ICCJ. Decizia nr. 575/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.575/2010
Dosar nr. 1132/2/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.A. cetăţean moldovean, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca reprezentant al S.C.A.R. din Chişinău, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei romane şi actele necesare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat pârâtului cu o cerere la data de 4 octombrie 2006 solicitând să-i fixeze data la care să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Mai arată reclamanta că, în luna decembrie 2008, s-a deplasat personal la S.C.A.R. din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire împreună cu actele necesare, dar i-a fost refuzată primirea acesteia.
Consideră astfel, că această atitudine a pârâtului reprezintă refuzul nejustificat de a soluţiona cererea privind invitarea într-un termen scurt, rezonabil, să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Mai arată că, pârâtul i-a îngrădit dreptul actual, legal şi constituţional la depunerea şi înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, reglementat de Legea nr. 21/1991, republicată, şi pe cale de consecinţă, i-a încălcat dreptul fundamental la cetăţenia română prin restrângerea exercitării dreptului de a redobândi cetăţenia română.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Prin sentinţa nr. 1670 din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul să primească cererea acesteia de redobândire a cetăţeniei române şi actele necesare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a apreciat că amânarea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române pentru o dată neprecizată, duce la imposibilitatea reclamantei de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, în condiţiile în care aceasta este prima etapă, urmând procedura propriu-zisă de acordare a cetăţeniei române, procedură care necesită din nou mult timp.
De asemenea, Curtea a apreciat că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii şi data sesizării instanţei cu prezenta acţiune, nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul dispoziţiilor legale menţionate şi a practicii C.E.D.O.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs şi a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca fiind prescrisă sau, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul menţionează că în mod eronat instanţa de fond a reţinut refuzul său nejustificat de a soluţiona cererea intimatei, acesta reluând susţinerea făcută şi în fata instanţei de fond, în sensul că există motive de ordin managerial, care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.
Mai arată, că în motivarea instanţei de fond, nu se indică temeiul legal pentru a sprijini ideea că stabilirea în cadrul activităţii M.A.E. a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetăţeniei, poate fi asimilată unui refuz nejustificat.
Pe de altă parte, recurentul a precizat că durata „termenului rezonabil" a fost decantată în jurisprudenţa C.E.D.O., dar ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, respectiv, în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în tara a cărei cetăţenie o solicită.
Analizând sentinţa recurată în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o respingă argumentat de faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele".
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că începând cu anul 2006, intimata-reclamantă s-a adresat în mod repetat S.C.A.R. din Chişinău, cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996.
Pornind de la această bază factuală, soluţia Curţii de Apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii, atât în ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, cât şi cu privire la dezlegarea fondului cauzei.
Potrivit art. l alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată."
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate potrivit art. 101, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (l) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din C.E.A.C., adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/ 2002 (M. Of. nr. 490/9.07.2002), impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Durata rezonabilă a unei proceduri trebuie apreciată în lumina principiilor cristalizate în jurisprudenţa C.E.D.O., în aplicarea art. 6 din C.A.D.O.L.F., în funcţie de particularităţile cauzei, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor mai sus-menţionate.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a S.C.A.R. din Chişinău, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a precizat şi instanţa de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
În consecinţă, din cele expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ şi nu există în speţă motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de C.A.
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1670 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 57/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 577/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
