reclamant în raportul personal de trecere în rezervă (precum şi revenirile asupra raportului iniţial din data de 20 iulie 2009), respectiv pentru temeiul legal indicat de acesta, comisia de selecţie nu are competenţa legală de a refuza trecerea în rezervă şi de a propune o altă funcţie.
Or, în cauză, la propunerea comisiei de selecţie, s-a oferit reclamantului o altă funcţie, iar prin Ordinul C.L.I. nr. C.L. 161 din 26 august 2009, reclamantul a fost pus la dispoziţia Unităţii Militare 01035 Bucureşti, pe o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării, având în vedere refuzul de a opta pentru funcţia propusă, refuz manifestat prin rapoartele succesive înaintate de către acesta conducerii unităţii în care a fost încadrat pe noua funcţie, solicitând trecerea în rezervă, solicitare cu care şi un reprezentant al unităţii a fost de acord, conform menţiunilor olografe existente pe fotocopiile rapoartelor ataşate la dosarul cauzei.
Prin ordinul atacat se încalcă, în mod evident, dreptul reclamantului prevăzut de lege de a opta pentru trecerea în rezervă, în condiţiile în care nu numai că unitatea sa a fost supusă restructurării, dar funcţia avută a fost redusă şi nu se mai regăseşte în noul stat de organizare. într-o atare situaţie, pârâtul era ţinut de opţiunea de trecere în rezervă formulată de reclamant, astfel că măsurile adoptate privind propunerea unei alte funcţii şi punerea la dispoziţie a reclamantului în vederea încadrării sunt nelegale.
Intr-o atare situaţie, în baza dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa a dispus anularea în parte a ordinului, cu privire la reclamant şi obligarea pârâtului la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului, în condiţiile OG nr. 7/1998, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege (art. 7 din OG nr. 7/1998, republicată), în cuantum actualizat cu coeficientul de inflaţie de la 01 octombrie 2009 şi până la data pronunţării hotărârii, respectiv 17 ianuarie 2011.
Având în vedere că prin ordinul contestat pârâtul nu s-a pronunţat cu privire la dreptul reclamantului la pensie şi la plăţile şi ajutoarele compensatorii prevăzute de art.8, iar potrivit dispoziţiilor art. 18 din OG nr. 7/1998 „Drepturile ce se cuvin personalului disponibilizat în condiţiile prezentei ordonanţe se deschid la data trecerii în rezervă, (...)", instanţa consideră că nu este în măsură a stabili aceste drepturi în mod direct, urmând ca la emiterea ordinului de trecere în rezervă, în funcţie de situaţia concretă a reclamantului, pârâtul să dispună şi cu privire la drepturile ce i se cuvin acestuia în baza ordonanţei.
In ceea ce priveşte celelalte capete ale acţiunii introductive, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate.
Astfel, anularea tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului nu poate fi analizată în lipsa identificării acestor acte şi a indicării motivelor de nelegalitate, precum şi a interesului legitim sau dreptului vătămat prin emiterea lor.
De asemenea, aplicarea sancţiunii penalităţilor nu poate fi dispusă mai înainte de a se dovedi refuzul pârâtului de a se conforma obligaţiei impuse de instanţă privind emiterea ordinului de trecere în rezervă, urmând ca reclamantul să poată beneficia ulterior de disp. art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 republicată.
Referitor la suspendarea executării Ordinului nr. 235/2009 al CLÎ, Curtea a reţinut că cererea este întemeiată, faţă de motivele de nelegalitate ale ordinului atacat, astfel cum au fost menţionate în cuprinsul prezentei hotărâri. Astfel, se constată că sunt întrunite cele două condiţii pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat, precum şi paguba iminentă, constând în lipsirea reclamantului de dreptul de a beneficia de dispoziţiile privind trecerea acestuia în rezervă, urmând a fi suspendată executarea ordinului în cauză în privinţa reclamantului până la data soluţionării irevocabile a cauzei de faţă.
Curtea a apreciat ca nefondat capătul de cerere referitor la plata daunelor morale în cuantum de 75.000 lei, întrucât reclamantul nu justifică prejudiciul moral.
3. Recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale.
Prin cererea de recurs formulată, recurentul a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că la data solicitată de petent pentru trecerea în rezervă, Unitatea Militară 01035 Bucureşti nu se mai afla în proces de reorganizare şi, drept urmare, subofiţerul nu mai făcea obiectul trecerii în rezervă în condiţiile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art. 6 alin. (1) lit. b) şi art. 7 din OG nr. 7/1998. S-a arătat faptul că pe data de 01 decembrie 2009 a expirat perioada de punere la dispoziţie a reclamantului, motiv pentru care acesta a fost încadrat în aceeaşi unitate, potrivit Ordinului comandantului Comandamentului Logistic întrunit nr. C.L.235 din 17 noiembrie 2009.
Recurentul a arătat că ordinul CLÎ nr. 235 din 17 noiembrie 2009 a cărui suspendare s-a dispus nu-şi mai produce efectele de la data de 30 septembrie 2010, când prin ordinul CLÎ nr. C.L. 190 din 17 septembrie 2010, ca urmare a modificării statului de funcţii, reclamantul a fost pus la dispoziţia Unităţii Militare 01035 Bucureşti în vederea încadrării. Astfel, a apreciat recurenta că dispoziţia instanţei cu privire la suspendarea ordinului atacat a rămas fără obiect.
De asemenea, a criticat soluţia dată excepţiei privind lipsa procedurii prealabile, arătând că reclamantul nu a respectat termenul de 30 de zile în care trebuia să introducă plângere prealabilă la autoritatea emitentă a ordinului prin care s-a considerat vătămat.
Recurentul a criticat aplicarea dispoziţiilor legale, arătând că nu există un temei legal pentru trecerea în rezervă conform art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995, întrucât reclamantul nu poate fi considerat disponibilizat în sensul art. 1 din OG nr. 7/1998 şi, prin urmare, nu poate beneficia de măsurile de protecţie socială prevăzute de ordonanţă.
S-a precizat că instanţa de fond a invocat un act normativ abrogat, întrucât competenţa şi atribuţiile comisiei de selecţie din cadrul MAN nu mai sunt prevăzute în Normele metodologice de aplicare a prevederilor OG nr. 7/1998, aprobate prin Ordinul M-169 din 18 octombrie 2001, invocate de instanţă, întrucât Ordinul arătat a fost abrogat, iar Normele au fost aprobate prin Ordinul M-2 din 16 ianuarie 2009, publicat în M.Of. nr. 331 din 19 mai 2009.
Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a constatat că situaţia de fapt a cauzei, corect reţinută de prima instanţă şi, de altfel, necontestată de recurent, constă în esenţă, în aceea că reclamantul are statutul de cadru militar în activitate, cu gradul de plutonier major, iar în cadrul procesului de restructurare ce a avut la nivelul UM 01035 Bucureşti, funcţia ocupată de acesta a fost redusă, fiind radiată în noul stat de organizare, ce a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2009.
In aceste condiţii, prin raportul personal înregistrat la nr. CR 347 din 20 iulie 2009, reclamantul a solicitat trecerea în rezervă, conform prevederilor OG nr. 7/1998 şi ale Legii nr. 80/2005.
Cu toate acestea, Comisia de selecţie prin Ordinul nr. CL 161 din 26 august 2009 a dispus punerea reclamantului la dispoziţia UM 01035 Bucureşti, în vederea încadrării.
Problema esenţială ce se impune a fi dezlegată în cauză, de care depinde atât soluţionarea recursului de faţă, cât şi a fondului litigiului, constă în interpretarea prevederilor OG nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale precum şi Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Din interpretarea logică şi sistematică a prevederilor art. 6 şi art. 8 ale OG nr. 7/1998, redate integral în considerentele sentinţei atacate, rezultă fără echivoc că legiuitorul a reglementat două situaţii distincte pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare din unităţile supuse restructurării cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăţilor compensatorii corespunzătoare, respectiv: (i) situaţia în care pot trece în rezervă, la cerere şi (ii) situaţia în care pot fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naţionale ca urmare a nevoilor de reducere şi restructurare a armatei.
