ICCJ. Decizia nr. 550/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 550/2010
Dosar nr. 45058/3/2008
Şedinţa publică de la 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul F.D., solicitând să se constate existenţa calităţii acestuia de colaborator al Securităţii.
Motivându-şi acţiunea reclamantul a arătat că verificarea a fost solicitată în anul 2007 de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în temeiul Legii nr. 187/1999, în vigoare la acea dată.
A mai arătat reclamantul că verificările au constatat că pârâtul a fost recrutat la 14 februarie 1976, cu numele conspirativ „F.D.", pentru supravegherea informativă generală a altor deţinuţi condamnaţi pentru infracţiuni la regimul de frontieră, semnând un angajament olograf de colaborare, iar pe perioada colaborării a furnizat o notă informativă despre un coleg de cameră din Penitenciarul Timişoara care, după eliberare intenţiona să încerce să fugă din ţară.
Sesizat iniţial, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus la 15 august 2008, scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 36 din O. U. G. nr. 24/2008 .
Prin sentinţa civilă nr. 2060 din 18 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului C.N.S.A.S.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, cea a prematurităţii acţiunii, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârât.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că pârâtul F.D., în timp ce se afla în stare de arest la Penitenciarul Timişoara pentru încercarea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, a fost recrutat ca informator în cadrul supravegherii informative în penitenciar. S-a mai reţinut că,la data de 14 februarie 1976,pârâtul a semnat un angajament, a fost instruit, primind numele conspirativ "F.D.", iar la 26 martie 1976 a dat o notă informativă referitoare la unul dintre colegii de cameră, care a afirmat că, după eliberare, va încerca din nou să fugă din ţară.
Instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Astfel,s-a apreciat că, prin informaţia furnizată,nu era denunţată o activitate sau o atitudine potrivnică regimului totalitar, trecerea ilegală a frontierei fiind o infracţiune de drept comun, care se regăseşte şi în legislaţia actuală. Instanţa de fond a considerat că în speţă nu sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative prevăzute de O. U.G. nr. 24/2008.
În privinţa cererii reconvenţionale, prin care pârâtul a solicitat plata unor daune morale, s-a apreciat că acesta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a acţiunii reclamantului.
În legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată, în raport cu prevederile O. U. G. nr. 24/2008, iar cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii s-a constatat că la data sesizării instanţei - 25 noiembrie 2008 - ordonanţa de urgenţă menţionată intrase în vigoare în termen de 5 zile de la data publicării în M. Of. al României nr. 182 din 10 martie 2008.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a reţinut greşit situaţia de fapt, apreciind că: intenţia de a pleca definitiv din ţară echivala, în perioada regimului comunist, cu intenţia de a trece în mod fraudulos frontiera, deoarece în cele mai multe cazuri de plecare definitivă din ţară frontiera era trecută în mod legal.
Totodată, în speţă, rezultă concret motivul pentru care victima delaţiunii dorea să plece din ţară, pentru că în România „nu se trăieşte bine”, în sensul că nu era o ţară liberă.
De asemenea, incriminarea faptei nu este un argument în favoarea ideii că obiectul denunţului nu reprezenta o atitudine potrivnică regimului ci o infracţiune de drept comun. Dacă s-ar accepta o astfel de susţinere, ar însemna că şi denunţarea altor fapte penale cum ar fi propaganda împotriva orânduirii socialiste, ar fi tot un denunţ ce nu intră sub incidenţa O.U.G. nr. 24/2008, fiind vorba tot de o faptă incriminată de C. pen. din acea vreme.
În consecinţă, recurentul susţine că hotărârea instanţei de fond în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este nelegală şi netemeinică, intimatul-pârât denunţând atitudini potrivnice regimului comunist.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 constatarea calităţii de colaborator al securităţii presupune ca persoana verificată să furnizeze Securităţii informaţii referitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar aceste informaţii să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În speţă, s-a reţinut că dl. F.D., în perioada colaborării a furnizat o notă informativă în care relatează despre un coleg de cameră din Penitenciarul Timişoara că „după ce se va elibera va încerca din nou să fugă din ţară (...) şi discută faţă de alţi deţinuţi că la noi în ţară nu se trăieşte bine, fapt ce-l determină să plece în străinătate. În prezent lucrează pe şantierul de construcţii al Liceului Auto unde nu prea îşi îndeplineşte atribuţiile. În continuare sursa se va interesa şi vă va informa despre deţinuţii care vor să fugă din ţară după eliberarea din închisoare, precum şi despre legăturile şi metodele pe care vor să le folosească în vederea planurilor lor de a fugi din ţară".
În mod greşit instanţa de fond a reţinut că aceste informaţii nu se referă la atitudini potrivnice regimului comunist, deoarece în epocă, fuga din ţară avea semnificaţia unui gest ostil regimului, echivalând cu câştigarea libertăţii, iar persoanelor bănuite de astfel de intenţii li se refuza orice ieşire în afara ţării, fiind îngrădite în libertatea de circulaţie şi supuse unor discriminări.
Pentru considerentele menţionate Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea formulată de C.N.S.A.S., iar în baza art. 312 alin. (1) şi (3) recursul va fi admis în sensul modificării sentinţei şi constatării calităţii de colaborator a pârâtului-intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.N.S.A. Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 2060 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea.
Constată calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului F.D., domiciliat în Timişoara, judeţul Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 543/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 554/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