Pentru prima situaţie, a fost instituit dreptul cadrelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de cele două texte de a cere trecerea în rezervă, formularea folosită pot trece în rezervă având semnificaţia posibilităţii de a exercita sau nu respectivul drept, iar nu a instituirii unei simple vocaţii în favoarea acestora.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să instituie doar vocaţia respectivelor cadre pentru trecerea în rezervă, ar fi folosit formularea pot fi trecute în rezervă, singura care ar fi justificat susţinerea că această operaţiune ar fi fost lăsată la aprecierea Ministerului Apărării Naţionale, utilizată ca atare pentru cea de a doua situaţie, respectiv aceea în care nu s-a solicitat trecerea în rezervă, dar se impune luarea unei astfel de măsuri ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare a armatei.
Mai mult, acelaşi act normativ dispune, prin art. 27, că pot beneficia de prevederile acestuia şi cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unităţi care nu sunt supuse restructurării, în funcţie de necesarul de personal al armatei şi de fondurile alocate măsurilor de protecţie socială a personalului disponibilizat, evident fiind că opţiunea de trecere în rezervă reprezintă un drept acordat personalului militar, în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei, cum corect a apreciat şi prima instanţă.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Ordinului nr. M-2 din 16 ianuarie 2009 al ministrului apărării pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 7/1998, din interpretarea sistematică a acestora rezultând cu evidenţă ca în situaţia cadrelor militare care optează pentru trecerea în rezervă, cum este cazul în speţă, competenţa comisiei de selecţie este limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse de acest act normativ pentru a propune trecerea lor în rezervă.
Prin urmare, doar în cazurile în care se optează pentru menţinerea în activitate, respectiva comisie va proceda la evaluarea cadrelor militare în baza criteriilor de la art. A din anexa 1 şi apoi la ierarhizarea acestora conform art. B din aceeaşi anexă.
Interpretarea contrară a acestor dispoziţii, în modalitatea indicată de recurent şi raportată doar la menţiunea „indiferent de opţiune" utilizată la art. 3 din Norme nu poate fi reţinută, întrucât s-ar admite că este posibilă adăugarea la lege printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară.
In raport cu prevederile legale incidente în materia supusă controlului judiciar şi cu situaţia concretă în care s-a aflat intimatul-reclamant, prima instanţă a concluzionat în mod corect că pârâtul era ţinut de opţiunea de trecere în rezervă formulată de acesta, prin ordinul atacat fiindu-i încălcat un drept recunoscut de lege, astfel încât s-a impus anularea lui.
In consecinţă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, hotărârea atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii.
Înalta Curte nu poate primi nici critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei privind lipsa plângerii prealabile, întrucât în cazul dedus judecăţii suntem în ipoteza circumscrisă de dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât devin aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 554/2004, nefiind obligatorie plângerea prealabilă.
Astfel, la cererea reclamantului de trecere în rezervă unitatea a emis ordinul nr. C.L. 190 din 17 septembrie 2010, prin care reclamantul a fost pus la dispoziţia Unităţii Militare 01035 Bucureşti în vederea încadrării. Or, această conduită care a dus la emiterea ordinului arătat, este exprimarea explicită a refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Critica recurentului privitoare la rămânerea fără obiect a cererii de suspendare a ordinului ce face obiectul acţiunii judiciare, pe motivul emiterii unor alte acte administrative ce au reglementat situaţia juridică ulterioară a reclamantului, nu va fi primită de Înalta Curte, întrucât anularea ordinului atacat înseamnă rămânerea fără efect a actelor ulterioare emise de autoritate, situaţie în care pe aspectul cererii de suspendare a ordinului atacat hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Pentru toate aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Văzând cererea de acordare a cheltuielilor judiciare formulată de intimat, Înalta Curte în temeiul art. 274 C. proc. civ. va admite cererea şi va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor ocazionate de recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei nr. 193 din 17 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5485/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5497/2010. Contencios → |
|---|
